Educația incluzivă

17.06.2022

Educația incluzivă

Milea Mădălina, profesor pentru învățământul primar

Școala Gimnazială Sat Cândești

,,Datoria unui profesor nu este de a impune sistemul vreunui filosof, oricare ar fi el. A da metoda sigură în căutarea adevărului - aceasta este datoria unui profesor, căci esenţialul constă tocmai în libera argumentare lăsată elevilor." (T. Maiorescu)

Unul dintre factorii importanți în asistența copiilor cu CES îl reprezintă identificarea celor mai adecvate strategii educaționale. În acest context, este absolut necesar ca specialiștii în domeniu să cunoască clasificarea tehnologiilor didactice, modalitățile de adecvare a acestora la necesitățile copiilor, să monitorizeze și să estimeze impactul utilizării unei anumite metode/procedeu în lucrul cu copilul și, respectiv, să decidă care sunt cele mai relevante, mai eficiente, pentru a le promova în activitățile de incluziune educațională. Metodele utilizate în procesul educațional trebuie să aibă un caracter funcțional, să se bazeze pe buna cunoaștere a particularităților de dezvoltare a copilului, să fie orientate spre asigurarea progresului în dezvoltarea acestuia.

În era tehnologiilor informaționale, tot mai mult se utilizează metodele educaționale moderne, prin accesarea variatelor procedee de utilizare a Tehnologiilor informaționale de comunicare (TIC). Softurile educaționale, utilizate cu măiestrie de tot mai multe cadre didactice, devin tot mai atractive în actul învățării și al evaluării progresului copiilor. Este important a utiliza tehnologiile educaționale într-o manieră flexibilă, prin adecvarea/adaptarea acestora la necesitățile copilului. Modalitățile de adaptare a tehnologiilor și materialelor didactice suplimentate cu bunele practici și abordare creativă, vor asigura succesul în asistența copiilor cu CES.

În procesul educațional, este important să cunoaștem stilul de învățare al fiecărui elev. Stilul de învățare reprezintă modalitatea preferată de receptare, prelucrare, stocare și reactualizare a informației. Cadrele didactice, indiferent de nivelul lor de implicare, sunt libere să selecteze cele mai adecvate, în opinia lor, tehnologii (strategii, metode, metodologii, procedee, tehnici) care să răspundă cerințelor speciale ale copiilor și să asigure dezvoltarea potențialului acestora. În procesul de incluziune școlară a copiilor cu CES, de identificare și aplicare a diferitelor tehnologii educaționale, se va ţine cont de faptul că:

• Învăţarea este mai importantă ca predarea.

• Elevii învață în clasă, folosind resursele interne şi externe, propuse de cadrul didactic şi de ceilalţi elevi.

• Procesul învăţării este mai important decât rezultatele obţinute pe termen scurt.

• Învăţarea este efectivă şi eficientă atât pentru elev, cât şi pentru cadrul didactic.

• Problemele de învăţare sunt fireşti şi ele pot deveni impulsuri de perfecţionare a strategiilor didactice.

• În contextul diversităţii elevilor, fiecare copil este important şi unic, indiferent de rezultatele sale şcolare.

• Pentru a răspunde cerinţelor fiecărui copil, se vor propune strategii individualizate şi personalizate.

• Parteneriatul educaţional constituie o formă de exprimare a relaţiilor eficiente În procesul educațional, precum şi un sprijin necesar procesului.

• Procesul didactic este sprijinit şi prin revalorizarea resurselor externe ale învăţării - mediul educaţional/ambientul - cu mesajele sale experienţiale directe şi indirecte.

• Resursele interne, care sprijină învăţarea, vin din empatia manifestată intre cadrul didactic şi elev şi din valorizarea experienţelor de viaţă.

