Disciplinarea pozitivă

ProEtica- Revistă Culturală

 ISSN 2734-8954

ISSN-L 2734-8954

11.03.2022

DISCIPLINAREA POZITIVĂ
Cum să disciplinezi fără să rănești?

GRĂDINIȚA CU P.P. "MICII ARTIZANI" BUCECEA
Prof. înv. preșcolar PARASCA LAVINIA-IOANA

"Noi, adulții, educatori și părinți,
le dăruim încredere copiilor prin ceea ce facem."

Înainte de a prezenta exemplele de metode care ne ajută în disciplinare, dorim să atragem atenția că deseori disciplinarea este confundată cu pedeapsa, astfel încât copilul este sancționat în urma comportamentului problematic. Amenințările adresate copiilor, pedepsele nejustificat, critica, devalorizarea și lipsa de afecțiune au urmări deosebit de grave asupra dezvoltării personalității copilului sau adolescentului aflată încă în formare, consecințe ce vor determina compoetamentul viitorului adult.
Disciplinarea pozitivă este o modalitate de a schimba comportamentele nedorite la copii prin întărirea acelor aspecte pe care vrem să le obținem mai des, nu prin sancționarea comportamentelor care nu ne plac la copil. Aceasta cere efort și răbdare atât din partea părinților cât și a copilului.
Comportamentul educatoarei în relația cu copii
Este confirmat științific rolul pe care îl are adultul în modelarea comportamentală a copilului. Atitudinea lui în diverse situații, comportamentele lui pe perioada în care acesta interacționează cu copiii, constituie contextul principal de învățare a abilităților socio-emoționale pentru copii. Dacă educatoarea se înfurie de câte ori un copil face altceva decât cere sau gândește ea, copilul va învăța că furia ar putea să-i rezolve și lui o problemă similară în viața de zi cu zi. Dacă educatoarea critică sau etichetează, și copiii vor învăța același lucru.
Comportamente nepotrivite ale educatoarelor și ale copiilor:
 critică (inclusiv feed-back-ul negativ pe care aceasta îl oferă copilului în cele mai diverse momente din activitățile zilnice),
 etichetează copiii (este la fel de nociv să punem etichete pozitive precum frumosule, deșteptule, istețule pe cât sunt și cele negative: prostule, nerușinatule etc.),
 pedepsește copiii fără a-i învăța pe aceștia ce să facă pentru a nu mai ajunge în situațiile limită,
 ridică tonul la copii,
 nu stabilește corect și nu face apel la regulile grupei
Copiii preșcolari dovedesc dovedesc o mare carență în gestionarea propriilor emotii, manifestându-se prin comportamente neadecvate. Cele mai frecvent întâlnite la grădiniță au fost considerate comportamentele agresive:
 copilul smulge jucăria din mâna altui copil
 strică jocul altor copii
 împinge un alt copil
 lovește un alt copil
 pârăște un alt copil
Toate aceste comportamente indezirabile, fie ale educatoarei, fie ale copiilor, se datorează lipsei abilităților socio-emoționale ale copiilor sau adultului. Este important să conștientizăm că pentru a le forma copiilor competențe socio-emoționale corecte, trebuie să ne modelăm propriul nostru comportament, să învățăm să ne gestionăm corect emoțiile, să ne controlăm propriile reacții și atitudini.
EXEMPLE DE BUNE PRACTICI: Care trebuie să fie reacția cadrului didactic în raport cu nevoia de învățare a copilului?
I. Un copil smulge jucăria din mâna altui copil
"Doi copii se joacâ împreună de-a doctorul. Un copil are în mână stetoscopul și spune că el este doctorul. Un coleg se apropie și îi smulge stetoscopul de la gât, spunând că el este doctorul."
Reacția cadrului didactic congruentă cu nevoia de învățare a copilului.
Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Educatoarea identifică în spatele acestui comportament lipsa abilității de a formula în mod adecvat o cerere ("te rog să-mi dai") sau a abilității de a-și aștepta rândul.
Cum se simte adultul?
Adutul își menține calmul.
Cum reacționează adultul?
Reacția educatoarei va fi centrată pe exersarea abilităților care lipsesc
Obiectivele de învățare constau în: exersarea abilității de formulare a unei cereri, de așteptare a rândului și de redirecționare a atenției spre o altă activitate.
