Modalități de dezvoltare a atenției la preșcolari
ProEtica- Revistă Culturală
ISSN 2734-8954
ISSN-L 2734-8954
09.03.2022
Modalități de dezvoltare a atenției la preșcolari
Prof. înv. primar Donisă Anca-Camelia
Şcoala Gimnazială Filipeni
Un act de cunoaștere eficient, organizat în cadrul unei lecții nu poate exista fără desfășurarea unui demers didactic, bazat pe o serie de metode pasive sau active. În știință, metoda este definită ca ansamblul de demersuri și proceduri caracteristice disciplinelor științifice care se leagă într-o construcție cu finalități prescriptive și normative (Palicica, 2007).
Clasificarea metodelor prezentate în manualele de pedagogie, se poate face după mai multe criterii (Palicica, 2007): criteriul istoric, sfera de generalitate, modalitatea de prezentare a cunoștințelor, funcția didactică, modul de angajare a elevului, forma de organizare a muncii, modul de administrare a experienței ce urmează a fi însușită, axa de învățare mecanică și conștientă.
Din ansamblul metodologic, cele mai utile metode pentru educarea atenției preșcolarilor sunt cele active. Aceste metode prezintă următoarele avantaje (Palicica, 2007):
- participarea elevului la propria formare;
- transformă elevul din obiect în subiect al învățării;
- participarea intensă a tuturor forțelor psihice de cunoaștere;
- asigură afirmarea elevului individuală sau în echipă;
- dezvoltarea gândirii critice;
- dezvoltarea motivației pentru învățare;
- permite evaluarea propriei activități.
În grădiniță, metodele ce presupun învățarea activă a preșcolarului, pot fi următoarele (Noi repere ale educației timpurii în grădiniță, 2008):
- Asaltul de idei (Brainstorming-ul)este o metodă de grup prin care se dezvoltă spiritul creativ şi se crează comportamente creative prin exersarea gândirii divergente, care duc la elaborarea unor soluţii personale pentru problemele găsite.
- Ciorchineleeste o metodă prin care preșcolarii sistematizează în categorii informaţia dobândită. Procesul de organizare este vizualizat grafic şi încurajează identificarea conexiunilor dintre idei.
- Gândiţi - Lucraţi în perechi - Comunicaţi este o mod simplu şi rapid de a învăţa care poate fi folosit în timpul unei lecturi pentru a discuta o problemă importantă sau pentru a reflecta la textul respectiv, beneficiind, însă de ajutorul unui coleg.
- Harta povestirii este o formă de organizare şi sintetizare a conţinutului unui text.
- Diagramele Venn sunt folosite predominant în matematică, dar mai pot fi valorificate cu succes şi la alte discipline, pentru a evidenţia asemănările, deosebirile şi elementele comune în cazul a două concepte sau fenomene studiate.
- Ştiu - Vreau să ştiu - Am învăţat este o strategie care poate fi utilizată pentru îndrumarea copiilor în timpul unei activităţi cu conţinut ştiinţific care poate dura mai multe zile.
- Pălăriilor gânditoare reprezintă o tehnică interactivă de stimulare a creativităţii iniţiată de Edward de Bono.
- Tehnica Lotus presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă centrală care determină cele 8 idei secundare ce se construiesc în jurul celei principale, asemeni petalelor florii de nufăr. Această tehnică stimulează munca de colaborare în echipă şi efortul creativ al fiecărui membru al grupului în soluţionarea sarcinii date.
O altă metodă activă care va fi valorificată în partea aplicativă a lucrării pentru dezvoltarea atenției preșcolarilor este jocul didactic.
Jocurile didactice sunt "metode de învățare și de muncă, folosite cu intenții didactice, care se aseamănă ca formă cu jocurile de societate, dar din punctul de vedere al conținutului tematic au scop de învățare" (Dumitriu, 2011, p. 68). Acestea contribuie la transmiterea, repetarea și exersarea cunoștințelor sub formă ludică. El reprezintă o modalitate de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare. Jocul didactic urmărește efectuarea unei sarcini didactice prin acceptarea de către copil a unui joc în care se exersează un conținut corespunzător cu respectiva sarcină didactică (Popescu, 1999).
În literatura de specialitate sunt prezentate următoarele elemente structurale ale jocului didactic (Dumitriu, 2011): obiectivele, conținutul, sarcina didactică, regulile jocului, elementele de joc și materialul didactic.
· Obiectivele trebuie formulate precis, operațional și urmărite pe tot parcursul jocului didactic. Se stabilește obiectivul de referință specific și obiectivele operaționale. Acestea trebuie să cuprindă comportamente simple (cognitive, psihomotorii, afective) organizate ascendent sub aspectul complexității sarcinilor didactice incluse.
· Conținutul este format din ansamblul cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor pe care le au copiii și care sunt activate pe parcurs, în funcție de sarcina jocului, precum și din capacitățile pe care și le formează și/sau stabilizează în cadrul jocurilor.
· Sarcina didactică reprezintă problema principală de gândire, de acțiune pusăîn fața copilului (de a recunoaște, de a expune, de a grupa, de a compara, de a exprima, de a ordona etc.). Sarcina de învățare este cerința pe care elevul trebuie să o realizeze prin acțiune.
· Regulile jocului realizează legătura între sarcina didactică și acțiunea jocului. Ele au rolul de a prezenta copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă, concretizând sarcina didactică, modurile de organizare a activității ludice.
· Elementele de joc trebuie articulate cu sarcina didactică și prezente atât în scopuri de relaxare a copiilor, cât și ca mijloc de rezolvarea sarcinii de joc: întrecere, încurajare, stări de tensiune etc.
· Materialul didactic trebuie să fie diferit, în concordanță cu obiectivele și sarcina didactică, să dispună de calități și valențe pedagogice, estetice, igienice. În funcție de nivelul grupei, el poate fi tridimensional, sub formă reală sau jucărie și poate fi bidimensional, stilizat, iconic.
Eficiența lui depinde de cele mai multe ori de felul în care educatoarea, învățătorul, profesorul știe să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de modul în care știe să utilizeze cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări, indicații, răspunsuri, explicații, aprecieri.
Desfășurarea jocului didactic cuprinde următoarele momente (Dumitriu, 2011):
- Introducerea în joc; Discuții pregătitoare;
- Anunțarea titlului jocului și a obiectivelor în termeni clari și accesibili copiilor;
- Prezentarea materialului ce urmează să fie utilizat;
- Explicarea regulilor și demonstrarea jocului;
- Fixarea regulilor;
- Executarea jocului didactic de probă;
- Executarea jocului didactic de către copii;
- Complicarea jocului, introducerea unor variante noi;
- Încheierea jocului și evaluarea conduitelor de grup și/sau individuale.
Rolul și importanța jocului didactic constau în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității preșcolarului/elevului (Dumitriu, 2011).
Așadar, prin folosirea acestor metode active de către cadrul didactic, preșcolarului i se oferă sanșa de a se afirma, de a-și dezvolta spiritul creativ, de a realiza conexiuni cu activitățile desfășurate anterior, toate acestea ducând la activizarea și dezvoltarea atenției.
BIBLIOGRAFIE:
1. Cosmovici, I. (1999). Psihologia școlară. Iași: Editura Polirom;
2. Crețu, T. (2005). Psihologia vârstelor. Iași: Editura Polirom;
3. Dumitriu, C. (2010). Psihologia vârstelor. Bacău: Editura Alma Mater.