UTILIZAREA JOCULUI DIDACTIC ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV

ProEtica- Revistă Culturală

 ISSN 2734-8954

 ISSN-L 2734-8954

18.02.2022

UTILIZAREA JOCULUI DIDACTIC ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV

PROF. ÎNV. PRIMAR: CONSTANTINESCU MARIANA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIRON COSTIN" BACĂU

La nivelul claselor I-IV, în structura metodelor active îşi găsesc cu maximă eficienţă locul jocurile didactice, constituind o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preşcolară şi activitatea specifică şcolii - învăţarea. Importanţa deosebită a jocului didactic pentru vârsta copilăriei este un adevăr incontestabil, având anumite caractere:

- un caracter universal fiind o prezenţă evidentă în cadrul învăţării, cu rol de popularizare în procesul obiectiv al dezvoltării;

- este o realitate permanentă cu o mare mobilitate pe scara vârstelor;

- deţine un caracter polivalent fiind pentru copil şi muncă şi artă şi realitate şi fantezie.

Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului. Sub raport structural psihologic orice tip de joc constituie o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv-motivaţionale.

Jocul didactic are un conţinut şi o structură bine organizată, subordonate particularităţilor de vârstă, sarcini didactice, se desfăşoară după anumite reguli şi la momentul ales de învăţător, sub directa lui supraveghere. Rol important capătă latura instructivă, elementele de distracţie nefiind decât mediator al stimulării capacităţii creatoare. Jocul didactic imprimă activităţii didactice un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare bună de dispoziţie, de veselie, de bucurie, de divertisment şi de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi plictiselii, a oboselii. Ele sunt realizate pentru a deservi procesul instructiv - educativ, au un conţinut bine diferenţiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în situaţia să elaboreze diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor individuale, accentul cazând nu pe rezultat, cât pe modul de obţinere a lui.

Sarcinile didactice cuprinse în jocurile didactice trebuie să contribuie la valorificarea creatoare a deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate, la dobândirea, prin mijloace proprii, de noi cunoştinţe.

Jocul didactic e o eficientă metodă didactică de stimulare şi dezvoltare a motivaţiei superioare a elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma eforturilor depuse în rezolvare. Jocurile didactice antrenează toţi elevii, acţionează favorabil şi la elevii cu situaţie mai slabă la învăţătură, crescându-le performanţele, căpătând încredere în capacităţile lor, siguranţă şi promtitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al acestora.

Prin joc, copilul învaţă cu plăcere, devine interesat faţă de activitatea ce se desfăşoară şi se găsesc bogate resurse de stimulare a creativităţii. Cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoşi. Prin libertatea de gândire şi de acţiune, prin încrederea în puterile proprii, prin iniţiativă şi cutezanţă, jocurile didactice devin pe cât de valoroase pe atât de plăcute. În joc se dezvoltă curajul, perseverenţa, dârzenia, combativitatea, corectitudinea, disciplina prin supunerea la regulile jocului, precum şi spiritul de cooperare, de viaţă în colectiv, de comportare civilizată.

Folosirea jocurilor didactice dă posibilitatea verificării activităţii creatoare, elevii se lasă antrenaţi cu multă uşurinţă, participarea lor nu este formală, jocul dezvoltându-le procese psihice precum: gândirea logică, memoria şi imaginaţia creatoare. Folosite des în procesul de învăţământ dau posibilitatea cunoaşterii mai bune a copiilor, căci fără a depăşi limitele unui cadru organizat, elevii sunt mai mult ei însăşi decât la lecţiile obişnuite.

În urma acestor jocuri ai revelaţia unor descoperiri care te determină să-ţi revizuieşti metodele de lucru cu unii elevi care, în mod obişnuit la lecţiile curente păreau apatici, lipsiţi de interes şi care, în cadrul jocului, devin volubili, interesaţi, participând activ la problemele dezbătute.

Izvorât din trebuinţele interne mereu crescânde ale copilului, jocul este spontaneitate originală, este acţiune urmărită prin ea însăşi fără utilitate imediată, generatoare de distracţie şi de reconfortare, de sentimente de plăcere, de bucurie.

Încorporate în activitatea didactică, elementele de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduc varietate şi o stare de bună dispoziţie, de veselie şi de bucurie, de divertisment şi de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei, plictiselii sau stării de oboseală. Restabilind un echilibru în activitatea şcolarilor, jocul fortifică energiile intelectuale şi fizice ale acestora, furnizează o motivaţie secundară dar stimulatorie, o prezenţă indispensabilă în ritmul muncii şcolare, asigură un randament maxim în cadrul procesului de învăţământ.