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învățare?
 ia jucăria din mâna copilului care a smuls-o.
 observă și traduce în cuvinte emoția identificată la copilul căruia i-a fost smulsă "Observ că ești trist".
 implică copilul într-o activitate care îl încurajează să solicite un obiect sau o jucărie de la un alt copil folosind comportamentul adecvat (formularea unei cereri)
 laudă specific copilul pentru folosirea comportametului așteptat: "Foarte frumos ai cerut jucăria!"
Ce învață copiii din această experiență?
 să identifice și să denumească propriile emoții;
 să exprime emoțiile de tristețe în cuvinte;
 să identifice care sunt consecințele emoționale ale comportamentului său;
 să aștepte când nu poate primi imediat obiectul.
II. Un copil lovește un alt copil
"Dan și George construiesc împreună un castel. Dan se întinde și ia o jucărie care este lângă piciorul lui George. George ridică palma și îl lovește pe Dan , spunând că este jucăria lui."
Reacția cadrului didactic congruentă cu nevoia de învățare a copilului.
Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Adultul identifică comportamentul de lovire ca pe un deficit al abilității de exprimare adecvată a emoției de furie.
Cum se simte adultul?
Adultul își menține calmul.
Cum reacționează adultul?
Adultul reacționează în acord cu obiectivele de învățare.
Obiectivul de învățare - să exerseze abilitatea de exprimare în cuvinte a emoției de furie și de împărțire a jucăriilor.
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învățare?
 observă și denumește emoția identificată "Observ că ești trist".
 relaționează emoția cu textul: "Ce s-a întâmplat?"
 încurajează exprimarea emoțională "Spune-i lui George cum te simți pentru că te-a lovit!"
 face apel la regulă: "Regula este să spunem în cuvinte câte ceva nu ne convine sau cerem ajutorul."
Ce învață copiii din această experiență?
 să identifice și să denumească propriile emoții;
 să exprime emoțiile de tristețe în cuvinte;
 să identifice care sunt consecințele emoționale ale comportamentului său;
 să aștepte când nu poate primi imediat obiectul.
III. Un copil pârăște un alt copil
"Denis vine la educatoare și-l pârăște pe Alexandru care i-a luat jucăria."
Reacția cadrului didactic congruentă cu nevoia de învățare a copilului.
Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Adultul are nevoie să știe ce se întâmplă, deoarece copiii au nevoie de ajutorul lui pentru a învăța să facă față experiențelor mai dificile din viața lor. Dacă adultul vede în spatele acestui comportament riscul pentru deteriorarea relațiilor dintre copii și de amplificare a conflictelor, va fi mult mai predispus să solicite obținerea informațiilor într-o altă formă.
Cum se simte adultul?
Adutul își menține calmul.
Cum reacționează adultul față de comportamentul de pâră?
Are reacții în concordanță cu obiectivele de învățare.
Obiectivele de învățare - să exerseze abilitatea de solicitare a ajutorului, vorbind despre experiența personală (ce i s-a întâmplat lui).
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învățare?
 Facilitarea exprimării emoționale: "Spune-i lui Ion cum te simți pentru că ți-a luat jucăria".
 Apelul la regulă: "Regula spune să ceri spunând TE ROG SĂ-MI DAI și să spui MULȚUMESC dacă ai primit jucăria sau să aștepți, făcând altceva, dacă copilul nu poate să ți-o dea imediat".
 Aplicarea consecinței imediate:"Pentru că ai smuls jucăria, acum vei merge 5 minute în afara spațiului de joacă, după care vei veni și îți vei continua jocul."
Ce învață copiii din această experiență?
 să vorbească despre sine și să se centreze pe propria nevoie;
 să identifice și să denumească propriile emoții;
 Să folosească un comportament potrivit pentru a primi un obiect care este în mâna altui copil;
 să aștepte când nu poate primi imediat obiectul.
SFAT: Acordați atenție propriului comportament și propriilor emoții în relația dintre dumneavoastră și copii.
Ce mesaj vreți să îi transmiteți copilului?
Unul de încredere, siguranță și protecție
Sau
Unul de teamă și frică, de lașitate?