În cadrul evaluării calității procesului educațional desfășurat într-o unitate de învățământ, managerii școlari pot dezvolta diferite instrumente (fișe de monitorizare/evaluare) aplicate în procesul asistenței la activitățile didactice și extracurriculare, pentru constatarea eficienței strategiilor promovate de către cadrele didactice sau completate de către acestea. La etapa actuală de dezvoltare a societății, tehnologiile informaționale sunt aplicate, practic, în toate domeniile activității umane și invățământul nu face excepție de la această constatare. Internetul, softurile educaționale, instruirea asistată de calculator, manualele electronice sunt doar câteva dovezi in favoarea expansiunii TIC in educație.

În ultimii ani, TIC sunt aplicate tot mai frecvent și în procesul de recuperare/ educație a copiilor cu CES. Grație caracteristicilor sale unice, calculatorul devine un instrument foarte eficace în procesul de individualizare și ameliorare a situației copilului cu CES. TIC oferă o multitudine de metode și tehnici speciale și inovatoare pentru instruirea copiilor cu CES, care, de regulă, au interes scăzut pentru învățare, se adaptează cu greu mediului școlar general, nu se pot concentra pentru o perioadă îndelungată de timp și nu reușesc să execute sarcinile date de către invățători/profesori.

În condițiile în care calculatorul suscită interesul copiilor și dorința de a-l folosi, acesta trebuie valorificat în calitate de resursă importantă în procesul de educație a copiilor cu competențe cognitive reduse. Obiectivele de bază in procesul de utilizare a calculatorului în predare-învățare țin de soluționarea a două probleme importante:

• Dezvoltarea motivației copiilor pentru activitățile de învățare.

• Dezvoltarea deprinderilor de lucru cu calculatorul, ceea ce, ulterior, poate facilita inserția socioprofesională.

Scopul principal în acest proces rămâne a fi asigurarea incluziunii școlare a copiilor cu CES, pentru care este necesară respectarea condițiilor relevante de depășire a barierelor de implementare a TIC în educația cerințelor speciale.

La modul concret, aceste condiții pot fi întrunite prin:

• crearea infrastructurii adecvate pentru CES;

• integrarea TIC în curriculum și în procesul propriu-zis de predare;

• formarea specialiștilor capabili să aplice TIC în educarea copiilor cu CES.

Dezvoltarea infrastructurii TIC constituie baza procesului de implementare a tehnologiilor moderne în educația copiilor cu CES - fără de instrumente, tehnici și tehnologii adecvate, este imposibilă promovarea TIC. Este vorba aici atât despre tehnologii, în sensul metodelor și formelor de lucru, cit și despre tehnici și echipamente corespunzătoare.

Rolul TIC in procesul de educație a copiilor cu CES poate fi abordat printr-o triplă dimensiune:

• de compensare;

• de învățare (didactic);

• de comunicare.

Rolul compensatoriu al TIC se referă la utilizarea acestora ca asistență tehnică, care permite copiilor cu CES să ia parte activă în procesul de interacțiune și comunicare (o persoană cu dizabilități fizice poate folosi calculatorul pentru a scrie; un elev cu probleme de auz va folosi calculatorul pentru a citi un mesaj transmis de un coleg etc.). Din acest punct de vedere, TIC dezvoltă capacitatea elevilor de a controla mediul, de a avea acces la informații, de a comunica cu mediul proxim și cel mai îndepărtat.

Cele mai cunoscute forme de lucru cu calculatorul in procesul educațional al copiilor cu CES sunt:

• jocurile didactice pentru dezvoltarea competențelor de bază de citit scris și calcul;

• utilizarea resurselor INTERNET;

• operațiile în diverse programe de calculator: Microsoft Word, Paint, Power Point, Microsoft Excel;

• jocuri distractive pentru dezvoltarea unor abilități concrete.

