Lectura activă, mijloc de dezvoltare a gândirii critice

ProEtica- Revistă Culturală

 ISSN 2734-8954

 ISSN-L 2734-8954

11.03.2022

Lectura activă, mijloc de dezvoltare a gândirii critice

Prof. înv. primar Vasilache Dorina

Școala Gimnazială nr.1 Matca, județul Galați

" ...căci nu este alta şi mai frumoasă şi mai cu folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor."
Miron Costin (1633-1691)

Lectura este un mijloc esenţial prin intermediul căruia oamenii iau contact cu informaţiile de care au nevoie. Dar a şti (a învăţa) să citeşti nu este suficient, elevii trebuie să înveţe să citească în mod reflexiv. Lecturarea unui text trebuie urmată de comentarea acestuia într-o manieră sistematică şi bine orchestrată. Astfel se dezvoltă gândirea critică, iar învăţarea devine mai eficientă.

Citirea unui text însoţită sau urmată de reacţiile cititorului reprezintă modalitatea principală de analiză şi reflecţie critică.

Învăţarea presupune multă lectură independentă. Dacă aceasta nu se realizează în manieră reflexivă nu va avea impactul scontat asupra eficienţei învăţării şi formării personalităţii elevului. A învăţa înseamnă, în esenţă, a gândi şi a face. Dacă e adevărat acest lucru, atunci lecţiile trebuie să fie reflexive şi active.

Pentru a face faţă solicitărilor din viaţa cotidiană, pentru a progresa în carieră şi a avea sentimentul autorealizării personale, oamenii trebuie să se informeze, să culeagă şi să prelucreze informaţii. Multe dintre acestea le dobândesc prin lectura unor cărţi, manuale, reviste, jurnale etc. Dar, ştiu ei să citească cu adevărat?

A citi eficient presupune nu doar lecturarea unui text şi încercarea de a reţine conţinutul acestuia pentru a-l putea reproduce la nevoie. Lectura eficientă presupune înţelegerea textului, atât a faptelor prezentate şi a detaliilor acestora, cât, mai ales, a mesajului transmis. Nu este suficient să citim ceva şi apoi să încercăm să reproducem (cât mai fidel cu putinţă) ceea ce am citit. Citirea autentică presupune interpretarea textului, găsirea unei legături între mesajul autorului (care uneori este implicit) şi propriile idei ale cititorului. Cititul ,,printre rânduri'' este un mod de atribuire a unor sensuri personale conţinutului de idei al textului lecturat.

Deosebirea dintre un cititor obişnuit şi unul reflexiv este deosebirea dintre un novice şi un expert. Expertul decriptează textul, îl interpretează, îl descoperă şi îi atribuie sensuri personale, uneori neobişnuite, inedite, prin aceasta manifestându-se ca un cititor critic, reflexiv.

Meditând asupra rolului şi funcţiilor lecturii, Robert Dottrens afirmă în lucrarea "A educa şi a instrui": Să ştii să citeşti înseamnă să reacţionezi în mod intelectual la conţinutul lucrării. Când citeşte o frază, elevul are în faţa ochilor semne fără nici un suport concret: cititul obligă la reprezentare, la crearea situaţiei reale pe care o redă fraza prin simbolurile textului tipărit. A învăţa să citeşti înseamnă deci să devii stăpân pe zestrea ta mintală.

La orele de literatură elevul trebuie sa fie creativ. Avem obligatia de a le da elevilor senzaţia că ei sunt adevăraţii descoperitori ai "noului", deşi e vorba o redescoperire. Pe parcursul unei ore, elevii sunt puşi în situaţia să descrie şi altora situaţia problemă, să verifice dacă ceilalţi dispun de toate informţtiile şi dacă au o gândire părtinitoare, să raporteze situaţia la convingerile altora, să-şi pună întrebări asupra rezultatelor, să imagineze mai multe moduri de acţiune şi să ia în considerare ce situaţii le-ar limita acţiunile, să gândească în colaborare diverse modalităţi de a proceda, să decidă care sunt cele mai bune soluţii. Şi, în aceste condiţii, mai au timp să se plictisească?

Modelul de învăţare pentru formarea şi dezvoltarea gândirii critice, schimbă în mod esenţial rolul şi responsabilităţile învăţătorului în clasă. Acesta devine din ce în ce mai mult organizatorul, conducatorul şi facilitatorul procesului de învăţare şi gândire efectivă, cu participarea tuturor elevilor. De asemenea se reduce substantial timpul alocat cadrului didactic, în favoarea timpului repartizat activitatii independente, în grup, în perechi a elevilor, învaţarea personală realizându-se mai profund si într-un timp mai scurt.

Metodele şi tehnicile utilizate nu sunt cu totul noi şi speciale, ci mai degrabă sunt moduri acţionale şi procedurale eficiente în raport cu unele obiective precise: stimularea şi dezvoltarea gândirii constructive, eficiente şi critice a elevilor.

Dacă în învăţământul tradiţional, pricipalele metode le constituie conversaţia, expunerea, demonstraţia, metodele centrate pe profesor, transmiterea de cunoştinţe, pasivitatea elevilor, învăţământul modern solicită aplicarea metodelor active şi interactive, a celor care dezvoltă gândirea critică.

Aplicarea acestor metode care generează învăţarea activă şi prin care elevii sunt iniţiaţi în gândirea critică nu este simplă ci necesită timp, răbdare, exerciţiu si este de preferat să se facă de la vârste fragede, la toate disciplinele, însă cu măsură. Acestea trebuie să fie selectate şi utilizate în mod riguros, creativ, în funcţie de obiectivele propuse, de specificul grupului educaţional şi nu trebuie să constituie un trend sau un moft al cadrului didactic. Metodele active şi interactive au multiple valenţe formative care contribuie la dezvoltarea gândirii critice, la dezvoltarea creativităţii, implică activ elevii în învăţare, punându-i în situaţia de a gândi critic, de a realiza conexiuni logice, de a produce idei şi opinii proprii argumentate, de a le comunica şi celorlalţi, de a sintetiza/ esenţializa informaţiile, se bazează pe învăţarea independentă şi prin cooperare, elevii învaţă să respecte părerile colegilor.

Trăind într-o societate aflată în continuă schimbare elevul va trebui ca universului informaţional întâlnit să-i dea sens în mod critic, creativ şi productiv. Acţiunea educaţională instructiv-formativă vizează producerea unor schimbări de natură cognitivă, afectiv-motivaţională, atitudinală şi comportamentală la nivelul personalităţii elevului, a celui supus mereu instruirii. Pentru a manevra bine informaţiile, elevul va trebui să aplice un set de deprinderi de gândire care să-i ofere posibilitatea de a sorta informaţia cu eficienţă. Pentru aceasta va trebui să parcurgă un proces sistematic de analiză şi reflecţie critică. Profesorul trebuie să-i ofere în egală măsură un cadru de învăţare şi gândire. Acest cadru oferit trebuie să-i dea elevului posibilitatea să-şi dea seama unde se află din punct de vedere al gândirii putând astfel să-şi urmărească şi să-şi monitorizeze propriile procese de gândire în momentul în care învaţă independent. Rolul profesorului este de neînlocuit căci acesta este organizatorul condiţiilor de învăţare. Trăind într-un secol al "tehnologiilor moderne" când elevul este tot mai atras de computer şi net, lectura tinde să o ia pe un făgaş supus uitării. Fără lectură şi exerciţii de comunicare, exprimarea tânărului din noua generaţie va lăsa de dorit. De aceea, profesorul trebuie să-l atragă, să utilizeze metode moderne care contribuie la dezvoltarea gândirii critice. Prin utilizarea acestor metode elevul este atras iar profesorul îi dă posibilitatea să conştientizeze propria lui gândire şi să îşi folosească limbajul propriu.

Pe măsură ce lumea devine tot mai complexă şi democraţia se răspândeşte tot mai mult, devine evident faptul că tinerii trebuie, mai mult ca oricând, să fie capabili să rezolve problemele dificile, să examineze critic condiţiile, să cântărească alternativele şi să ia decizii gândite în cunoştinţă de cauză. Gândirea critică formează cetăţeni veritabili pentru o societate deschisă, cetăţeni cooperanţi, capabili de a conduce, manifestă toleranţă pentru persoanele care provin din orice mediu dau dovadă de iniţiative individuale, ghidate de principii şi sunt capabili să găsească soluţii care să se adapteze realităţii în plină schimbare.

BIBLIOGRAFIE:

1. Dumitru, I. A., (2000), Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Editura de Vest, Timişoara
2. Jeannie L. Steele, Charles Temple ,,Lectura şi scrierea pentru dezvoltarea gîndirii critice", vol. 1, 2

3. Parfene C-tin (coordonator) - Aspecte teoretice şi experimentale în studiul literaturii în şcoală, Editura Universităţii "Al. I. Cuza", Iaşi, 2000