Didactica predării educației tehnologice

ProEtica- Revistă Culturală

 ISSN 2734-8954

ISSN-L 2734-8954

04.05.2022

Didactica predării educației tehnologice

prof.Postolache Dumitrița - Liceul Tehnologic "Mihai Viteazu" Vulcan

Prin disciplina Educaţie tehnologică, procesul de învăţămînt pune accent pe individ ca personalitate distinctă, ca germene al unei chemări aparte. Individului i se prezintă o gamă de domenii de activitate, el avînd posibilitate să opteze, după dorinţă, pentru unul dintre ele. Astfel, dispare subordonarea acestuia unei planificări sociale de moment sau evoluţiei spectaculoase într-un sector, pentru care s-ar putea să nu manifeste nici o atracţie, nici o chemare. Diversitatea modulelor disciplinei Educaţie tehnologică la toate ciclurile de învăţămînt vizează apropierea treptată şi sigură a educatului de aptitudinile sale naturale, amplificarea capacităţilor creatoare şi a disponibilităţilor pentru invenţie şi inovaţie.

"Lumea se schimbă, şi cu ea şi locul omului în această lume. În întreaga Europă, responsabilii învăţămîntului caută să atenueze divorţul dintre educaţia primită şi viaţa profesională viitoare. Aşa s-a născut educaţia tehnologică, integrată progresiv în programele şcolare si devenită o nouă disciplină de studiu"

Fără disciplina Educaţie tehnologică procesul de învăţămînt ar rămîne neadecvat şi in Educaţia tehnologică propune un decupaj curricular modern, centrat pe formarea de competenţe utile absolventului atât pentru dezvoltarea personală cât şi pentru cea profesională, pe baza parcurgerii unei diversităţi de module care reflectă domenii de activitate. Această diversitate a domeniilor, deşi extrem de utilă din perspectiva formării elevilor, ridică o serie de probleme didactice, profesorul fiind pus în situaţia de a facilita învăţarea unor segmente tehnologice foarte diverse .

De ce educaţie tehnologică? Educaţia este aceea care îşi asumă rolul determinant pentru destinul societăţii omeneşti. Educaţia este cea care anticipează sau trebuie să anticipeze încotro ne îndreptăm. Educaţia realizată prin familie şi prin procesul de învăţământ devine astfel responsabilă pentru valorificarea vocaţiei individuale. În acest mod, rolul determinant al părinţilor şi mai târziu al şcolii capătă valenţe noi, se amplifică. Şi nu rare sunt situaţiile în care cadrul familial neadecvat, face ca rolul şcolii să crească, să-şi dovedească vocaţia de a doua familie a copilului, a tânărului, a adolescentului în formare, în căutarea menirii sale. În majoritatea cazurilor, dascălii şi părinţii trebuie să realizeze o consiliere vocaţională. Astfel încât să-l canalizeze, să-l direcţioneze spre polul preocupărilor, înclinaţiilor şi virtuţilor manifestate, să-i lumineze calea care duce la împlinirea năzuinţelor lui. Tânărului de azi trebuie să-i fie întărită puterea de gândire şi de acţiune, oferindu-i-se un orizont cât mai larg, abilitatea de a răspunde la cât mai multe probleme din cele mai variate domenii, continua necesitate de perfecţionare. Se impune ca el să înveţe neîncetat pentru a răspunde la variatele şi complexele probleme pe care i le impune lumea contemporană. Toate disciplinele şcolare se corelează, se întrepătrund pentru a rezolva această problemă. Prin disciplina Educaţie tehnologică, procesul de învăţământ pune accent pe individ, ca personalitate distinctă, ca germene a unei chemări aparte, ca purtător al unei vocaţii proprii. Individului i se prezintă o gamă de domenii de activitate, el având posibilitatea să opteze după dorinţa lui. Dispare astfel individul subordonat unei planificări sociale de moment, sau evoluţiei spectaculoase într-un domeniu, pentru care s-ar putea să nu manifeste nici o atracţie, nici o chemare. Mai este posibilă orientarea vocaţională, ne întrebăm acum în secolul vitezei, al informaticii, în care previziunile se schimbă la intervale din ce în ce mai scurte de timp, în care explozia informaţiilor, progresele ştiinţei şi tehnologiei accelerează trecerea de la societatea industrializată la cea postindustrială superinformatizată? Prin diversitatea disciplinelor şi a modulelor care compun disciplina Educaţie tehnologică învăţământul vizează apropierea în cel mai înalt grad a individului de aptitudinile sale naturale, necondiţionate pe care caută cu răbdare, să i le cizeleze progresiv, să i le conştientizeze, punând accentul pe amplificarea capacităţilor creatoare şi a disponibilităţilor pentru invenţie şi inovaţie.