Potrivit studiilor internaționale privind evoluțiile la nivel mondial, în ultimele decenii s-au înregistrat progrese notabile în ceea ce privește protecția și asigurarea respectării drepturilor copiilor, în particular, a dreptului la educație. Există o abordare generală privind importanța educației și a asigurării accesului la educație pentru toți copiii, ca mod de realizare a altor drepturi fundamentale ale omului și mijloc de modelare a dezvoltării viitoare a umanității1. Acest consens a fost tradus în acțiuni concrete care au propulsat procese ample, ce au contribuit la aducerea în mediile educaționale a milioane de copii, altădată respinși și excluși.

Totuși, deși există un cadru cuprinzător de instrumente, standarde şi angajamente privind drepturile copilului şi de monitorizare a progreselor realizate în acest domeniu, realitatea curentă pentru milioane de copii la nivel global contrastează puternic cu aceste angajamente şi obiective.

Disparitățile economice și, parțial, cele socio-culturale, sărăcia, migrația, dispersarea familiilor, dizabilitatea sunt doar cațiva din factorii care determină riscul de izolare socială a unor categorii de indivizi, principiile coeziunii și solidarității umane fiind puternic afectate. Manifestarea cea mai evidentă a acestui fenomen este excluderea de la educație, cu repercusiuni puternice asupra inserției sociale, în general. Situația respectivă explică importanţa deosebită acordată educației incluzive ca fenomen și proces promovat în scopul (re) stabilirii echității sociale.

Cadrele didactice profesioniste, bine instruite, sunt esențiale pentru realizarea demersului de incluziune, educație de calitate echitabilă și învățare de-a lungul vieții pentru toți. Este vital ca fiecare cadru didactic, care activează la orice nivel al sistemului de învățămant, să fie pregătit pentru a organiza și realiza un proces educațional cuprinzător, ce creează acces și participare reală și asigură performanțele celor care învață.

Complexitatea atribuţiilor pe care le exercită zilnic cadrul didactic impune o foarte bună cunoaștere de către acesta a informațiilor care ţin strict de specialitatea sa, dar și a unor conținuturi trans-disciplinare pentru a realiza obiectivele unei educaţii de calitate. În această ordine de idei, este necesar ca sistemul de formare iniţială a cadrelor didactice să cuprindă programe ce abordează în complexitate problematica educaţiei incluzive, să conducă spre dobândirea de astfel de cunoștințe și abilități care să asigure că toate cadrele didactice sunt familiarizate cu metodologiile centrate pe copil, sunt capabile să predea în medii diferite şi să realizeze în mod adecvat predarea diferenţiată, să valorifice punctele forte ale copiilor și să răspundă necesităţilor lor.

Promovarea incluziunii și predarea din perspectivă incluzivă necesită o viziune largă și competențe specifice pe care trebuie să le posede toate cadrele didactice, nu doar, cum se crede in mod eronat, cele care asistă direct un copil cu cerințe educaționale speciale. Educația incluzivă și sistemele de invățămant, in general, au evoluat pană in punctul in care toate cadrele didactice trebuie să știe că diversitatea este prezentă in grupurile de copii la toate nivelurile de educație și că abordarea diferitelor cerințe ale copiilor este ceea ce marchează fundamental noile tendințe in educație.

În acest cadru general, pedagogii trebuie să fie pregătiți pentru inovarea continuă în domeniul tehnologiilor educaționale, astfel încât să răspundă necesităților diferite și în continuă schimbare ale celor care învață. Aspectul-cheie al inovării, care trebuie să guverneze predarea și procesul educațional în general, este flexibilitatea: o abordare flexibilă și sensibilă la cerințele speciale ale fiecărui copil/tânăr constituie standardul de bază pe care se edifică sistemul de formare a cadrelor didactice.

Bibliografie:

• Educația incluzivă- SUPORT DE CURS PENTRU FORMAREA CONTINUĂ A CADRELOR DIDACTICE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI INCLUZIVE CENTRATE PE COPIL,VOLUMUL III, Chișinău, 2016.
• Educație incluzivă-UNITATE DE CURS, Chișinău, 2017
• Ținică Silvia Veronica, Cișmașu Vasilica, Educația incluzivă- SUPORT DE CURS, 2015.