Folclorul - parte integrantă a literaturii române
16.06.2022
Folclorul - parte integrantă a literaturii române
Homei Domnica, profesor limba și literatura română
Liceul Tehnologic Telciu, județul Bistrița-Năsăud
Folclorul cuprinde totalitatea manifestărilor artistice ale unui popor, totalitatea faptelor de cultură populară, transmise prin cuvânt şi practici. Folclorul s-a manifestat în: literatură, muzică, dans, teatru popular, obiceiuri, tradiţii, ritualuri, meşteşuguri (torsul, ţesutul, cioplitul în lemn etc.). Pentru manifestările literare se folosesc o serie de termeni precum: folclor literar, literatură populară, literatură orală, creaţie populară orală. Folclorul literar cuprinde totalitatea operelor poetice orale create şi însuşite de popor, cu o largă circulaţie în rândul maselor.
În funcţie de categoriile funcţionale, tematice, expresive, de gen şi specie literară, creaţiile folclorice se împart în două mari grupe: creaţii literare cu funcţie rituală (ceremonială); creaţii literare fără funcţie rituală (ceremonială). În categoria creaţiilor literare cu funcţie rituală intră: poezia obiceiurilor (obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, obiceiuri de primăvară, obiceiuri de vară/de seceriş, rituri de invocare a ploii), poezia ceremonialurilor de trecere - obiceiuri legate de momentele cruciale ale vieţii omului (naşterea, botezul, nunta, moartea), poezia descântecelor (descântecul de boală, de deochi, de dragoste, de rău etc.).
A doua grupă, cea a literaturii folclorice, cuprinde următoarele genuri şi specii literare: opere lirice (doina, cântecul propriu-zis: cântec despre relaţiile familiale, de iubire, de dor, cu temă socială etc., strigăturile), opere epice (balada populară, basmul, legenda populară, snoava) şi aforistice şi enigmatice (proverbe, zicători, ghicitori). Basmul este o specie cu o valoare instructiv-educativă deosebită prin intermediul căruia elevii îşi însuşesc comoara nesfârşită a înţelepciunii populare.
Basmul este cea mai vastă şi mai răspândită specie folclorică, corespunzând romanului din literatura cultă. Este cea mai iubită şi, totodată, cea mai gustată creaţie folclorică pentru copii. Referitor la basm, Ovidiu Bîrlea nota: "basmul poate fi definit ca o naraţiune pluriepisodică, al cărei protagonist este omul (de obicei adolescent), ajutat de animale sau obiecte cu însuşiri miraculoase, care izbuteşte în cele din urmă să fie răsplătit în chip maxim, acţiunea fiind verosimilă pentru o mentalitate de tip arhaic."
În basm realităţile vieţii de altădată sunt "păstrate ca într-o cochilie a timpului" şi transmise de povestitor nenumăratelor generaţii printr-un automatism involuntar. "Basmul e anume construit, încât schema să poată fi transmisă peste milenii şi ţări îndepărtate, pentru a fi completată de fiecare dată cu detaliile care se potrivesc, într-un proces continuu de revivificare, reajustare, într-un cuvânt, de contemporaneizare." Basmele dispun de nenumărate valenţe etice şi estetice, fiind percepute mereu ca o "poveste" gata să spună ceva, să transmită o învăţătură, să se transforme în bagaj educaţional, emanând valori care pot fi luate peste tot în viaţă de către ascultătorul/cititorul care măcar o dată s-a aflat în contact cu ele.
Mai mult decât orice altă specie epică, populară sau cultă, basmul este purtător de cunoaştere, indiferent la ce nivel percepem acest concept. Prin complexitatea lor, basmele, folosind decorul fantasticului, abordează cele mai importante probleme existenţiale legate de universul fizic, material, biologic al vieţii intime cu extindere spre viaţa socială şi extrapolare spre enigmaticul univers. Valoarea artistică este redată prin "modul de a povesti, calitatea limbii folosite şi imaginile puternice cu care se operează în basme"4, iar povestitorii devin adevăraţi "slujitori ai dezvoltării sufletului omenesc."5 Din descrierea lor se pot deduce caracterizări complexe având în atenţie cauzele sociale, culturale, psihologice ale evenimentelor prezentate în basme, stabilind linii generale ale eticii populare, un cod de norme moral-comportamentale configurate în textele folclorice.
Bibliografie:- Ovidiu Bîrlea, Basmul în vol. Folclorul românesc I, Ed. Minerva, Bucureşti, 1981;
- Ionel Oprişan, Metode de cercetare, în vol. Basme fantastice româneşti I. Fata răpită de Soare, Ediţia a II-a, revăzută, Bucureşti, Ed. Vestala, 2005;
- Sorin R. Ţigăreanu, Basmele - o cale a imaginilor interioare (Postfaţă) în vol. Rudolf Meyer, Înţelepciunea basmelor, Traducători: Petre Papacostea, Traian Dragoş, Ed. Univers Enciclopedic/Editura Triade, Bucureşti, 2008.