IMPLICAREA PĂRINŢILOR ÎN VIAŢA ŞCOLII. CAUZE ŞI EFECTE PENTRU DIMINUAREA ABANDONULUI ŞCOLAR

ProEtica- Revistă Culturală

 ISSN 2734-8954

 ISSN-L 2734-8954

05.03.2022

IMPLICAREA PĂRINŢILOR ÎN VIAŢA ŞCOLII.

CAUZE ŞI EFECTE PENTRU DIMINUAREA

ABANDONULUI ŞCOLAR

Prof.înv.primar,Crăciun Daniela

Şcoala Gimnazială "I.A.Bassarabescu"Ploieşti

Instituţia reprezentativă a sistemului de învătământ este şcoala. Alături de celelalte tipuri de instituţii, şcoala a fost creată de societate pentru a-i sluji interesele. Ea reprezintă factorul principal pentru formarea tinerei generaţii în concordanţă cu cerinţele societăţii, fiind şi un factor de progress social. Prin funcţiile pe care la îndeplineşte, şcoala reproduce, într-o mai mare sau mai mica măsură,însuşirile societăţii dintr-o etapă istorică.

În acest context, problema succesului şi insuccesului şcolar se impune cu tot mai multa acuitate. Întrebarea de ce unii elevi reuşesc să facă faţă acestor solicitări iar unii nu, respectiv de ce unii gustă din cupa succeselor, iar alţii din cea a insucceselor, polarizează tot mai mult preocupările pedagogiei contemporane.

Situaţia de eşec şcolar şi abandon se explică prin dificultăţi de adaptare, tulburări afective, tulburări de comportament, o întârziere în asimilarea cunoştinţelor sau o lipsă de cunoştinţe. El mai înseamnă şi dificultatea de a îmbina aspiraţia unei educaţii de calitate cu un nivel de instruire suficient pentru fiecare, asigurând tuturor participarea la viaţa socială. Eşecul şcolar trebuie privit şi înţeles din dublă perspectivă: cea a factorilor educativi care apreciază eşecul ca pe un rabat de la exigenţele şi normele şcolare, aşa cum sunt ele stipulate în programele şi legislaţia şcolară, şi cea a elevului care vine cu o anumită determinare, motivare în activitate şi cu criterii individuale de raportare la sarcini.

Teoretic, eșecul școlar se definește cu ușurință fiind o situație în care nu a fost atins obiectivul educativ. Eșecul școlar corespunde unor realități diverse, în funcție de sistemele de învățământ. Este de exemplu imposibil să se asimileze eșecul școlar cu repetenția. Pe de o parte această este desființată în multe sisteme educative, pe de altă parte, în țările în care se mai practică, ea ar putea corespunde unor nivele de competență extrem de variate.

În unele țări repetenția este considerată ca procedeu pedagogic adecvat elevilor în dificultate, în altele, trecerea clasei este facilă. Ineficiența, repetenția este adesea rezultatul unei decizii subiective a profesorului. Repetenția afectează încrederea pe care o are elevul în capacitatea să de învățare, fiind purtătoarea unei evaluări negative care afectează persoană. Prejudiciul este cu atât mai grav cu cât profesorii, părinții și colegii imputa problemele școlare capacităților intelectuale ale elevului. Pe scurt, copilul învață să și interpreteze dificultățile nu că obstacole de depășit, ci că însăși dovadă inaptitudinii sale.

În ultimele decenii societatea a suferit transformări sub imboldul ştiinţei şi a tehnicii impunând un ritm alert de asimilare a cunoştinţelor. Societatea contemporană, cu toate fenomenele şi manifestările ei, amplifică şi intensifică "solicitările obiective" ce se exercită asupra copilului prin intermediul educaţiei.

Şcoala a ajuns sa fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au facut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învatământ, căci pâna a ajunge acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse.

Efectele abandonului școlar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de grav. Mai întâi, cei care abandonează școală nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării socio-economice, nici formaţia morală și civică necesară exercitării rolului de părinte și celui de cetăţean al unei comunitaţi.

În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează școală sunt viitorii șomeri și reprezintă, pe termen mediu și lung, o sursă de dificulta.i sociale și de pierderi.

Familia este unul din microgrupurile esențiale din care copilul face parte și a cărui evoluție, în sens pozitiv sau negativ, influențează în mod intim și inevitabil dezvoltarea celui din urmă, sub toate aspectele.

Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon școlar. Astfel, dezorganizarea vieţii de familie, consecinţă a divorţului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv, divergenţa metodelor educative şi lipsa de autoritate a parinţilor, atitudinea rece, indiferentă sau, dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte aspecte care conduc spre abandonul şcolar.

Dacă în familie există o atitudine din contra, prea relaxată, iarăși nu poate fi considerat un lucru benefic deoarece și foarte multă libertate poate să ducă la un sentiment de insecuritate pe care "prietenii" din afară să îl elimine cu ajutorul unor fapte, gesturi care să ducă în final la abandonarea școlii. Că să nu mai aducem în discuție problemele de echilibru (sau dezechilibru) hormonal cu care se confruntă copiii la această vârstă. Modificările somatice, influențele psihologice, atitudinea de respingere sau de atracție a unui grup, pot reprezenta de asemenea motive pentru că la un moment dat, să ne confruntăm cu situații de abandon școlar.

Cadrele didactice (învățători și profesori) au obligația să rezolve astfel de situații cu care se pot confruntă la un moment dat. Discuțiile cu membrii familiei lărgite, cunoașterea grupurilor deinfluența în care "evolueaza" copiii, cooperarea cu cei de la Protecția Copilului pot fi considerate modalități prin care putem interveni astfel încât să determinăm reîntoarcerea copilului la școală.

Cele mai dificile situații, din acest punct de vedere, sunt cele în care copilul ar vrea să meargă la școală dar părinții preferă să îl țină acasă, să îl trimită să facă diferite munci pentru alte persoane sau pur și simplu să îi țină acasă pentru a îngriji casă, alți membri ai familiei. De multe ori în astfel de situaţii are loc şi inocularea sentimentului că acel copil "nu este bun" pentru altceva. O astfel de atitudine duce la scăderea stimei de sine şi poate să reprezinte un factor care să devină insurmontabil pentru şcoală.

Degeaba copilului i se spune la școală "tu poti" dacă acasă i se repetă obsesiv "nu ești bun de nimic", "cu ține trebuie doar să cheltui", "nu ești capabil"... Abandonul școlar apare în această situație aproape că firesc: "de ce aș mai merge la școală? Că eu oricum sunt prost, nu știu nimic, nu sunt capabil, așa cum spun ai mei... Mai bine stau acasă! Nici nu mai cheltui, nici nu mă umilește nimeni...", uitând că, de fapt, toate aceste gânduri au șanse să se transforme într-o realitate

neplăcută în care într-adevăr să fii considerat incapabil, neștiutor, ușor de manipulat.

Sărăcia comunitaţilor din zonele defavorizate limitează posibilitaţile parinţilor de a oferi copiilor resursele necesare educaţiei. Această stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către parinţi. Lipsa interesului pentru școală se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale parinţilor și prin lipsă de cultură a comunitaţii care poate fi susceptibila faţă de instituţiile formale. Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre școlile din asemenea zone, prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existențe, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul elevilor, dar și asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanţe mari de școală.

În unele cazuri, ca urmare a unor deficiente în metodele folosite de şcoala sau familie, elevul poate merge în continuare pe o cale gresita, fiind greu de recuperat (fuga de la scoala, vagabondaj, refuzul de a învata, abandonarea scolii).Pentru eliminarea efectelor negative ale esecului scolar este necesara cunoasterea cauzelor care l-au produs.

Concluzionând fiecare caz de esec scolar are o istorie proprie, care evidentiaza faptul ca inadaptarea scolara nu poate fi redusa la un singur factor cauzal. Elevul nu devine inadaptat doar pentru ca este "neatent" sau "uituc", ori "lenes" sau "lent" cum se spune uneori. Examinarea cazurilor de inadaptare scolara dezvaluie o constatare cu valoare metodologica generala, în conformitate cu care orice efect are la bază mai multe cauze, care, la rândul lor, pot determina mai multe consecinte.

Acţiunile instructiv-educative reuşite sunt acele condiţii pedagogice care asigură succesul şcolar al elevului. Transformând în mod real şi în sensul dorit personalitatea scolarului, învatatorul îl ajută să devină capabil să rezolve probleme şi să realizeze sarcinile şcolare la nivelul cerinţelor instructiv-educative.

BIBLIOGRAFIE:

Ed. Credis a Univ. Bucuresti, 2004;

Polirom, Iasi, 2002;