Obiectivele educației morale: formarea conștiinței și a conduitei morale

ProEtica- Revistă Culturală

 ISSN 2734-8954

 ISSN-L 2734-8954

09.03.2022

Obiectivele educației morale: formarea conștiinței și a conduitei morale

Prof. ȋnv. primar TIMOCE IOANA

Școala Gimnazialǎ Petelea, jud. Mureș

Organizarea procesului de educaţie morală urmăreşte realizarea unităţii dintre componenta lui obiectivă, reprezentată de normele, exigenţele morale cerute de societate personalităţii, şi cea subiectivă, respectiv atitudinea personalităţii faţă de aceste cerinţe. Formarea morală a personalităţii trebuie privită din punctul de vedere al unităţii dintre conştiinţa şi conduita elevului, ca indice de bază al eficienţei procesului de educaţie morală. În esenţă, educaţia morală urmăreşte realizarea următoarelor obiective fundamentale: formarea conştiinţei şi a conduitei morale.

Formarea conştiinţei morale

Formarea conştiinţei morale presupune realizarea următoarelor obiective particulare: formarea reprezentărilor, noţiunilor şi judecăţilor morale, precum şi a convingerilor morale.

Include, din punct de vedere psihologic, două componente: cognitivă şi afectivă. Cea cognitivă se referă la informarea copilului cu conţinutul şi cerinţele valorilor, normelor şi regulilor morale. Ea se realizează prin instruire morală. Acceptarea imperativelor moralei sociale presupune cu necesitate cunoaşterea şi înţelegerea de către copil a sensului şi cerinţelor pe care societatea le-a consemnat în elementele propriului sistem moral.

Rezultatele acestei cunoaşteri se concretizează în formarea reprezentărilor şi noţiunilor morale.

Reprezentarea morală este o reflectare sub formă de imagine intuitivă a ceea ce este caracteristic unui complex de situaţii şi fapte morale concrete, în care copilul a fost angrenat sau pe care le-a perceput, observat în legătură cu aceeaşi regulă morală, imagine care include şi o notă apreciativă ori imperativă.

Pe baza unui bagaj de reprezentări, prelucrate cu ajutorul operaţiilor gândirii, copilul reuşeşte să delimiteze notele esenţiale de cele tangente unei împrejurări oarecare şi apoi să le extindă la toate situaţiile reale sau posibile pe care norma sau regula morală respectivă o acoperă. Prin generalizare şi abstractizare se ajunge deci la noţiunea morală. Ea reflectă ceea ce este esenţial şi general unei clase de manifestări morale, pe care o normă sau regulă morală le cuprinde, caracterul apreciativ exprimându-se prin judecata morală.

Eficienţa instruirii morale depinde de modul în care o anumită cunoştinţă morală (reprezentare sau noţiune) este integrată într-un lanţ de secvenţe, având ca verigă anterioară propria experienţă şi urmărindu-i materializarea în conduită. Însoţită de trăire afectivă, orice cunoştinţă din acest domeniu se fixează în structura morală a personalităţii, acţionând din interior asupra conduitei. Afectivitatea reprezintă substratul energetic pentru ca aceste cunoştinţe să se exprime în conduită. Această adeziune subiectivă faţă de imperativele moralei sociale se realizează prin trăiri şi sentimente morale.

Dar nici cunoaşterea, nici adeziunea afectivă nu sunt suficiente pentru declanşarea actului moral. Realizarea lui întâmpină nenumărate obstacole interne şi externe pentru înlăturarea cărora este nevoie de un efort de voinţă. Dintre obstacolele interne putem menţiona anumite interese, dorinţe, intenţii de ordin personal, intim sau anumite sentimente negative, cum ar fi: egoismul, individualismul, comoditatea, ce opun rezistenţă, deviind conduita morală de la cerinţele morale impuse din exterior sau orientând-o uneori în sens contrar acestora. Dintre obstacolele externe putem menţiona anumite atracţii, bogate în satisfacţii momentane, dar care nu se înscriu pe linia cerinţelor morale acceptate. Pentru învingerea acestora şi adoptarea unei decizii în concordanţă cu cerinţele morale este nevoie de un efort voliţional concretizat în diverse trăsături, cum ar fi: perseverenţa, tenacitatea, consecvenţa, independenţa, spiritul de iniţiativă, curajul.

Din fuziunea celor trei componente - cognitivă, afectivă şi voliţională, rezultă convingerile morale. Unitatea acestor componente în cadrul convingerii poate fi exprimată astfel: copilul cunoaşte şi înţelege norma morală, simte nevoia şi manifestă adeziune faţă de ea, acţionează în concordanţă cu cerinţele pe care i le prescrie.

Prin conţinutul şi rolul lor în structura morală a personalităţii, convingerile se plasează la intersecţia dintre conştiinţă şi conduită, asigurând astfel condiţiile psihologice necesare trecerii spre aceasta din urmă.

