Medii educaționale și factori instituționali ai educației
ProEtica- Revistă Culturală
ISSN 2734-8954
ISSN-L 2734-8954
09.03.2022
Medii educaționale și factori instituționali ai educației
Prof.pt.înv.primar: Lasc Florentina Angela
Școala Gimnazială nr.1 Brusturi
Vorbind despre formele educației , se știe că unele dintre influențele educaționale provin din partea unor factori, a unor instituții care realizează/generează oferte de natură educativă.
Întotdeauna educația se desfășoară în cadre, contexte constituite în virtutea unor tradiții, a unor forme de organizare, având însă grade diferite de intenționalitate în ceea ce privește activitatea de influențare pozitivă a personalității umane. În acest context se definesc termenii de factor al educației, factor instituțional al educației și conceptul de mediu educational.
Factorul educational este o componentă a mediului social care poate realiza influențe de natură educativă asupra persoanelor, aceste influențe putând avea atât o semnificație pozitivă cât și una negativă. Marea majoritate a componentelor realității sociale au această calitate de a fi și factori educaționali.Diversitatea acestor factori este destul de accentuate, fiecare imprimând un anumit mod de influențare a personalității: direct sau indirect, implicit sau explicit,etc.
Factorii instituționali ai educației se caracterizează prin faptul că asigură un cadru social organizat pentru desfășurarea acțiunilor educative, în conformitate cu anumite principii, norme, reguli , statuate și prevăzute în documente și acte normative acceptate și recunoscute ca fiind obligatorii pentru cei investiți cu organizarea/conducerea acțiunilor educative. Activitatea desfășurată la nivel institutional își pune amprenta asupra tuturor componentelor structural ale activității desfășurate: subiect al educației, ,,obiect" al educației, conținuturi, forme de organizare, etc. factorii instituționali ai educației cei mai cunoscuți sunt: familia (existența și influențele educative sunt reglementate prin lege), școala (Legea învățământului, Statutul personalului didactic, Regulamentul elevilor, ș.a.), Mass-media (Legea audiovizualului, de ex.), alte instituții cultural educative a căror activitate,inclusiv ofertă educațională, este cuprinsă în documente cu caracter oficial.
Mediul educational este un rezultat al modului în care un factor educational își exercită atribuțiile,activitatea. Ansamblul fenomenelor psihosociale care emană,apar urmare a relațiilor dintre membrii unei comunități (factor educational) formează mediul sau climatul educational al acesteia. Vorbim astfel despre mediul/climatul educativ din familie, din școală, din grupul de prieteni, etc. Influențele educative care acționează asupra copilului sunt o rezultantă a implicării sale în rețeaua de relații psihosociale care se creează în interiorul său.Influențele climatului educational se exercită spontan persuasiv și continuu,putând avea atât o semnificație pozitivă cât și una negativă. De exemplu, la nivelul școlii, există reglementări care vizează și acest aspect al climatului educational și care se referă la relațiile care trebuie statuate între cadrele didactice și elevi, între elevi, între cadrele didactice, între conducerea școlii și cadrele didactice, etc. Există însă și aspecte care nu pot fi reglementate prin acte normative și care rezultă din multitudinea de raporturi interpersonale care se pot naște între persoanele implicate în activitatea educațioală. Dacă ne referim la grupul de prieteni, un factor neinstituțional al educației, atunci climatul educativ rezultă strict din modul în care ,, se țese" rețeaua de interdependențe și relații între membrii acelui grup : relații de dominare-subordonare, cooperare, întrajutorare, competiție, etc.
Familia este elemental constitutiv primar al societății, îndeplinind în acest context funcții multiple: biologice, psihologice, economice, culturale, educative, etc. De-a lungul evoluției sociale familia și rolurile sale au evoluat în funcție de condițiile culturale și istorice concrete. Familia reprezintă un factor și un mediu educational fundamental în devenirea ființei umane. În familie se cristelizează un stil caracteristic de viață pe baza raporturilor biologice, economice, juridice, morale, educaționale.
La nivelul instituției școlare educația și instruirea copiilor dobândesc semnificații deosebite generate de caracteristicile procesului de învățământ: caracter programat,planificat, metodic, progresiv, etc. Școala este instituția învestită oficial cu responsabilitatea instruirii- formării generațiilor de elevi,persoanele care desfășoară această activitate sunt pregătite pentru a realiza activități de esență psihopedagogică, adaptate particularităților elevilor, deținând competențe de natură științifică, psihopedagogice, psihosociale, manageriale, etc.
Ca instituție de influențare pozitivă a omului, biserica ființează de foarte mult timp, educația instituționalizată a copiilor realizându-se , încă din cele mai vechi timpuri pe lângă biserici și cu participarea directă a clerului.
Instituțiile, mijloacele destinate comunicării și informării în masă a ființelor umane joacă un rol din ce în ce mai semnificativ în ansamblul factorilor educaționali, în generarea unor influențe de natură educativă. Ele sunt chemate să amplifice, să continue sau să diversifice experiența cognitivă, afectivă, comportamentală a oamenilor, indiferent de vârstă.
Toți acești factori acționează simultan asupra ființei umane, însă nu întotdeauna convergent, în același sens și direcție. Integrarea influențelor educative positive revine ființei umane, în măsura în care aceasta dispune de criterii de apreciere și capacitatea de a selecta ceea ce este pozitiv și benefic pentru el ca ființă umană.
Bibliografie
Sas,Cecilia,(2007),Fundamentele pedagogiei,Editura Universității din Oradea,Oradea
Cucoș,C.,(2002),Pedagogie,Ediția a II-a,revăzută și adăugită,Editura Polirom,Iași
Nicola,I., (1996),Tratat de pedagogie școlară,EDP,București