Studiu: Dezvoltarea psihofizică a școlarului și caracteristicile acesteia

           Dezvoltarea fizică a copilului este spectaculoasă la vârsta şcolară: organismul devine mai elastic, mişcările sunt mai sigure şi mai suple. Un aspect deloc neglijabil este acela că în această perioadă, copiii devin mai receptivi la bolile copilăriei. Formarea comportamentelor autonome devine foarte activă, organizarea deprinderilor şi obişnuinţelor (de alimentare, îmbrăcare, igienice etc.). Copilul îşi însuşeşte elementele de bază ale fondului de adaptare culturală ("cei 7 ani de acasă"). 

                 Aceste deprinderi şi obişnuinţe se păstrează toată viaţa şi creează un suport de adaptare ce are ecouri profunde, ordonatoare generale, creând un suport de responsabilităţi pentru propria persoană şi de autonomie, dar şi de o contribuţie la structurarea conştiinţei de sine, a eului corporal.Tot în această perioadă, copilul începe să conştientizeze decodificarea semnificaţiilor, acţiunile perceptive sunt intenţionate, capătă direcţie şi finalitate devenind observaţii perceptive.

O intensă dezvoltare psihică se produce în perioada şcolară. Presiunea structurilor sociale, culturale, frecventarea şcoli solicită resursele de adaptare. Diferenţele dintre cerinţele părinţilor şi cele de la şcoală solicită copilului o mare varietate de conduite.

           Pe lângă factorii nativi şi biologici, condiţiile psihologice şi mai ales psihosociale joacă un rol determinant în formarea personalităţii. Atitudinile şi formele de conduită la copilul şcolar se formează mai ales prin învăţare, factorii cu rol întăritor fiind exersarea, aprobarea-dezaprobarea adultului, aprecierea reciprocă în grup, trăirile afective asociate reuşitei - nereuşitei, satisfacerea motivului,a trebuinţei care a generat acţiunea şi dorinţa copilului de a imita adultul care are autoritate în faţa lui (mama, tatăl etc.). Pe lângă reproducerea actului preluat, se constată şi o oarecare originalitate. Evoluţia personalităţii infantile reprezintă o construcţie de structuri acomodate condiţiilor externe pe care copilul le asimilează.

                    În perioada preşcolară mică (3-4 ani), cresc interesele, aspiraţiile şi aptitudinile legate de explorare a mediului. Apare un proces de instabilitate şi de expansiune în sensul descentrării de pe obiectele concrete şi manipularea lor pe integrarea obiectelor în alte strategii de utilizare cu funcţii simbolice: o matură devine cal de călărie, o pălărie este un castron, iar în desen tema este aleasă în funcţie de aspectul rezultat prin mâzgălirea hârtiei. Din punct de vedere afectiv, copilul preşcolar mic este instabil, trece uşor de la râs la plâns, durerea sau bucuria se manifestă necontrolat, exploziv.

               Limbajul ca activitate de comunicare dar şi ca "infrastructură" a psihicului (cuvântul cuprinde şi fixează semnificaţie, informaţie, stare psihică) se dezvoltă vizibil în ritmul în care se dezvoltă celelalte paliere ale psihicului. Evoluţia limbajului în această perioadă este una dintre cele mai spectaculoase laturi ale dezvoltării psihice. Astfel, dacă la 3 ani copilul utilizează în medie 700 de cuvinte, la 6 - 7 ani dispune de 2.000.

Prin imitaţie şi exersare, copilul îşi însuşeşte şi regulile de utilizare a cuvintelor, regulile gramaticale, reguli specifice zonei, mediului social, cultural, etc. Cele două forme ale limbajului: cel activ (de emitere) se apropie ceva mai mult de cel pasiv (receptarea şi înţelegerea limbajului), deci nivelul de performanţă a limbajului se apropie de nivelul de competenţă al acestuia şi amândouă se armonizează mai mult cu procesele de cunoaştere. De asemenea, limbajul se dezvoltă şi sub aspectul expresiv copilului de 3 - 4 ani dar mai ales cel de 6 - 7 ani reuşind să exprime mimico-gestual toate stările lui psihice.

                  Propoziţiile şi frazele sunt mai dezvoltate, mai complexe prin utilizarea mai multor cuvinte cu funcţii şi semnificaţii tot mai diverse. Dacă la vârsta de 3 ani în frază predomină substantivele şi verbele, pe măsura trecerii timpului copilul învaţă să folosească adjective şi alte forme gramaticale cu rol de relaţie şi acord între cuvinte.

                   La 4 ani, copilul devine mai puternic, iar pe plan psihologic se dezvoltă puternic limbajul. Se câştigă autonomie, datorită formării deprinderilor de îmbrăcat, igienă, de alimentare civilizate. Se câştigă încredere în sine (dar şi opozabilitate, bravadă, dorinţa de a atrage atenţia celor din jur). Prin intermediul jocului copilul acumulează experienţă, manipulare dibace, spirit de observaţie, creare de situaţii, roluri, reguli noi, comportamente diversificate, prin imitarea adulţilor şi a situaţiilor reale. Creşte curiozitatea; este vârsta lui "de ce?", deci cauzalitatea, relaţiile de dependenţă dintre fenomene, condiţionarea trec pe primul plan. Copilul este interesat de obiceiurile de adresare, de exprimare a gratitudinii, devine sensibil la semnificaţia fenomenelor, dar totodată creşte fragilitatea sa afectivă (crizele de prestigiu).

                 Interesele sale se îndreaptă spre multe domenii:muzică, pictură, filme, desene, animale, calculator, jocuri cu cuburi, cărţi cu imagini, teatru. Preşcolarul mare (5-7 ani) manifestă o mai mare agilitate, fostă inteligenţă, pudoare şi reticenţă în situaţii penibile. Câmpul atenţiei sporeşte cu scopul mai bunei înţelegeri a situaţiilor, faptelor, afirmaţiilor.

              Prin joc copilul "descoperă" sau "redescoperă". Jocul cu rol creat de copii facilitează acceptarea şi interiorizarea regulilor vieţii sociale. Imaginaţia reproductivă şi creatoare au un rol însemnat în dimensiunea creativă a personalităţii. Copilul doreşte să fie apreciat, lăudat, admirat pentru creaţiile sale. Media, mai ales televizorul, dar şi calculatorul au un rol însemnat în menţinerea şi difuziunea expresiei artistice. Deseori arta se împleteşte cu jocul.