Disciplina Educaţie tehnologică, prin diversitatea modulelor tratate atât teoretic cât şi practic, îl ajută pe tânăr să-şi găsească înclinaţia, chemarea, aspiraţia, atracţia către un anumit domeniu, într-un cuvânt să-şi descopere vocaţia pentru o anumită activitate. În întreaga Europă se caută să se atenueze diferenţa dintre educaţia primită şi viaţa profesională viitoare. Aşa s-a născut Educaţia tehnologică, integrată progresiv în programele şcolare şi devenită o nouă disciplină de bază în învăţământul românesc.

Ce este Educaţia tehnologică? Educaţia tehnologică este o disciplină de cultură generală; Educaţia tehnologică nu este învăţământ profesional tehnic şi nici învăţământ teoretico-ştiinţific în sens strict; Educaţia tehnologică nu se reduce la instruire practică, la iniţiere într-un meşteşug tradiţional sau într-o profesie modernă; Educaţia tehnologică nu face o profesionalizare timpurie; Educaţia tehnologică este o formaţie culturală nouă, născută din raportul omului modern cu tehnologia; Educaţia tehnologică este chemată să cultive credinţa în puterea şi frumuseţea ştiinţei; Educaţia tehnologică este o disciplină obligatorie în planul de învăţământ, pentru clasele I a VIII-a. Educaţia tehnologică există în planurile de învăţământ din toate ţările europene; Exerciţii Pentru rezolvare foloseşte spaţiul liber aflat în chenar sub fiecare exerciţiu.

Educaţia tehnologică în diferite ţări Consiliul Europei (Forbeck, M., 1993) a definit profilul lui Homo Europaeus care este conturat prin infuzia unei educaţii generale compatibile cu provocările secolului al XXI-lea, al cărei curriculum ar trebui să asigure: competenţe în limba maternă; cunoaşterea limbilor străine: Diversitatea lingvistică a Europei este o parte a averii sale culturale; Europa nu poate prospera unită dacă locuitorii ei nu fac efortul de a învăţa unii altora limbile naţionale, nu numai engleza ; cunoştinţe fundamentale în matematică şi ştiinţe; fundamentele tehnologiei: Astăzi anumite cunoştinţe de tehnologie, incluzând şi computerele sunt necesare pentru viaţa modernă. Disciplina Educaţie tehnologică, indiferent de numele ei precizat în curriculum, se regăseşte alături de limba maternă şi de matematică în toate şcolile din ţările europene. Educaţia tehnologică este o disciplină modernă care ţine pasul cu dezvoltarea tehnicii, cu noile tehnologii. Prin enumerarea câtorva caracteristici se observă trăsăturile comune ale acestei discipline, în mai multe ţări europene: flexibilitate a programelor; abordare modulară; convergenţa obiectivelor; aspectul dual al disciplinei (teoretic şi practic); familiarizarea cu mai multe domenii pentru optimizarea opţiunii profesionale ulterioare; necesitatea utilizării calculatorului; aspectul naţional şi internaţional; respectarea mediului înconjurător; îndeplinirea calităţii produselor; lipsa unei specializări stricte într-un anumit domeniu. În continuare, încercăm să surprindem şi tenta de individualitate care departajează modul de abordare a disciplinei Educaţie tehnologică în câteva ţări europene, aşa cum rezultă aceasta din studiul programelor şi a manualelor.