Formarea conduitei morale

Conduita morală este obiectivarea conştiinţei morale în fapte şi acţiuni. Din perspectivă psihopedagogică formarea conduitei vizează atât deprinderi şi obişnuinţe de comportare morală, cât şi trăsături pozitive de caracter. Deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei, ce se formează ca răspuns la anumite cerinţe care se repetă în condiţii relative identice. Obişnuinţele morale implică în plus faptul că acţiunile automatizate au devenit o trebuinţă internă.

Prin deprinderile şi obişnuinţele de comportare morală se realizează, în cele din urmă, concordanţa dintre conştiinţa morală şi conduita morală. Tot în sfera conduitei am inclus şi manifestările trăsăturilor pozitive de caracter. Acestea sunt considerate ca forme stabile de comportare morală. Spre deosebire de deprinderi şi obişninţe, care se manifestă în condiţii relative identice şi sunt legate de situaţii concrete asemănătoare, trăsăturile pozitive de caracter acoperă o gamă largă de situaţii, uneori deosebite calitativ, păstrându-şi însă notele esenţiale de constanţă şi stabilitate. În structura personalităţii, conştiinţa şi conduita se prezintă sub forma unei unităţi dialectice, cu particularităţi distincte de la un stadiu la altul şi de la un individ la altul.

Formarea conduitei şi conştientei morale constituie unul din cele mai complexe planuri în geneza personalităţii: la primul nivel putem vorbi mai ales de acţiuni şi deprinderi morale, care abia prin cristalizarea şi generalizarea lor (prin asimilarea lor lăuntrică la nivelul de cerinţe interioare) se vor structura ca trăsături de ordin moral.

Desigur, asimilarea unor modele comportamentale de ordin moral se realizează prin imitaţie şi prin persuasiune (convingere), cultivând, totodată, atractivitatea copilului pentru frumuseţea morală a faptelor umane de conduită civică. Frumuseţea morală se impune şi este atractivă copilului prin însăşi natura ei; astfel este accesibilă şi influentă pentru copil; de aceea includerea bine gândită a ilustrărilor adecvate privind fapte ce definesc măreţia frumuseţii morale a actelor patriotice, de comportare civică morală superioară - prin crearea unor premise necesare recepţionării, înţelegerii lor adecvate, cât şi prin asigurarea unei atmosfere corespunzătoare - poate contribui la autentica educare în spiritul valorilor morale.

Valorile morale au trei atribute: caracter absolut, incompatibilitate şi funcţia de umanizare. Din aceste considerente, educaţia morală, ca acţiune organizată, sistematică, trebuie să înceapă de la cele mai fragede vârste. Copilul de vârstă școlară mică nu înţelege şi nu poate explica ce înseamnă Adevărul, Binele, Cinstea, Altruismul, dar se comportă în raport cu Adevărul, Binele, Cinstea, Altruismul şi percepe conduitele celorlalţi (fraţi mai mari, părinţi, profesori, personaje din literatură etc.), dupǎ cum menționeazǎ Panico (2018).

Atitudinile copilului de vârstă școlară mică se dezvoltă în strânsă legătură cu activitatea sa de bază - învățarea. Copilul își asumă o nouă poziție socială, cea de elev. Prin urmare, apar și se dezvoltă noi relații interpersonale în cadrul grupului de elevi, se formează și se dezvoltă atitudinile de învățare. Principalele atitudini morale specifice elevului mic sunt: prietenia, colaborarea, sentimentul responsabilității, încrederea, stima și atașamentul față de pedagog, abilitățile de comunicare, compasiunea, respectul, renegarea răului social, grija față de tot ce-l înconjoară, afirmǎ Panico (2018). Copilul asimilează sisteme de reguli, norme și valori, promovate în societate, ajungând la un ,,cod moral" personal pe care și-l formează prin aderare la idealurile și modelele morale pozitive și pe care le va resimți ca proprii aspirații sau dorințe și năzuințe de realizare.

Prin urmare, moralitatea, în măsura în care se exprimă printr-un anumit fel de a gândi al omului, constituie realităţi supuse învăţării. Omul nu se naşte cu aceste trăsături ale personalităţii sale şi de aceea el trebuie sa le înveţe de la societatea în care se naşte şi în care trăiește. Prin învăţarea moralităţii înțelegem o activitate prin care copilul ajunge să se comporte, să acţioneze, să gândească şi să simtă în consonanţă cu principiile, normele, trebuinţele morale ale societăţii în care traiste. Educaţia morală urmăreşte să formeze şi să dezvolte calităţi şi însuşiri pentru ca, pe baza lor, individul să se poată integra în grupul social şi să poată duce o viaţă socială normală. În general, prin educaţia morală se urmăreşte formarea individului pentru a face bine şi a-l promova, realizarea echilibrului său interior, generat şi consolidat de respectarea cotidiană a normelor şi principiilor morale, remarcǎ Munteanu (2017).

Bibligrafie: