Studiu de caz-Copiii cu dizabilități
Studiu de caz-Copiii cu dizabilități
ProEtica- Revistă Culturală
ISSN 2734-8954
ISSN-L 2734-8954
01.05.2022
Studiu de caz-Copiii cu dizabilități
Zamfir Maria
Profesor pentru învățământ preșcolar
Grădinița cu Program Normal Numărul 8 Caransebeș
Localitatea Caransebeș, Jud. Caraș-Severin
În fiecare țară există mai multe grupuri de persoane care suferă din cauza discriminalității. Un grup care are de suferit din cauza discriminării, în România, este grupul copiilor (persoanelor) cu dizabilități, numită și grupul copiilor cu "handicap". Acestor persoane le este îngrădit dreptul la șanse egale, datorită mediului social neadaptat deficiențelor fizice, psihice, senzoriale, mentale cu care s-au născut sau le-au dobândit pe parcurs; acești copii având nevoie de sprijin pentru a se putea integra în societate.
Deci putem spune că nu deficiența în sine este cea care restricționează integrarea lor în societate, ci sistemul nepregătit pentru aceste persoane.
De exemplu: pentru copiii cu dizabilități locomotorii o simplă bordură poate fi un obstacol mare, el neputând trece aceea bordură în "scaun cu rotile"; pentru copii cu ADHD/ autism, etc., faptul că nu avem programe care să faciliteze integrarea lor , aceștia, încet-încet vor renunța la școală. Dizbilitățile acestor copii/ persoane pot fi de mai multe feluri: fizică, vizuală, auditivă, mintală, psihică boli rare, HIV/ SIDA etc. Toate aceste grupe de copii sunt considerate vulnerabile, neajutorate, persoane care nu se pot descurca singure, nu pot fi independente, drept pentru care integrarea lor socio-profesională le este rezervată.
Lipsa specialiștilor (terapeuților, consilierilor școlari, logopezilor, psihologilor etc.), lipsa banilor, dezinteresul nu fac altceva decât să agraveze situașia acestor persoane (par a fi invizibile pentru societate). Mediul școlar fiind prea puțin accesibil pentru ei, lipsind cu desăvârșire strategiile de integrare, dovadă fiind rata de neșcolarizare a acestor persoane, dar și abandonul școlar, în special, după primele patru clase primare.
Copiii cu dizabilități, copiii dezavantajați- defavorizați economic și social, împreună cu copiii cu dificultății de învățare, de atenție și concentrare, de comportament, fac parte din categoria copiilor cu cerințe educaționale speciale- C.E.S.
În urmă cu câțiva ani, în perioada comunistă, aceste pesoane cu dizabilități erau îndrumate spre a se interna într-o instituție specializată pentru aceste cazuri/ școli speciale. Acum se încearcă integrarea lor în învățământ de masă, dar fără prea mult ajutor din partea persoanelor specializate, care nici nu prea există.
De exemplu, un cadru didactic din grădiniță (situația mea), nu beneficiază de nici un sprijin, nu există în unitate cadre specializate, pentru sprijin; ești singură la grupă, indiferent de numărul de copii cu C.E.S, de la ora 8:00-13:00 (grupă combinată- program normal), chiar și fără îngrijitor/ femeie de serviciu. Mediul educațional este și el marcat de lipsa unor strategii eficiente de integrare a preșcolarilor cu dizabilități.
La grupă am 3 copii cu C.E.S, cu certificate de "handicap" ușor, mediu și grav; cel grav fiind cu dizabilitate fizică, pe aparatul locomotor, dar și vizuală. În plus, în grupă mai sunt și 18 copii "normali", cu vârstă cuprinsă între 3-6 ani. A fost foarte grea integrarea celor 3 copii preșcolari, datorită, în primul rând, lipsei de personal didactic și nedidactic auxiliar (doamna îngrijitor are ca normă 2 ore/ zi, de la 13:00 la 15:00, deci după plecarea copiilor).
Pentru acceptarea/ integrarea acestor copii am folosit pe parcursul activităților, imagini, filme, jocuri de socializare, de rol; toate acestea făcându-i pe copii să înțeleagă ce înseamnă dizabilitate, care sunt tipurile de dizabilități, dar și faptul că nimeni nu și le dorește. Din fericire am reușit integrarea lor cu succes, acești preșcolari, anul acesta urmând să finalizeze grădinița. Pentru mine a fost o reușită, rezultatele pregătirii acestor copilași fiind unele bune și cu care o să facă față la școală.
Din fericire, există multe unități de învățământ care reușesc să integreze cu succes, copiii cu dizabilități, dar există și unități de învățământ care refuză să lucreze cu ei la grupă/ clasă. Din această cauză, la Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabiliți sau înregistrat zeci de reclamații la adresa școlilor care au refuzat să înscrie elevi cu dizabilități.
Ordonanța nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare stabilește pedepse sub formă de amendă pentru următoarele fapte:
"ART. 2
(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efecte pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională, conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.
(5) Contituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenentă la o categorie defavorizată,vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv".
Bibliografie:
- Mircea Toma, Mădălina Szelmenczi, Diferit, dar nu discriminate, Ghid practice pentru promovarea egalității de șanse în mediul educațional, POSDRU 87/1.3/S/62421, 2013
- https://accept-romania.ro/wp-content/uploads/2009/05/orientarea_continut.pdf
- https://www.wiu.edu/equal_opportunity_and_access/ucoso/library.php