În Anglia la orele de Educaţie tehnologică se utilizează mult calculatorul. Profesorul îşi poate alege dintr-un catalog de programe cu caracter general, tipul de program adecvat modulului care urmează a fi predat. Programa de Educaţie tehnologică este structurată pe module şi pe nivele de pregătire. Pe măsură ce elevii progresează li se vor acorda mai multe oportunităţi pentru a rezolva diferite sarcini şi activităţi utilizând cunoştinţele şi deprinderile achiziţionate pentru a realiza produse din ce în ce mai complexe sau pentru a satisface anumite necesităţi. Elevii sunt îndrumaţi pentru a lua măsuri rezonabile, întotdeauna pentru siguranţa lor proprie şi a altora. Elevii sunt îndrumaţi să discute între ei ideile şi planurile care se derulează şi vor lucra individual sau în echipă. La fiecare stagiu cheie elevilor li se vor oferi oportunităţi de a lucra cu o gamă de materiale diverse, cum ar fi: materiale textile, materiale grafice (vopsele, hârtie, fotografii), materiale de construcţie (clei, lemn, plastic, metal), alimente etc. Evaluarea la Educaţie tehnologică se face la nivel naţional. Secretarul de Stat stabileşte la timpul oportun, ierarhia evaluării pentru tehnologie în fiecare stagiu cheie. În Franţa pentru acoperirea ariei vaste a meseriilor virtuale există de mulţi ani o serie de broşuri în colecţia Carte în slujba meseriei, care se constituie în ghiduri tehnologice menite să realizeze înţelegerea teoretică şi practică în diferite domenii. Orice realizare trebuie să fie asociată cu grija estetică permanentă. Reuşita în acest domeniu este legată de calitatea gestului raţional şi reflex. Obiectivele acestor activităţi tehnologice vor putea fi aprofundate şi lărgite ulterior, după alegerea profesiei. Aceste broşuri nu constituie în nici un caz suporturi pentru o pregătire profesională în domeniul unei meserii anume. De exemplu, în Ghid tehnologic. Cunoaştere şi realizare. Prelucrări mecanice sunt prezentate diferite obiecte din metale sau lemn, care pot fi realizate ţinând cont de procesul tehnologic prezentat. În Spania şi Italia există o predilecţie de a lega Educaţia tehnologică prin modulul Desen tehnic cu exemple sugestive din arhitectura clasică şi contemporană. Astfel fiecare element pur geometric este exemplificat printr-o imagine desprinsă dintr-o frescă, construcţie celebră. Ca şi în Franţa aspectul estetic este situat în prim plan, punându-se accentul pe faptul că arta reprezintă un mijloc intens de comunicare asupra vieţii. În abordarea temelor care presupun un grad mare de subiectivitate cum sunt cele privitoare la studiul formelor şi a culorilor sunt evitate expunerile rigide, lăsându-se câmp deschis iniţiativelor personale

Câteva aspecte de care s-a ţinut cont în elaborarea programelor pentru Educaţia tehnologică Educaţia tehnologică contribuie la formarea personalităţii elevului, alături de celelalte discipline de cultură generală, prin vizarea următoarelor aspecte: Formarea unei personalităţi deschise adaptabile la schimbarea de tip novator; Valorificarea educaţiei tehnice şi tehnologice în interesul progresului social; Amplificarea capacităţilor creative, a disponibilităţilor pentru invenţie şi inovaţie, pentru o mai bună punere în valoare a "aurului cenuşiu" al poporului român; Formarea unei gândiri deschise aplicând principiul designului; Înţelegerea raportului dintre tehnologie, mediu şi cultivarea unui comportament ecologic (cunoaşterea unor dezechilibre generate de tehnologie, boli provocate de poluarea tehnologică, etc.); Iniţiere în pregătirea tehnico - practică vizând cunoaşterea materialelor, a energiilor, a unor tehnologii, a modului de organizare a proceselor tehnologice; Integrarea în lumea modernă prin aplicarea tehnologiilor de prelucrare şi de transmitere a informaţiilor; Înţelegerea dezvoltării ştiinţei şi tehnicii, cunoaşterea sumară a istoriei ingeniozităţii spiritului uman (istoria marilor descoperiri, a civilizaţiilor şi contribuţiilor acestora la progresul tehnologic, studierea bibliografiilor unor mari savanţi, cercetători); Implementarea pe tehnologie a modalităţilor de realizare a calităţii şi fiabilităţii produselor; Crearea abilităţilor pentru realizarea produselor de calitate, competitive la un preţ rezonabil; Manifestare de respect faţă de munca depusă pentru realizarea produselor; Cunoaşterea familiilor ocupaţionale cu specific tehnologic în scopul unei opţiuni socio-profesionale viitoare; Dezvoltarea interesului pentru continuare studiilor în raport cu disponibilităţile puse în evidenţă de Educaţia tehnologică. Produsele proiectate în cadrul orelor de Educaţie tehnologică trebuie traduse în procese tehnologice în viaţa reală.

