NECESITĂȚILE COPILULUI CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE

ProEtica- Revistă Culturală

ISSN 2734-8954

ISSN-L 2734-8954

06.02.2025

NECESITĂȚILE COPILULUI CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE

Prof.Ed. Timpurie STINGHE Elena Luminița

G.P.P.,,Sfântul Nicolae", Câmpulung, jud. Argeș

Întâlnim peste tot în jurul nostru oameni cu anumite deficienţe.Aceştia sunt percepuţi altfel, perceperea lor socială nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile promovate. Mulţi oameni au reticenţe faţă de persoanele cu deficienţe, deoarece au o concepţie greşită despre ele. Trebuie însă să înţelegem că sunt nişte oameni la fel ca ceilaţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi al mediului. Persoanele deficiente, la rândul lor au două păreri în ceea ce priveşte impedimentul lor: unele îl consideră dezastru, iar altele un simplu inconvenient.

Există mai multe perspective de abordare a handicapului ce se concretizează în diferite definiţii sau modele ale acestuia:

• Modelul medical - defineşte handicapul ca o boala cronică;
• Modelul economic- consideră că persoanele cu handicap sunt incapabile de a munci sau de a se deplasa ;
• Modelul limitării funcţionale- defineşte handicapul ca o deficienţa severă, cronică, proprie persoanei care îndeplineşte următoarele condiţii: manifestă o deficienţă mentală sau fizică (sau o combinaţie de deficienţe mentale şi fizice), se manifestă înaintea vârstei de 22 de ani, se continuă fără a preciza o limită,
• Modelul psiho-social- raportează handicapul de societate plasând problema handicapului la interacţiunea dintre persoane şi diferitele segmente ale sistemului social, astfel că societatea este cea care trebuie sa se adapteze la persoanele care o compun, nu doar să se adapteze în societate.

Din această categorie a copiilor cu C.E.S fac parte atât copiii cu deficienţe propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Din această categorie fac parte:

• copiii cu tulburări afective, emoţionale (anxietatea, depresia, mutism selectiv, atacul de panică, tulburări de stres posttraumatic, tulburări de alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea);
• copiii cu deficienţe senzoriale şi fizice (tulburări vizuale, tulburări de auz, dizabilităţi mintale, paralizia cerebrală);
• copiii cu handicap asociat;
• copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare (dificultăţi de învăţare, sindromul Down, dislexia, discalculia, dispraxia);
• copiii cu deficienţe mintale, comportamentale (tulburări de conduită, hiperactivitate cu deficit de atenţie-ADHD, tulburări de opoziţie şi rezistenţă);

Formele de integrare a copiilor cu C.E.S. pot fi următoarele: clase diferenţiate ; integrate în structurile şcolii obişnuite, grupuri de câte doi-trei copii deficienţi incluşi în clasele obişnuite, integrarea individuală a acestor copii în aceleaşi clase obişnuite. În şcoală, copilul cu tulburări de comportament aparţine de obicei grupului de elevi slabi sau indisciplinaţi, el încălcând deseori regulamentul şcolar. Din aceste motive, copilul cu tulburări de comportament se simte respins de catre mediul şcolar (colegi).

Din experienţa personală putem afirma că profesorul poate folosi în procesul de predare-învăţare, evaluare diverse strategii şi intervenţii utile:

• Crearea unui climat afectiv-pozitiv;
• Stimularea încrederii în sine şi a motivaţiei pentru învăţare;
• Încurajarea sprijinului şi cooperării din partea colegilor, formarea unei atitudini pozitive a colegilor;
• Sprijin, încurajare şi apreciere pozitivă în realizarea sarcinilor şcolare, fără a crea dependenţă ;
• Sarcini împărţite în etape mai mici;
• Folosirea învăţării afective;
• Adaptarea metodelor şi mijloacelor de învăţare, evaluare;
• Folosirea unui limbaj simplu, accesibil elevului şi nivelului lui de înţelegere ;
• Aşezarea în prima bancă a elevilor cu deficienţe de vedere, îmbunătaţirea calităţii iluminării, adecvarea materialelor didactice;
• Orice activitate să fie bine planificată, organizată şi structurată ;
• Profesorul să dea dovadă de consecvenţă şi corectitudine în evaluarea.

Abordarea incluzivă susţine că scolile au responsabilitatea de a-i ajuta pe elevi să depaşească barierele din calea învaţării şi că cei mai buni profesori sunt aceia care au abilităţile necesare pentru a-i ajuta pe elevi să reuşeasca acest lucru.

Bibliografie:

- Arcan P, Ciumageanu D "Copilul deficient mintal", Ed Facla;
- Ionescu S "Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal", Bucuresti, Ed Academiei, 1975;

- Verza E, Paun E "Educaţia integrată a copiilor cu handicap", Unicef, 1998;