În cadrul jocului intervine şi procesul invers: pornind de la o situaţie descrisă verbal, acţionând asupra obiectelor vizate, se reconstituie imaginea corespunzătoare. În acest fel, copiii se obişnuiesc să stabilească o legătură firească între cuvinte şi semnificaţia lor, să gândească şi să se exprime corect. Prin practicarea jocurilor se acumulează o serie de experienţe care permit copiilor să integreze într-un sistem organic obiectele, conceptele logice şi în final numerale. Aceste jocuri se organizează în activităţi ce se desfăşoară pe plan frontal sau pe echipe individual. Diferenţele categoriale între copii exprimă, în mare, diferenţele de dezvoltare intelectuală şi temperamentală dintre ei şi de aici datoria morală a învăţătorului de a acţiona educaţional diferenţiat, de a individualiza educaţia în funcţie de aceşti parametri intelectivi şi temperamentali.

Prin intermediul jocului copiii îşi îmbogăţesc experienţa cognitivă, învaţă să manifeste o anumită atitudine - pozitivă sau negativă faţă de ceea ce întâlnesc, îşi educă voinţa şi, pe această bază formativă, îşi conturează profilul personalităţii.

Apreciem că jocul didactic reprezintă o forţă cu caracter propulsor în procesul dezvoltării copilului (mai ales la clasele mici). Psihologia ştiinţifică consideră schimbarea şi diferenţierea raport copil-adult ca factor principal în apariţia jocului cu rol de activitate fundamentală. Jocul capătă o pondere şi un rol deosebit cu valoare formativă, bine determinată în momentul când cadrul relaţional al copilului se lărgeşte în şcoală. Prin intermediul jocului didactic copilul dobândeşte deprinderea modului de autodepăşire în relaţie cu ceilalţi colegi.

Factorii cu rol principal în evoluţia jocului izvorăsc din contactul copilului cu realitatea imediat apropiată lui, îmbrăcând formele unor contradicţii cum ar fi:

Prin joc copilul învaţă să descifreze lumea reală, motiv pentru care unii pedagogi apreciază jocul ca pe o activitate de învăţare cu mare randament. Prin intermediul jocului se realizează nu numai cunoaşterea realităţii sociale, ci şi imitarea unor anumite tipuri de realităţi sociale dintre adulţi. Numai prin intermediul jocurilor didactice copiii deprind modele de conduită şi ajung să reflecte până la nivel de înţelegere comportamentală. Pentru că există multiple sarcini ce revin jocului didactic, îndrumarea şi controlul acestuia de către adult este absolut necesară. Posibilitatea de a se manifesta creator, de a înţelege raporturile intra-individuale, dau posibilitatea copilului să respecte nişte reguli bine stabilite. În acest fel jocul ar deveni un mijloc eficace de realizare a educaţiei morale.

Jocul didactic este o activitate de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluţia copilului. Prin joc dezvoltarea aptitudinilor imaginative, a capacităţilor de creare a unor sisteme de imagini generalizate despre cunoştinţele învăţate la diferite discipline, dau posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după modelul acţiunilor concrete din timpul jocului.

Jocul este cel ce angajează numeroase resurse cognitive, afective, voliţionale şi pentru această raţiune este considerat drept unică cale de exercitare a celor mai puternice şi importante influenţe formative. Aici se pun bazele formării caracterului, a personalităţii copilului. Din acest punct de vedere, jocul este privit ca mijloc educativ, metodă de educaţie, procedeu educativ şi principiu educativ. Jocul este o metodă de predare învăţare, fiind calea cea mai importantă de introducere a copilului în cunoaşterea din ce în ce mai complexă şi mai completă, să analizeze, să sintetizeze, să compare, să generalizeze. Pe plan moral jocurile contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, autocontrolului, spiritului de independenţă, perseverenţei, sociabilităţii.

Jocurile didactice utilizate în clasele I-IV reprezintă o formă de învăţare accesibilă, plăcută şi atractivă ce corespunde particularităţilor psihice ale acestei vârste. Activitatea de învăţare este o activitate dificilă care necesită un efort gradat. Ea trebuie susţinută permanent cu elemente de sprijin, printre care şi jocurile didactice au un rol important. Elementele de joc încorporate în procesul instruirii au calitatea de a motiva şi stimula puternic elevii, mai ales în clasele începătoare când ei nu şi-au format interese pentru învăţare.

Jocul este inclus în sistemul metodelor de învăţământ cu rezultate deosebite, în primul rând, pentru că el răspunde în modul cel mai fericit particularităţilor de vârstă ale şcolarilor mici iar în al doilea rând pentru că elementul distractiv pe care-l conţine stimulează interesul şi curiozitatea epistemică a şcolarilor.

Bibliografie:

1. Barbu H., Popescu Eugenia, Şerban Filofteia, (1993), "Activităţi de joc şi recreativ-distractive", E.D.P., Bucureşti;

2. Chateau J., (1970), "Copilul şi jocul", E.D.P., Bucureşti;

3. Cerghit Ioan -"Metode de învăţământ", (1980), E.D.P., Bucureşti.