Perspective curriculare Scopul disciplinei Educaţie tehnologică nu este acela de a realiza un produs finit, ci de a pătrunde în miezul problemelor tehnologice, dezvoltând mobilitatea în gândire a elevilor, respectiv: A dezvolta puterea de exprimare a minţii, curiozitatea, plăcerea şi nevoia de a învăţa, aptitudinea de a înţelege o problemă tehnologică, de a îi defini datele, de a-i găsi o soluţie, de a structura cunoştinţele; A stimula activitatea gândirii divergente, a libertăţii, a responsabilităţii, a facultăţii de a-şi lua sarcini, de a se angaja într-o activitate concretă; A explora, a cuceri, a construi mediul şi a se construi construindu-l. La nivelul de generalitate caracteristic unui document oficial ce vizează decenii de activitate, Legea învăţământului menţionează în articolul al 3-lea (2) că: "Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative". Cu alte cuvinte, idealul educaţional "definit" în acest fel reprezintă "personalitatea de bază" a societăţii noastre actuale. În acest sens, la nivel curricular au fost formulate obiective de diferite grade de generalitate. Putem astfel delimita trei direcţii distincte de formulare a obiectivelor: obiective referitoare la atitudini; obiective referitoare la deprinderi practice; obiective cognitive. Concret, accentul va fi mutat de pe asimilarea unui volum nedeterminat de cunoştinţe pe formarea de atitudini şi de deprinderi precis conturate. În consecinţă sunt urmărite următoarele obiective prioritare: Dezvoltarea interesului pentru educaţie şi emancipare permanentă printr-un învăţământ axat nu pe nevoile limitate ale unei profesiuni, ci pe disponibilitatea continuă pentru cunoaştere şi acţiune, pentru desăvârşirea culturală şi morală, pentru reflexie şi critică socială, pentru adaptarea la un context social în schimbare; Orientarea politicii educaţiei pe baza unor principii constante şi a unor opţiuni pe termen lung indiferent de fluctuaţiile puterii; Creşterea rolului social al educaţiei tehnice şi tehnologice; Extinderea şi diversificarea ofertei de educaţie tehnică şi tehnologică

ACCEPŢIUNI MODERNE ASUPRA SCOPULUI ŞI PRINCIPIILOR DISCIPLINEI EDUCAŢIE TEHNOLOGICĂ

Aceasta nu se reduce la instruire practică, la iniţiere într-un meşteşug tradiţional sau într-o profesie modernă, nu face o profesionalizare timpurie, este o formaţie culturală nouă, născută din raportul omului modern cu tehnologia, şi o coordonată de acţiune pentru educaţia permanentă .

Educaţia tehnologică este o componentă a noii culturi generale, fiind disciplina care reprezintă

capacităţilor intelectuale, a disponibilităţilor afective şi a abilităţilor practice prin asimilarea de cunoştinţe tehnologice, avînd drept finalitate facilitarea comportamentului autonom de adap- tare a persoanei la specificul tehnologic al vieţii cotidiene .

Principiile educaţiei tehnologice, afirmate la nivel de UNESCO, vizeaza "reconcilierea cu- noaşterii cu ştiinţa de a acţiona":

a) principiul complementarităţii, prin "alternanţă şi continuitate" între formarea intelectuală şi formarea practică a personalităţii umane;

b) principiul integrării personalităţii umane în mediul social (economic, politic, cultural) prin acţiune;

c) principiul echilibrului între acumularea cunoaşterii teoretice şi dezvoltarea experienţei practice;

d) principiul proiectării resurselor aplicative ale cunoaşterii ştiinţifice la toate vîrstele, nivelurile şi formele de educaţie.

DEFINIREA OBIECTIVELOR GENERALE ALE DISCIPLINEI EDUCAŢIA TEHNOLOGICĂ

Studiind diverse izvoare pedagogice, conchidem că

definitorii pentru educaţia tehnologică pot fi considerate următoarele obiective generale:

- cultivarea unui veritabil umanism tehnologic;

- dezvoltarea spiritului ştiinţific de cercetare;

- iniţierea în pregătirea tehnico-practică;

- iniţierea în limbajele tehnologice specifice;

În continuare, ne vom opri succint asupra fiecărui dintre aceste obiective.

trebuie să se fundamenteze pe ideea că omul este scopul evoluţiei sociale, inclusiv al progresului tehnologic. Astfel, progresul tehnico-ştiinţific este conceput în folosul omului şi umanităţii, şi nu al subordonării şi compromiterii condiţiei umane. Aceasta înseamnă că ştiinţa şi tehnologia trebuie utilizate în sens benefic şi nu pentru autodistrugere.

Totodată, automatizarea şi robotizare urmăresc să-l facă pe om disponibil pentru noi acte de creaţie, evitînd stresul.

Cultivarea umanismului tehnologic vizează şi realizarea unui echilibru între pregătirea şi formarea raţional- tehnică, formarea sensibilităţii prin artă şi cultură.

Educarea unei noi motivaţii a muncii, cu accent pe latura expresivă a acesteia, pe afirmarea puternică a eu-lui, a personalităţii, precum şi a unei etici a muncii, cu accent pe înalta responsabilitate derivată din înalta tehnologie şi puternicele energii pe care omul este şi trebuie să fie stăpîn constituie alte sarcini şi căi de realizare a obiectivului vizat.

"Elevul viitorului va fi un explorator", susţine Mars- hall McLuhan . Pentru aceasta, el trebuie învăţat să cerceteze. Învăţarea prin cercetare, prin descoperire trebuie să ducă la găsirea şi punerea problemei, la for mularea acesteia, la stăpînirea unor strategii pentru determinarea relaţiilor cauzale, interdependente dintre fenomene. În ultimă instanţă, atitudinea interogativă, capacitatea de a pune întrebări lumii înconjurătoare reprezintă calităţi ale adevăratului cercetător.

Iniţierea în strategia elementară pentru determinarea relaţiilor fenomenelor fizice - esenţiale în procesele tehnologice - va constitui o sarcină didactică cu valoare aplicativă concretă pentru profesorii de educaţie tehnologică. În acest sens, elevii vor parcurge principalii paşi ai respectivei strategii: definirea variabilei dependente (lucrul pe care intenţionăm să-l schimbăm); specificarea variabilelor independente (factorii ce ar putea schimba lucrul pe care încercăm să-l schimbăm); modificarea valorilor primei variabile independente, înregistrarea şi sintetizarea schimbărilor. În acest mod, prin experimente practice cu valoare aplicativă se va dezvolta aptitudinea de analiză a legităţilor mediului fizic, tehnologic; capacitatea de a observa, clasifica, măsura, tabela şi face deducţii. De aici, treptat, se poate trece la dezvoltarea capacităţii de a sesiza diverse defecte ale unor produse tehnologice şi a abilităţii de a interveni pentru depanare (repararea aparaturii electrocasnice, depanări RTV etc.).

