ȘCOALA INCLUZIVĂ - ELEMENT ESENȚIAL AL SOCIETĂȚII MODERNE
ProEtica- Revistă Culturală
ISSN 2734-8954
ISSN-L 2734-8954
09.03.2022
ȘCOALA INCLUZIVĂ - ELEMENT ESENȚIAL AL SOCIETĂȚII MODERNE
Prof. înv. primar Donisă Anca-Camelia
Şcoala Gimnazială Filipeni
Școala constituie elementul de bază care asigură evoluția unei societăți. Aici se formează competențe și aptitudini care vor permite viitorilor adulți să răspundă cerințelor și necesităților impuse de societatea modernă.
Şcoala a reprezentat încă din cele mai vechi timpuri un element fundamental în dezvoltarea societăţii. Ea are rolul de a furniza societăţii indivizi capabili să se adapteze și să evolueze într-un ritm alert.
Trăim într-o societate complexă, aflată într-o continuă schimbare, în zilele noastre , un element prioritar atât pentru societate, cât şi pentru şcoală îl reprezintă integrarea copiilor cu cerinţe educa-ţionale speciale. Tendinţa crescândă de integrare şcolară în unităţile obişnuite de învăţământ a co-piilor cu CES este bine cunoscută atât în lume, cât şi în România. Şcoala este cea care răspunde concret imperativelor de moment ale evoluţiei din societatea contemporană şi rezolvă o serie de probleme referitoare la nevoile de acceptare/valorizare socială a fiecărui individ şi la capacitatea acestuia de a se adapta şi integra într-o societate aflată în continuă transformare.
Educaţia integrată se referă în esenţă la integrarea copiilor cu CES în structurile învăţământului de masă care poate oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase a acestor copii şi o echilibrare a personalităţii acestora .
Un copil care s-a integrat în mediul şcolar, comunică şi se implică în activităţile din jurul său , se va integra mai uşor în viaţa socială după terminarea şcolii. Integrarea copiilor cu CES în şcoala de masă presupune adaptarea curriculum-ului la necesităţile şi la particularităţile acestora.
Încă din cele mai vechi timpuri, marii pedagogi susţineau că un copil, indiferent de vârstă, poate învăţa orice , dacă dascălul găseşte metodele cele mai eficiente de a-i prezenta acestuia cunoștinţele noi.
Procesul de integrare a copiilor cu CES depinde în foarte mare măsură de profesor, de compe-tențele sale pedagogice, organizaționale, psihosociale, deoarece integrarea este un proces complex, îndelungat și care presupune ca educatorul să fie foarte bine motivat și să știe exact ce înseamnă inte-grarea.
Educaţia integrată se referă la integrarea în structurile învăţământului general a elevilor cu CES pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a acestor categorii de copii. Educaţia integrată a copiilor cu CES urmăreşte dezvoltarea capacităţilor fizice şi psihice a acestora care să-i apropie cât mai mult de copii normali; a implementării unor programe cu caracter colectiv-recuperator, stimularea potenţialului restant ce permite dezvoltarea compensatorie a unor funcţii menite să suplinească pe cele deficitare, crearea climatului afectiv în vederea formării motivaţiei pentru activitate în general şi pentru învăţare în special, asigurarea unui progres continuu în achiziţia comunicării.
Educaţia incluzivă (după definiţia data de UNESCO): este un mod de educaţie adaptat şi indi-vidualizat în funcţie de nevoile tuturor copiilor în cadrul grupurilor şi claselor echivalente ca vârstă, în care se regăsesc copii cu nevoi, capacităţi şi nivele de competenţă foarte diferite. Prin educaţia in-cluzivă este oferit suport - în cadrul şcolilor de masă şi al claselor normale -copiilor cu dificultăţi de învăţare, indiferent de originea lor socială sau de tulburările pe care le prezintă, acceptaţi alături de colegii lor "normali".
Rolul esenţial în educaţia integrată îl deţine învăţătorul clasei, care devine principalul factor de acţiune şi de coordonare a realizării programului pedagogic individual pentru elevii cu CES. Fiecare cadru didactic pus în ipostaza de a avea în colectivitatea sa un copil cu dizabilităţi acţionează în urma unei reflecţii îndelungate. Un punct important al intervenţiei cadrelor didactice îl reprezintă colabo-rarea cu părinţii şi consilierea acestora, implicarea lor directă în lucrul efectiv cu copiii, nu doar în calitate de observatori ci şi de participanţi activi.
Între dascălul de la clasă şi părinţii copiilor cu CES trebuie să existe o strânsă legătură, părinţii trebuie să conştientizeze nevoile copilului şi să il trateze în funcţie de acestea . De multe ori ne lovim de părinţi care refuză să recunoască nevoile copilului cu CES, sau sunt indiferenţi la nevoile acestora. Implicarea activă a părinţilor va da rezultate în timp.Cunoscându-i atât nevoile, cât şi calităţile, părinţii il pot ajuta pe copil să se integreze mai uşor in viaţa socială. Chiar dacă vorbim de un elev cu CES, sprijinit şi încurajat , acest copil se va deschide faţă de cei din jur , va învăţa să colaboreze şi îi va creşte stima de sine.
În educaţie, incluziunea înseamnă trecerea de la abordarea centrată pe curriculum la abordarea centrată pe elev. În loc ca elevul să fie pregătit pentru integrarea în şcoala de masă, acesta din urmă și strategiile de predare vor fi pregătite pentru a-l integra.
Școala trebuie să se întoarcă spre elev, să întâmpine nevoile acestuia ori de câte ori este posibil, adaptând maretialele de învățare și curriculumul la nevoile individuale ale elevului, având ca scop atingerea obiectivelor.
Consider că integrarea copiilor cu CES în învăţământul de masă este un lucru benefic atât pentru aceştia , cât şi pentru ceilalţi elevi din clasă. Copiii cu nevoi speciale vor învăţa să colaboreze,să aibâ încredere în ei şi vor fi stimulaţi să participe la activităţi. Ceilalţi elevi vor învăţa să fie mai toleranţi, să depăşească barierele indiferenţei şi ale nepăsării.
Învăţământul oferă o şansă la educaţie tuturor copiilor. Integrarea copiilor cu CES este o necesitate , este dreptul lor la o viaţă normală într-o societate în care oamenii au drepturi şi şanse egale.
BIBLIOGRAFIE :
1) Ionescu, M., Educaţia şi dinamica ei, Editura Tribuna învăţământului - Bucureşti, 1998;
2) Gherguţ, A., Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri şi examene de obţi-nere a gradelor didactice, Iaşi, Editura Polirom, 2005;
3) Ghid practic pentru educatorii şi părinţii copiilor cu tulburări de atenţie şi hiperactivitate , ediţia a II-a, Timişoara, 2004;
4) Popovici, D.V., (1999), "Elemente de psihopedagogia integrării", Bucureşti, Editura PRO HUMANITE;
5) Manolache, I, Orientarea școlarǎ şi profesionalǎ a elevilor cu cerinţe educative speciale - Ghidul consilierului, Centrul Naţionalde Resurse pentru Orientare Profesionalǎ,Bucureşti 2000.