Rolul poveștilor ȋn formarea conștiinței și a conduitei morale

ProEtica- Revistă Culturală

 ISSN 2734-8954

 ISSN-L 2734-8954

09.03.2022

Rolul poveștilor ȋn formarea conștiinței și a conduitei morale

Prof. ȋnv. primar TIMOCE IOANA

Școala Gimnazialǎ Petelea, jud. Mureș

A fost odată ca niciodată... De cȃte ori îşi încep părinţii ziua sau o termină prin a rosti aceste cuvinte, chiar şi pentru a mia oară. Cine dintre noi nu este pus la "muncă" de copilul său, mai ales seara, înainte de culcare, şi nu-i spune o poveste? O diversitate de acţiuni, emoţii, experienţe... Aproape în fiecare basm are loc o luptă a "eroului" fie cu dragonul, balaurul, căpcăunul, fie cu ursul, lupul, vrăjitoarele rele. Şi, de regula, "eroul" învinge răul, iar atmosfera basmului, după ce a fost tensionată şi plină de suspans, se destinde, devine luminoasă.

Ştie cineva ce simte copilul în acest timp? I-am privit vreodată chipul atunci cȃnd ascultă povestea? Ce învaţă el din poveşti şi basme? Ce ne dorim să ajungă în sufleţelul lui fraged? De cȃte ori stăm sa cugetăm asupra modului în care o poveste, oricȃt de scurtă, contribuie la educaţia lui?

Cu siguranţa, lumea basmelor şi a poveştilor îşi pune puternic amprenta asupra dezvoltării psihice a copilului. Prin intermediul acestora, el primeşte o avalanşă de mesaje cu aplicabilitate în cotidian. Deoarece fac parte din viaţa copilului, ele pot fi folosite ca instrumente pentru formarea unor reprezentări şi concepţii ce ar facilita adaptarea lui psihosocială. Spaţiul cronologic al perioadei preşcolare și școlare este impregnat de acumulări semnificative sub toate aspectele, aceşti ani constituind pentru copil, sub semnul cantităţii, echivalentul unei veritabile universităţi - de fapt, cea mai importantă. Copiii sunt capabili să facă achiziţii fundamentale, a căror calitate va influenţa considerabil integrarea în fazele următoare ale evoluţiei lor. Aceste achiziţii sunt făcute cu ajutorul adulţilor - părinţi, bunici, cadre didactice. Copilul are nevoie să dobȃndească virtuţile cardinale existenţei umane: adevărul, bunătatea, mărinimia, înţelepciunea, cumpătarea, curajul, dreptatea, altruismul, deoarece ,,ieşind din mȃinile mele nu va fi nici magistrat, nici soldat, nici preot, el va fi mai întȃi om" (J.-J. Rousseau). De aceea, familia şi, mai ales, grădiniţa și școala ar trebui să-i asigure, pe lȃngă o educaţie intelectuală, fizică şi estetică corespunzătoare vȃrstei, şi o orientare morală în sistemul relaţiilor sale cu lumea înconjurătoare, care să ducă la închegarea unor calităţi morale şi la acumularea celor mai elementare deprinderi de comportament.

Prin realizarea obiectivelor educaţiei morale copiii îşi formează reprezentări morale (imagini intuitive a ceea ce este caracteristic unui complex de situaţii, fapte morale) intense, clare, precise, bogate în conţinut; precum şi premise ale judecăţilor morale, unele deprinderi morale şi premise pentru viitoarele calităţi morale (de voinţă şi caracter). Toate acestea sunt realizabile prin integrarea copilului în situaţii morale şi prin valorificarea experienţei morale personale.

Necesitatea de a începe însuşirea unor comportamente pozitive cȃt mai devreme este justificată de faptul că la această vȃrstă se formează cu uşurinţă automatismele, care stau la baza deprinderilor de conduită civilizată. Cu timpul, aceste deprinderi se vor perfecţiona şi se vor transforma în obişnuinţe, care, la rȃndul lor, printr-o acţiune educativă continuă se vor transforma în trăsături de personalitate stabile. Succesul educaţiei morale la vȃrsta preşcolară și școlarǎ micǎ nu vine de la sine, ci este rezultatul unei munci migăloase, desfăşurate cu pasiune şi responsabilitate de părinţi, educatoare și ȋnvǎțǎtoare. Mai întȃi, copiii vor fi învăţați să acţioneze în concordanţă cu cerinţele adulţilor, iar apoi vor fi ajutați să înţeleagă de ce este bun un comportament şi nu altul, ei fiind capabili a discerne.

Copilul nu înţelege şi nu poate explica ce înseamnă adevăr, bine, cinste, altruism, dar se comportă şi percepe conduitele celorlalţi (fraţi mai mari, părinţi, cadre didactice, personaje) în raport cu adevărul, binele, cinstea, altruismul. Pentru a putea delimita notele iniţiale ale situaţiilor în care este antrenat, în vederea însuşirii noţiunilor morale, el trebuie să-şi formeze capacitatea de a aprecia moral. De aceea, urmează să-i oferim criterii obiective de apreciere a faptelor morale. Copilul nu poate fi lăsat singur să se orienteze în multitudinea de fapte şi atitudini manifestate în jurul lui, ci trebuie dirijat spre acelea care îl influenţează pozitiv şi din care se va alimenta cu impresii pozitive; el simte nevoia de sprijin - prin urmare, adultul va sublinia comportamentul pozitiv cu aprecieri şi întăriri verbale: ,,ai fost cuminte astăzi", ,,este bine ce ai făcut", ,,ai făcut bine cǎ ţi-ai ajutat colegul să ȋși facǎ ordine pe bancǎ", ,,aşa e corect", ,,aşa nu e corect" etc.

Pentru a înţelege noţiunea morală nu e suficient a-i înţelege sensul, copilul are nevoie de exemple practice. Bunăoară, salutul. Copilul află dintr-o discuţie tematică că se cuvine să salute cȃnd vine dimineaţa la grădiniţă/școalǎ, însă, dacă printr-un joc-exerciţiu nu este exemplificat cum trebuie să salute, unde să privească în momentul rostirii salutului şi nu este pus în situaţia practică de a saluta, comportamentul dat va rămȃne la stadiul de noţiune morală. Acest lucru este valabil şi pentru familie: dacă părinţii le vorbesc copiilor despre regulile de salut, dar nu practică acest comportament, ei nu vor reuşi să-l aplice.

Capacitatea de înţelegere a copilului necesită un exerciţiu permanent: noţiunile de bine şi rău sunt deosebite în timp şi prin multiple activităţi.

Cele menţionate mai sus se bazează pe concepţia formării judecăţilor morale la copil a lui Piaget (1980), care distinge etapa moralei heteronome, caracterizată de existenţa unui respect unilateral, specific copiilor de vȃrstă preşcolară și școlrǎ micǎ, cȃnd forţa consemnelor este legată de prezenţa materială a celui care le-a furnizat. În absenţa respectului, legea, regula îşi pierde acţiunea, încălcarea ei duce, în cel mai bun caz, la o jenă de moment. Pȃnă la 7 ani copiii practică mai mult un joc individual, mai puţin normativ, regulile sunt acceptate de la cei mai mari. Prin urmare, cooperarea nu este posibilă. În privinţa conştiinţei regulii, pȃnă la 7 ani, regula adevărată vine din exterior, ea este sacră şi externă, nu poate fi schimbată. Ulterior, se produce un fenomen de asimilări sistematice, identificarea cu părintele sau cu imaginea autorităţii, care, nu de puţine ori, generează o stare de ambivalenţă afectivă. Morala heteronomă este înlocuită treptat de realismul moral, care duce la responsabilitate obiectivă, cȃnd actul este evaluat în funcţie de gradul de conformitate materială cu legea şi nu în funcţie de relele intenţii de a încălca legea, sau de intenţia bună, care se găseşte, fără voia subiectului, în conflict cu regula. Astfel, atunci cȃnd minte, copilul este constrȃns să spună adevărul chiar dacă nu percepe valoarea lui socială şi înainte de a înţelege că deformarea realităţii se poate datora jocului simbolic. Regula respectării adevărului este deci exterioară copilului. Normele morale sunt pentru el aspecte predeterminate şi permanente ale lumii aşa. Binele şi răul sunt văzute în "alb" şi "negru", iar o acţiune este judecată mai degrabă în funcţie de dimensiunea consecinţelor decȃt de intenţiile autorului.

Nu există un instrument unic pentru formarea conştiinţei morale la copii. Dacă exemplul adulţilor şi imitarea sunt primele strategii de achiziţie a regulilor de conduită, grădiniţa și școala primarǎ o fac prin toate metodele de instruire şi educaţie, începȃnd cu salutul de dimineaţă şi terminȃnd cu cel de plecare.

Bibliografie: