Prevenirea abandonului școlar în învățământul primar

ProEtica- Revistă Culturală

ISSN 2734-8954

ISSN-L 2734-8954

23.05.2024

Prevenirea abandonului școlar în învățământul primar

Articol de specialitate

Prof. înv. primar Turosu Lucia Cristina

Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul", Galați

          Abandonul școlar reprezintă o provocare semnificativă în sistemele educaționale la nivel global, având consecințe pe termen lung asupra dezvoltării personale și economice a indivizilor. În învățământul primar, prevenirea acestui fenomen necesită o abordare complexă, implicând cadre didactice, părinți, autorități educaționale și comunitatea. Studiile din domeniul educației arată că factorii care contribuie la abandonul școlar sunt diverși și includ aspecte economice, sociale, psihologice și pedagogice (Slavin, 2014).

         Factorii economici joacă un rol esențial în decizia de a continua sau de a părăsi școala. Familiile cu venituri reduse întâmpină dificultăți în a asigura resursele necesare educației copiilor, inclusiv rechizite, îmbrăcăminte adecvată și acces la tehnologie. În multe cazuri, copiii sunt nevoiți să participe la activități lucrative pentru a sprijini familia, ceea ce interferează cu frecventarea cursurilor și performanțele academice (Pianta, Hamre & Allen, 2008). Programele de sprijin financiar, bursele și măsurile de protecție socială pot contribui la reducerea impactului acestui factor și la menținerea elevilor în sistemul educațional. În plus, guvernele și organizațiile nonguvernamentale pot implementa strategii de sprijin economic prin programe de hrană școlară gratuită, subvenții pentru rechizite și reducerea costurilor de transport pentru elevi.

              Factorii sociali și culturali influențează de asemenea decizia de a continua studiile. În unele comunități, normele culturale și așteptările familiale limitează accesul copiilor la educație, în special al fetelor. Discriminarea, lipsa de sprijin din partea familiei și influența grupului de prieteni pot descuraja frecventarea școlii (Bear, 2010). Campaniile de conștientizare și implicarea activă a părinților în procesul educațional pot contribui la schimbarea percepțiilor și la creșterea interesului pentru educație. Comunitățile și școlile pot colabora pentru a implementa programe de mentorat, activități extracurriculare și sesiuni de consiliere pentru a sprijini elevii să depășească barierele sociale care îi împiedică să își continue studiile.

          Factorii psihologici, cum ar fi lipsa motivației și stima de sine scăzută, pot determina copiii să abandoneze școala. Elevii care nu se simt acceptați, care se confruntă cu probleme emoționale sau care nu primesc sprijin adecvat din partea profesorilor sunt mai predispuși să renunțe la studii (Batson, 2011). Implementarea programelor de consiliere psihologică și dezvoltarea abilităților socio-emoționale pot contribui la crearea unui mediu școlar incluziv și la reducerea riscului de abandon. În plus, profesorii pot adopta metode de predare centrate pe elev, promovând încrederea și dezvoltarea personală prin activități de grup, stimularea creativității și recunoașterea progresului individual al fiecărui copil.

             Factorii pedagogici sunt esențiali în menținerea elevilor în sistemul educațional. Metodele de predare neadaptate nevoilor individuale ale elevilor, lipsa de interactivitate și rigiditatea programelor școlare pot duce la dezinteres și la părăsirea timpurie a școlii (Vygotsky, 1978). Aplicarea unor strategii didactice inovatoare, utilizarea tehnologiei în procesul educațional și personalizarea învățării pot crește angajamentul elevilor și motivația acestora pentru educație. Platformele de învățare online, metodele interactive, utilizarea realității augmentate și a materialelor vizuale adaptate pot contribui la captarea atenției elevilor și la stimularea curiozității acestora.

           Prevenirea abandonului școlar necesită o abordare integrată, bazată pe colaborare între profesori, părinți și autorități educaționale. Crearea unui climat școlar pozitiv, sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare și implementarea unor politici educaționale eficiente sunt aspecte esențiale în combaterea acestui fenomen (Deutsch & Coleman, 2000). Prin implicarea activă a tuturor factorilor responsabili, se poate asigura accesul egal la educație și se pot reduce inegalitățile care conduc la abandonul școlar. O strategie viabilă pentru reducerea abandonului este consolidarea relațiilor dintre școală și comunitate prin dezvoltarea de centre de sprijin educațional, organizarea de activități extracurriculare și integrarea unor practici educaționale inovatoare.

            Pentru a asigura un mediu favorabil învățării și pentru a reduce rata abandonului școlar, profesorii pot utiliza metode de predare diferențiată, adaptate nevoilor fiecărui elev. Aceasta implică o înțelegere profundă a stilurilor de învățare și a provocărilor individuale, oferind sprijin personalizat și resurse educaționale variate. O altă strategie esențială este crearea unui climat de încredere și siguranță în clasă, prin încurajarea interacțiunii pozitive între elevi și promovarea unui mediu educațional lipsit de discriminare și bullying.

           Educația incluzivă reprezintă un alt pilon important în prevenirea abandonului școlar. Integrarea elevilor cu nevoi speciale într-un cadru educațional adecvat, oferirea de resurse adaptate și instruirea cadrelor didactice în metode specifice de predare pot contribui la asigurarea unui acces echitabil la educație. De asemenea, dezvoltarea parteneriatelor între școli, organizații neguvernamentale și instituții guvernamentale poate facilita implementarea unor programe eficiente de prevenire a abandonului.

            În concluzie, prevenirea abandonului școlar în învățământul primar necesită măsuri complexe, abordate din perspective economice, sociale, psihologice și pedagogice. Este esențială colaborarea dintre profesori, părinți și instituții pentru a asigura un mediu educațional favorabil și pentru a sprijini elevii în depășirea obstacolelor care i-ar putea împiedica să își continue studiile.

Bibliografie:

• Batson, C. D. (2011). Altruism in Humans. Oxford University Press.
• Bear, G. G. (2010). School discipline and self-discipline: A practical guide to promoting prosocial student behavior. Guilford Press.
• Deutsch, M., & Coleman, P. T. (2000). The handbook of conflict resolution: Theory and practice. Jossey-Bass.
• Pianta, R. C., Hamre, B. K., & Allen, J. P. (2008). How schools shape children: The role of teacher-child relationships in early childhood education. The Guilford Press.
• Slavin, R. E. (2014). Educational Psychology: Theory and Practice. Pearson.
• Vygotsky, L. S. (1978). Mind in Society: The Development of Higher Psychological Processes. Harvard University Press.