Și eu am fost acolo

ProEtica- Revistă Culturală

ISSN 2734-8954

ISSN-L 2734-8954 

21.04.2021

Și eu am fost acolo

Nu știu ce m-a făcut să rămân cu ochii ațintiți pe cer atâta timp. Culorile erau magnifice: violetul intens se pierdea într-un roșcat blând ce avea să devină gălbui la orizont. Niciun nor nu părea să strice calmul miraculos al creației divine.

,,Ce spectacol!" m-am gândit deodată și gândul a prins contur. Nu înțelegeam de ce începe să se spulbere misterul unei înserări unice, dar era clar că sunetele din vale își făceau simțită prezența tot mai mult. Am privit în depărtare încercând să mijesc ochii într-atât încât să pot zări ceva. Păreau să fie oameni care veneau într-un amestec de praf și lovituri de bici în urma cărora caii nechezau și fugeau parcă ar fi vrut să zboare pe drumul plin de pietre.

- Nu vă pierdeți cu firea! Înainteeeee!

Oamenii țipau cât puteau și seara mea liniștită deveni dintr-o dată o noapte agitată și plină de neprevăzut. Am alergat în cortul tatei să-i spun ce se petrece, dar gâtul imi tremura și nu-mi puteam elibera vocea:

-Tată...tată...vin!

Tata s-a dezmeticit și a sărit afară din cort. Era clar că nu vocea mea l-a făcut să se trezească, ci gălăgia infernală ce devenise cruntă pentru urechile mele. M-am ghemuit sub o piele de oaie și am ciulit urechile ca să pot auzi discuția cu tatăl meu.

-Bună seara, oameni buni! Cu ce gânduri pe aceste meleaguri?

Zgomotul se mai potoli și am putut auzi râsetele apăsate ale unor bărbați.

-Ha! Ha! Ha! Bătrân naiv ce ești! Nu știi cine sunt?

Se făcuse liniște deplină și numai vocea groasă și pătrunzătoare a unui bărbat se auzi.

- Să îmi fie cu iertare, dar un biet cioban ca mine nu cunoaște prea multă lume. A trecut destul timp de când nu am mai coborât cu oile la șes, iar băiatul meu e prea mic să-l trimit în oraș.

- Ai un băiat, bătrâne? Câți ani are?

-Iaca am un băiat strașnic de 7 ani. E nepotul meu de care am grijă de când a rămas orfan. E băiat bun, cuminte și isteț. E singurul meu sprijin.

- Și cum îl cheamă pe băiatul tău? Strigă-l să iasă afară!

Gândurile mi s-au oprit asupra cuvintelor tatălui meu. De ce i-a spus bărbatului că nu sunt fiul lui. Să fie adevărat?

- Antinou, băiatul tatei, ieși să cunoști pe cineva!

La auzul vocii tatei, am sărit de sub pielea de oaie direct afară.

- Eu sunt Antinou, fiul lui Iasuba! am strigat deodată.

- Iar eu sunt Taleus, fiul lui Artim din ținutul Ierusalimului.

- Ce dorești, Taleus? De ce ai venit să ne tulburi liniștea? Bărbatul s-a arătat uimit de întrebarea mea și nu a ezitat să îmi răspundă. 

- Căutăm adăpost ca să innoptăm. Mâine este o zi mare și vrem să îl întâmpinăm pe Mântuitor cum se cuvine.

Cunoșteam poveștile despre Iisus și despre faptele sale, dar tata era bătrân și de multe ori adormea în timp ce povestea. Eram atât de curios să aflu mai multe despre Iisus și despre apostolii săi încât am uitat de teama ce o simțisem când mă ascunsesem în cort.

- Mergeți să-l vedeți pe Iisus? Dar l-au ucis oamenii răi. 

- Nu ați auzit? ne-a întrebat bărbatul și glasul îi tremura de emoție.

- Iisus a înviat!

- Adevărat a înviat! Au răspuns ceilalți oameni.

- Vreau să merg și eu la El. Vreau să îl văd.

Tata a venit lângă mine și m-a privit înlăcrimat.

- Copilul meu, eu sunt prea bătrân ca să te pot duce la Iisus, iar tu ești prea mic să te poți duce singur.

- Dar nu sunt singur, tată. Voi merge cu Taleus.

- Aș fi bucuros să îi îndeplinesc dorința lui Antinou. Îl voi aduce personal înapoi după ce îl va vedea pe Iisus.

Eram atât de bucuros la auzul cuvintelor lui Taleus că aș fi fost în stare să plec imediat la mormântul lui Iisus.

Încercam să îmi dau seama ce se întâmplă, de ce pământul se crapă și se deschide amenințător eliberând un fel de mâl gros și fierbinte. Norul a început să coboare tot mai mult până ce a ajuns deasupra craterului. Oamenii se rugau pomenind numele lui Iisus. Nu păreau speriați, ci bucuroși. Deodată a apărut Mântuitorul într-un veștmânt alb imaculat. Părea să stea deasupra tuturor oamenilor și să îi binecuvânteze. Piatra din dreptul mormântului era sfărâmată, iar Iisus vorbea cu oamenii. Atâta bucurie nu simțisem niciodată și aș fi vrut să îi spun tot ce simt, dar îmi era teamă că nu mă va auzi. Deodată am auzit o voce caldă a unui bărbat: 

- Fiule, tu să fii bun asemenea lui Iisus. Ai o viață lungă înaintea ta. Vei trăi mult și vei povesti tuturor miracolul Învierii lui Iisus.

Am privit în dreapta mea și am zărit un bărbat și o femeie îmbrăcați în alb care îmi zâmbeau. 

- Sunteți îngeri? i-am întrebat.

- Da. Acum suntem îngeri, dar am fost oameni cândva. Noi suntem părinții tăi, dar tu nu îți amintești de noi. Am fost mereu cu tine și te-am protejat de rău. Te vom iubi pentru totdeauna!

Acum îmi era clar de ce tata a spus că nu sunt fiul lui. Părinții mei au murit, iar eu am crescut cu bunicul meu.

- Am ajuns! E timpul să te trezești.

Am coborât din car și am văzut imaginea din visul meu. Mormântul se întindea în fața mea, iar lumea venea din toate părțile să vadă minunea. Acum nu mai eram speriat. Știam ce avea să se întâmple, așa că mi-am spus în gând: ,,Doamne Iisus Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, îți mulțumesc!”

Am deschis sacul și am scos coronița din crenguțe de salcie împletite de mine pentru a o dărui lui Iisus.

Aceasta este povestea mea pe care am spus-o oricui s-a dovedit curios să afle că și eu am fost acolo pentru a-L slăvi pe Iisus!