Valențele educative ale poveștilor

ProEtica- Revistă Culturală

 ISSN 2734-8954

 ISSN-L 2734-8954

09.03.2022

Valențele educative ale poveștilor

Prof. ȋnv. primar TIMOCE IOANA

Școala Gimnazialǎ Petelea, jud. Mureș

Jocul de creaţie (cu subiect din viaţa cotidiană sau din poveşti, jocul de construcţie etc.) reprezintă o metodă fundamentală în realizarea programei curriculare. Valenţele lui educative sunt nelimitate: reprezentările morale realizate şi reactualizate prin el sunt saturate afectiv, dar mai clare, mai stabile decȃt cele formate pe altă cale; ele conţin mai multe elemente generale, elemente semnificative, logica afectivă reuşind să delimiteze şi să unească semnificativul emoţional cu cel cognitiv; comportamentul copilului este corectat; se formează capacitatea empatică faţă de personajele apropiate vȃrstei, precum şi trăiri puternice faţă de normele morale implicite.

Cadrele didactice vor ţine cont de aceste aspecte, dar şi de condiţiile pe care trebuie să le asigure:

- să-i orienteze pe copii în asumarea de roluri (copilul nu trebuie ,,să se aleagă" mereu cu acelaşi tip de rol, mai ales negativ);

- să-i lase să schimbe comportamentul interpretat;

- să formeze nu numai flexibilitatea în conduită, ci şi capacitatea de a accepta modificarea impusă de ceilalţi (trebuie să acceptăm şi punctul de vedere al celuilalt!);

- să le asigure jocuri de creaţie care să integreze personaje pozitive din mai multe poveşti (Cenuşăreasa, Fata babei și fata moşului etc.);

- să inducă anumite conduite negative în jocul cu subiect, faţă de care copiii să ia atitudine;

- să controleze şi să corecteze relaţiile înfiripate în timpul jocului, relaţii nedeterminate de rol (dominarea unora, certuri etc.);

- să-i ajute cu discreţie să ia atitudine faţă de cei care încalcă regulile jocului.

Proverbele şi zicătorile populare reprezintă un tezaur inestimabil de înţelepciune, ale cărui valori şi sensuri nu se sting niciodată. Pentru generaţiile care ne-au precedat, acestea au constituit nu numai norme de comportare, ci şi modele de acţiune în cele mai variate împrejurări din viaţă.

Folosirea proverbelor şi zicătorilor în educarea moral-civică a şcolarilor reprezintă un aspect al trecerii la o nouă calitate, superioară. De aceea, este bine ca părinţii şi cadrele didactice să recurgă la ele cȃt mai des, adaptȃndu-le la orice lecție din orarul zilnic, deoarece acestea contribuie din plin la formarea personalităţii copiilor. Prin proverbe şi zicători putem educa calităţi morale ca: cinstea, hărnicia, răbdarea, dragostea de muncă, de oameni şi de ţară, bunătatea, curajul, atitudinea justă faţă de colegi, respectul faţă de cei mari, modestia etc. Aceste instrumente ar trebuie să fie parte a tuturor activităţilor cu cei de vȃrstă preșcolarǎ și școlarǎ micǎ. De exemplu, odată ascultatǎ/lecturatǎ ,,Povestea omului leneş", copiilor li se demonstrează că lenea aduce necazuri şi prin intermediul următoarelor proverbe: ,,Leneşul cată lucru, dar nu doreşte să-l găsească"; ,,Din lene se trag multe metehne"; ,,Se însoară leneşul cu somnoroasa". Cu ajutorul proverbului ,,Pȃnă nu baţi la uşă, nu îndrăzni să intri în casă" pot fi formate deprinderi de comportare civilizată.

Povestea şi basmul deţin mai multe avantaje în dezvoltarea copilului. Şi anume:

- el află care sunt consecinţele metehnelor şi calităţilor umane, ale faptelor bune şi rele;

- antitezele atotprezente în basme îl ajută să facă diferenţa între bine şi rău, între minciună şi adevăr, între laşitate şi curaj;

- îl învaţă care sunt calităţile pozitive şi care sunt defectele cele mai des întȃlnite la oameni;

- trăind alături de personajul preferat, copilul învaţă multe lucruri despre lumea din jur;

- începe să funcţioneze imaginaţia celui mic, care este nevoit să construiască în minte peisaje, chipuri, situaţii;

- stimulează intelectul copilului care se străduieşte să reţină cȃt mai multe detalii ale poveştii, să memoreze cuvintele folosite de adult pentru a fi capabil sǎ le reproducă;

- au rol benefic asupra afectivităţii unui copil; frica, bucuria, iubirea sunt trăite la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în situaţii periculoase sau dificile.

Poveştile pregătesc copilul pentru confruntarea cu situaţii neplăcute. Ele îi transmit certitudinea unui final fericit, iar la această vȃrstă este bine sǎ trăiascǎ cu astfel de gȃnduri.

De regulă, personajul principal al poveştilor iniţial nu este conştient de calităţile sale, de puterile deosebite pe care le posedă, dar pe măsură ce înfruntă obstacole şi trăieşte noi experienţe, devine erou, eroul propriei vieţi. Poveştile tratează teme din realitate: conflictul părinţi-copii (ex., Făt Frumos, copilul care se simte neînţeles de către părinţi), dificultatea alegerii unui scop în viaţă (ex., Harap Alb), confruntarea cu obstacole care stau în calea atingerii scopului (ex., probele la care sunt supuşi eroii), depăşirea obstacolelor şi împlinirea destinului (ex. căsătoria lui Făt Frumos cu fiica Împăratului Roşu) etc.

Datorită caracterului lor fantastic, poveştile sunt un spaţiu în care, prin identificarea cu un anumit personaj, fiecare poate reuşi să depăşească anumite impedimente sau poate găsi soluţii creative la probleme care par copleşitoare. Astfel, putem spune că poveştile reprezintă o formă de comunicare simbolică a inconştientului colectiv, în care se poate regăsi fiecare dintre noi.

Oare toate poveştile au impact asupra copiilor?

Trăsătura definitorie a poveştii, care o face să fie considerată contributivă la dezvoltarea conştiinţei morale, constă în faptul că ea este purtătoarea unui model al împlinirii de sine, al atingerii scopului (chiar al fericirii). Aceasta îşi propune să-i evidenţieze copilului anumite aspecte ale situaţiei problematice în care se află, şi pe care îi este greu să le perceapă, şi să ofere posibilităţi de rezolvare creativă. Din perspectivă metodică, se porneşte de la o poveste în care sunt evidențiate faptele bune şi cele rele ale personajelor, apoi se iniţiază o discuţie despre personajele pozitive şi cele negative. Urmează transpunerea acestor aspecte într-un joc de rol, într-o sociogramă literară, chiar un studiu de caz, care să pornească de la o situaţie concretă petrecută în cadrul colectivului de elevi sau de la o ştire apărută la televizor.

Pentru a percepe sensul pozitiv al conduitei morale atunci cȃnd situaţia morală ne oferă un sens negativ, aceasta trebuie transformată în contrariul său, prin aprecierea copiilor. Copilul percepe conduita negativă a iedului din povestea Iedul cu trei capre de Octav Pancu Iaşi, dar trebuie să rămȃnă cu o imagine corectă din punct de vedere moral. Atunci cȃnd textul nu ne ajută, valorificăm şi stimulăm potenţialul creativ al vȃrstei: ,,Voi cum credeţi că ar trebui să procedeze personajul?".

Aşa cum grădinarul se apleacă asupra florilor sale cu migală, dragoste şi răbdare, pentru a le urmări creşterea, tot aşa părinţii şi cadrele didactice au înalta responsabilitate de a cultiva în sufletul copiilor mugurii bunei cuviinţe prin dezvoltarea de:

- deprinderi morale (respectarea regulilor de purtare accesibile vȃrstei lor, în felul acesta formȃndu-şi treptat o atitudine conştientă faţă de cerinţele societăţii, acţionînd corect şi abţinȃndu-se de la fapte interzise);

- trăsături pozitive de voinţă şi caracter (hărnicia, cinstea, modestia, curajul etc.);

- sentimente morale (dragostea, prietenia etc.).

Lecturile, poveştile, povestirile implică un mare grad de participare pe plan intelectual şi afectiv din partea şcolarului. În procesul receptării conţinutului textului literar copilul depune un intens efort de a-şi reprezenta fapte, situaţii. El devine, astfel, creatorul propriilor imagini sugerate verbal de cadrul didactic.

Textul literar se constituie ca un mijloc deosebit de eficient în procesul cunoaşterii prin intermediul imaginii artistice, în lărgirea sferei de reprezentări despre cele percepute anterior, în formarea unei atitudini corespunzătoare faţă de lumea înconjurătoare.

Mesajul etic influenţează benefic conştiinţa morală a copilului. Lumea poveştilor oferă copiilor o varietate de personaje şi situaţii faţă de care copilul ia atitudine, de unde el îşi alege sau este ajutat să-şi aleagă modele etice.

Receptarea conţinutului poveştii, povestirii, analiza întâmplărilor, interpretarea unor acţiuni, a unor gesturi ale eroilor implică o îmbogăţire continuă a vocabularului. Reluarea, redarea selectivă a unor fragmente reprezentative, reproducerea dialogului între personaje duc, implicit, la cultivarea expresivităţii, fluenţei în exprimare. Calitatea exprimării este în mod deosebit cultivată în cadrul povestirilor create, activităţi al căror specific obligă copilul să gândească asupra mijloacelor de exprimare a propriei idei, să folosească cuvintele cu semnificaţia corectă în context.

Mulţime de cuvinte şi expresii literare se regăsesc în vocabularul copiilor, în momentul în care sunt solicitaţi să creeze o poveste după un şir de ilustraţii sau cu început dat. Expresii, precum "lupului îi sticleau ochii de foame" (Capra cu trei iezi), "da 'cum, să-mi murdăresc eu mânucuţele?" (Fata babei şi fata moşneagului), "răzgâiat şi alintat" (Iedul cu trei capre) etc. au presărat conţinutul poveştilor create de copii. Folosind un set de proverbe ilustrate am creat câteva poveşti după aceste imagini. Mult timp aceste proverbe s-au făcut auzite în dialogurile copiilor în timpul jocurilor, chiar și ȋn timpul pauzelor, sau în aplanarea unor conflicte generate de jocul lor. De pildă, "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face" spuneau ori de câte ori doi dintre copii se certau care sǎ se dea mai mult pe leagan sau dǎdeau rǎspuns ȋnaintea celui solicitat; "Graba strică treaba" - când vreunul în grabă răsturna teancul de cărţi sau de penare, "Minciuna are picioare scurte" când se dovedea că un copil a minţit.

În esenţă, poveştile, povestirile rezolvă o mare varietate de sarcini ale educării şi instruirii: actualizează şi îmbogăţesc experienţa cognitivă a copilului, educă spiritul de observaţie, exersează funcţii ale limbajului, capacitatea de a verbaliza, dezvoltă operaţiile gândirii, determină socializarea afectivă a copilului, cu implicaţii puternice în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.

Bibliografie: