Instanţe narative şi tehnica narativă din Patul lui Procust, de Camil Petrescu
ProEtica- Revistă Culturală
ISSN 2734-8954
ISSN-L 2734-8954
29.03.2021
Instanţe narative şi tehnica narativă din Patul lui Procust, de Camil Petrescu
Nume şi prenume cadru didactic: Frunză
Andreea- Georgiana
Disciplina predată: limba şi
literatura română
Unitatea şcolară: Şcoala Gimnazială "Prof. Ion Vişoiu",
Chitila, judeţul Ilfov
Instrumente teoretice
Lucrarea de faţă cuprinde două părţi. Prima
parte reprezintă un studiu teoretic despre retorica prozei şi instanţele
narative, iar cea de-a doua parte este o scurtă analiză a acestora în Patul lui Procust de Camil Petrescu.
În ceea ce priveşte parcursul istoric al
retoricii, Aristotel este cel care a făcut distincţia între retorică (arta
strategiilor de persuasiune) şi poetică (arta imitatiei- mimesis- sursa de manifestare a emoţiilor intense). În Evul Mediu
şi în Renaştere, retorica era considerată arta elocvenţei, iar poezia,
"instanţa superioară a acesteia". În secolul al XIX-lea, retorica a
căzut în dizgraţie, iar în ultima parte a secolului al XX-lea a renăscut.
Teoria firului narativ (naratologia), potrivit
lui Culler (2003: 101), este un domeniu activ al teoriei literare, iar studiul
literaturii se bazează pe diferite teorii ale structurii narative.
Epicul ca gen formează, potrivit lui Marino, totalitatea speciilor şi formelor narative. El este perceput şi ca
o esenţă, ca un mod de a fi. Epicul
ca mod se caracterizează prin prezenţa unor mărci specifice, cum ar fi prezenţa
naraţiunii (Tiutiuca, 2005: 182). De asemenea, epicul se defineşte prin
dinamicitate, prin condiţionarea de faptă, prin întâmplare sau personaj. Condiţia
obligatorie a epicului este aceea de a integra unitar relatarea unei succesiuni
de secvenţe narative, de interes uman (Tiutiuca, 2005: 183).
Instanţele naraţiunii sunt situate pe patru planuri, conform lui
Schmid ,1979 (Lintvelt, 1994: 25):
1.autor concret - cititor concret
2. autor abstract - cititor abstract
3. narator fictiv - naratar fictiv
4.actor- actor
Autorul concret este creatorul real al
operei literare şi cel care adresează un
mesaj literar cititorului concret
(Schmid, 1973: 14). Cei doi nu aparţin operei literare. Pentru descifrarea
mesajului, cititorul trebuie să dispună de codul estetic, moral, social,
ideologic al autorului.
Autorul concret produce o proiecţie
literară despre sine, adică un al doilea
eu (Tillotson), un autor implicit
(Booth) sau abstract (Schmid),
alături de imaginea unui cititor implicit
(Booth) sau abstract (Schimd)
(Lintvelt, 1994: 26).
Autorul implicit este, după opinia lui Booth (1976: 56) suma propriilor sale alegeri. Spre deosebire de autorul şi cititorul concret, autorul şi cititorul abstract fac parte din operă literară, dar fără a fi reprezentaţi direct (Lintvelt, 1994: 26). Conform lui Schmid (1973: 31), autorul abstract constituie sensul de ansamblu al operei literare, iar cititorul abstract este văzut ca o imagine a destinatarului presupus de operă literară şi a receptorului ideal. Autorul îşi creează cititorii, la fel cum îşi creează personajele (Henri James). Autorul abstract conturează universul ficţional căruia îi aparţin naratorul fictiv şi cititorul fictiv, naratorul fictiv fiind cel care comunică lumea narată cititorului fictiv (Schmid, 1973: 14, 25-30).
Naratorul este cel care
îşi asumă obligatoriu actul narativ şi nararea unei povestiri naratarului,
precum menţionează Lintvelt (1994: 43).
Instanţa tipică a textului narativ literar este naratorul (Lintvelt, 1994: 32). Autorul abstract creează universul
operei literare căruia îi aparţin naratorul
fictiv şi cititorul fictiv (Schmid,
1973: 63). Naratorul fictiv comunica cu lumea narată cititorului fictiv/
naratarului (Lintvelt, 1994: 32).
În ceea ce priveşte termenul de personaj, el provine din fr. personnage şi semnifică un om
transfigurat artistic şi implicat în acţiunea relatată; aşadar el este rodul
imaginaţiei creatoare a scriitorului.
Naratologic, el apare caracterizat în diferite moduri: la Boris
Tomasevski, e un fir conducător, la
Rene Wellek şi Austin Waren, personajele iau
în mâna lor firul povestirii, ducând-o spre un deznodământ diferit de cel
conceput iniţial de romancier (Tiutiuca, 2005: 190).
Aplicaţie
Lucrarea va fi îndreptată spre analiza instanţelor narative din
romanul lui Camil Petrescu, Patul lui
Procust, apărut în anul 1933.
Camil Petrescu este recunoscut de critica literară drept unul
dintre întemeietorii romanului românesc de investigaţie a conştiinţei umane. El
este cel care a indus în cititor
atmosfera de febră şi luciditate a conştiinţei care întreabă şi se întreabă,
judecă şi se judecă, cunoaşte şi se autocunoaşte (Creţu, 1982: 287).
Din punctul meu de vedere, asumarea actului narativ şi
autenticitatea prin care se remarcă romanul lui Petrescu, se reflectă în
propriile opinii ale acestuia: Orice aş
face eu, nu pot descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini.
Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi (Petrescu, 1971: 313).
Ceea ce rămâne remarcabil la autor este tendinţa de a restructura
tehnica şi perspectiva narativă. El utilizează, în romanul Patul lui Procust, modalitatea multiperspectivistă, prin care
urmăreşte să exprime descentrarea autorului şi înlocuirea acestuia cu unul sau
mai mulţi naratori (Manolescu, 2010: 364). Prin abordarea tehnicii
pluriperspectivismului, romanul lui Camil Petrescu a fost deseori asemănat, de
către critica literară, cu romanul Ulyse
de James Joyce.
În romanul Patul lui Procust
sunt prezentate două mărturisiri ale unor personaje diferite, cu referire
la acelaşi eveniment, la care se adaugă scrisorile doamnei T. către autorul
convenţional, jurnalul lui Fred Vasilescu (care conţine scrisorile lui George
D. Ladima către Emilia), epilogul relatat de Fred şi un alt epilog al autorului
convenţional. Aşadar, perspectiva narativă se realizează prin intermediul mai
multor personaje, precum Fred Vasilescu, G.D. Ladima, doamna T., Emilia Răchitaru
etc., dar şi prin intermediul autorului protagonist. Autorul convenţional apare
doar în subsolul paginilor, încă din incipitul textului, explicând anumite
pasaje: Aceste "mustrări", făcute numai
din prietenie, n-aveau nici un accent deosebit şi erau mai mult efectul unei
nedumeriri pe care scrisorile care urmează e drept că au împrăştiat-o (Petrescu,
2010).El este un exponent al
orizontului lingvistic, al unor aprecieri în privinţa autorului (Bahtin, 1982:
590). În conturarea acestor personaje care constituie mai multe voci narative,
este utilizată antiteza, un important procedeu stilistic: doamna T. faţă de
Emilia şi Fred faţă de Ladima (Cebotari,
2016: 19).
Potrivit lui Grati (2009: 49), Patul
lui Procust urmează tehnica numită psihologie
experimentală, expresie narativă în care experimentatorul provoacă
pacientul la confesiune, el rămânând doar un observator neutru.
Fiecare personaj narator relatează evenimentele, adăugând
explicaţii despre timp, loc şi modalitatea acestora. Perspectiva este denumită
de Jean Pouillon şi Tzvetan Todorov viziune avec,
împreună cu, căci naratorul cunoaşte
tot atât cât ştiu şi personajele. Genette numeşte această tehnică focalizare internă (Cebotari, 2016:
20).
Fred Vasilescu, doamna T. şi autorul sunt câteva poziţii de cititor
propuse de text, nişte cititori complecşi, cu o abilitate rară de analiză şi
interpretare (Fărmuş, 2013: 120). Aşadar, ei sunt cititori, scriitori şi
interpreţi, iar cititorul implicit al romanului ar trebui să fie, conform lui
Fărmuş (2013: 121) unul avizat, un bun interpret, capabil de o lectură
profundă.
Voi încheia cu un citat celebru de- al lui Culler (2003) care
spune că A interpeta o operă înseamnă a
spune povestea citirii ei. Prin acesta se înţelege că o operă are mai multe
căi prin care cititorul poate pătrunde în universul ficţional, lucru pe care îl
putem observa şi în creaţia lui Camil Petrescu.
BIBLIOGRAFIE:
Bahtin,
M., Probleme de literatură şi estetică,
traducere de Nicolae Iliescu şi prefaţă de
Marian Vasile, Editura Univers, Bucureşti, 1982.
Booth, Wayne C., Retorica
romanului, traducere de Alina Clei şi Ştefan Stoenescu, prefaţă de Ştefan
Stoenescu, Editura Univers, Bucureşti, 1976.
Cebotari, Diana, Tehnica
punctului de vedere, in "Philologia", nr. LVIII, Chişinău, 2016.
Creţu, N., Constructori
ai romanului. Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu,
Editura Eminescu, Bucureşti, 1982, p. 287.
Culler, Jonathan, Teoria
literară, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2003.
Fărmuş, Ioan, Privind
înapoi, cititorul: Ipostaze ale lectorului în proza românească, Editura
Cartea Românească, Bucureşti, 2013.
Grati, Aliona, Patul
lui Procust de Camil Petrescu: expresie romanescă a cunoaşterii de sine prin
raportare la celălalt, în "Revista de Lingvistică şi de Ştiinţă
Literară", nr. 3-4, Chişinău, 2009.
Lintvelt, Jaap, Încercare de
tipologie narativă. Punctul de vedere, traducere de Angela Martin, studiu
introductiv de Mircea Martin, Editura Univers, Bucureşti, 1994.
Manolescu, N., Vanităţi
rănite. Prefaţă la cartea: Petrescu Camil. Patul lui Procust, Editura
Jurnalul Naţional, Bucureşti, 2010.
Petrescu, Camil, Teze
şi antiteze. Eseuri alese, Editura Minerva, Bucureşti, 1971, p. 313.
Petrescu, Camil, Patul
lui Procust, Editura Jurnalul Naţional, Bucureşti, 2010.Tiutiuca,
Dumitru, Pentru o nouă teorie literară,
Editura Timpul, Iaşi, 2005.