Deşi teoria factorială a creativităţii, elaborată de Guilford, evidenţiază faptul că cea mai mare parte a comportamentului creativ ţine de ereditate, totuşi, multe capacităţi pot fi exersate şi dezvoltate prin tehnici, me- tode şi procedee adecvate. Astfel, gîndirea divergentă

- capacitatea de a da mai multe soluţii aceleiaşi probleme - se poate dezvolta prin proceduri şi sarcini de genul: "daţi cît mai multe utilităţi unui obiect"; "arătaţi consecinţele unui eveniment în timp şi spaţiu"; "aplicări neobişnuite" etc.

Capacitatea de relativizare a conduitelor umane poa- te fi formată prin metode antitetice, prin concasaj, prin scenarii fanteziste. Emulaţia creativă se poate realiza prin metode de stimulare colectivă: brainstorming-ul, tehnica Delphi, reuniunea Panel sau ancheta iterativă, grupele "faţă-în-faţă".

Dezvoltarea fenomenelor dinamogene ale creaţiei (curiozitatea, interesul, curajul, dorinţa, pasiunea etc.) se poate produce prin autochestionare, eurograme ale demersurilor unor mari invenţii sau descoperiri, prin cunoaşterea particularităţilor rezolvării unor probleme constructive sau a erorilor din munca unui inventator.

Iniţierea în pregătirea tehnico-practică va urmări:

În societatea prezentă, dar mai ales viitoare, se impun a fi cunoscute cel puţin patru limbaje:

limba engleză - ca mijloc de informare tehnică

Combaterea analfabetismului tehnologic funcţional prin mijloace instructiv-educative adecvate vîrstei edu caţilor este un imperativ al zilelor noastre.

Cunoaşterea legilor naturii ca macrosistem nu se poate efectua decît printr-o abordare istorică a evoluţiei ştiinţei, precum şi printr-o viziune interdisciplinară, care ar conduce la structurarea unor fundamente ale concepţiei despre lume şi viaţă (de exemplu, înţelegerea bipolarităţii în natură şi univers: plus-minus, masculin- feminin, nord-sud, bine-rău, materie-antimaterie etc.). Perceperea modului în care s-au realizat marile descoperiri ale ştiinţei şi tehnicii (roata, scrierea, tiparul, penicilina, diverse tehnologii), precum şi a relaţiei dintre activitatea practică, ştiinţă şi tehnologie constituie o altă sarcină educativă importantă.

Prin realizarea acestui obiectiv se preconizează cunoaşterea legilor şi a relaţiilor ecologice, a dezechilibrelor create de om prin civilizaţie şi tehnologie, a marilor conflicte dintre tehnologie, mediu şi societate. Familiarizarea cu legile ecosferei, formulate de B. Com- moner, poate contribui la clarificarea raportului dintre tehnologie şi mediu:

- "Toate sînt legate de toate", o viziune sistemică şi cibernetică, include omul, societatea şi tehnologia în această reţea de legături complexe, de schimburi permanente de substanţă, informaţie şi energie.

o normă, pentru a crea astfel de tehnologii în care totul se reciclează (ambalajele biodegradabile sînt un exemplu în acest sens).

Educaţia tehnologică are sarcina de a pregăti viitorul specialist sub aspectul atitudinii, pentru a nu intra în contradicţie cu natura, pentru a şti că în cibernetică funcţionează şi legea acţiunii inverse, a interacţiunii natură-om, că, de fapt, orice modificare produsă de activitatea economică are repercusiuni asupra vieţii sociale.

Educaţia tehnologică are menirea de a-i dezvolta elevului capacitatea de a alege, şi nu de a fi "selectat" pentru calificarea sa ulterioară; de a alege în cunoştinţă de cauză, şi nu de a fi "orientat", "dirijat".

În contextul apariţiei de noi profesii - speranţe ale viitorului - datorate înaltelor tehnologii, informatizării, procesării şi automatizării, se cer a fi cunoscute calităţile, aptitudinile generale şi speciale corespunzătoare respec- tivelor profesii. Acest lucru implică o inventariere a calităţilor date şi adaptarea lor la standardele vocaţionale specifice fiecărei profesii. Iniţierea în pregătirea tehnică, pe grupe largi de profesii, cît mai variate, poate oferi posibilitatea alegerii în cunoştinţă de cauză. Vizitarea unor întreprinderi, uzine şi unităţi economice, întîlnirile cu specialişti, vizionarea unor filme documentare, par- ticiparea la activitatea unor cercuri şi cluburi cu profil tehnico-aplicativ, dezvoltarea unor interese, a unor mici pasiuni şi preocupări de timp liber sînt doar cîteva genuri de activităţi care pot avea influenţă asupra structurării unor modele şi idealuri socio-profesionale cu valoare motivaţională în opţiunea viitoare.

SPECIFICUL METODOLOGIEI DISCIPLINEI

EDUCAŢIE TEHNOLOGICĂ

Rolul pedagogului la lecţiile de educaţie tehnologică, pentru realizarea scopului şi obiectivelor stipulate, este unul esenţial. Cum să transmiţi un volum atît de mare de cunoştinţe din domenii atît de diverse, astfel încît elevul să fie capabil astăzi, dar mai ales mîine, să le utilizeze în practică? Este oare suficient ca pedagogul să dea dovadă doar de o bună pregătire de specialitate, aşa încît să poată răspunde numeroaselor "de ce"-uri ale elevului curios să descopere cît mai multe din lumea care îl înconjoară?

Cunoştinţele cuprinse în manualele de educaţie tehnologică sau celelalte surse bibliografice primesc forţă instructiv-educativă numai prin prelucrarea şi transmiterea lor de către pedagog, preocupat în permanenţă de găsirea celei mai eficiente căi de organizare şi îndrumare a activităţii de învăţare a elevilor. Proiectarea şi realizarea demersului didactic necesită anumite competenţe ştiinţifice şi psihopedagogice. Predarea oricărei discipline îi cere abilităţi care să-i permită să acţioneze cu succes în instruirea şi educarea elevilor. Competenţele pe care trebuie să le demonstreze fiecare cadru didactic sînt prezentate de V. Marcu astfel: "Poate răspunde în mod eficient acestor cerinţe numai acel dascăl care are o bună pregătire profesională, stăpîneşte la un înalt nivel obiectul de studiu pe care îl predă, are capacitatea de a transmite cunoştinţe, poate să-l facă pe elev să înţeleagă, să asimileze şi să aplice în mod eficient cele învăţate" .Nu e suficient să le vorbeşti elevilor, deoarece activitatea didactică, fiind una complexă, nu se poate limita doar la o simplă expunere, ci presupune utilizarea unor tehnici de muncă eficace.

Metodologia educaţiei tehnologice orientează valoric

raporturile pedagogice existente între cultura generală- cultura de profil-cultura de specialitate/profesională.

a personalităţii umane în cadrul învăţămîntului general obligatoriu. Ea susţine stabilizarea struc- turii aptitudinal-atitudinale care promovează, din interior, o linie ascendentă de orientare şcolară, profesională şi socială a personalităţii umane.

pe domenii de studii/cunoaştere, determinate de evoluţia structurală a personalităţii umane, care poate fi orientată aptitudinal şi atitudinal spre "ştiinţă" ("real") - "uman" - "tehnologie"

- "economie" etc.

La orele de Educaţie tehnologică, sarcinile de lucru au un caracter mai puţin structurat şi stereotip; de asemenea, sînt mai relevante, fiind direct legate de nevoile şi preocupările cotidiene ale elevilor, ale familiilor acestora şi ale comunităţii locale. Totodată, interesul şi efortul elevilor cuprinde o perioadă de timp mai îndelungată decît o oră de clasă, multe dintre ele devenind obiect al preocupărilor extraşcolare sau de timp liber. Din acest motiv, progresul elevilor la disciplina respectivă nu este sesizată imediat. Disciplina le pare ineficientă pe termen scurt celor care nu înţeleg că rostul ei este de a forma capacităţi aplicabile într-o sferă largă de situaţii. Achiziţiile în plan acţional şi atitudinal se obţin nu prin "predare", ci prin parcurgerea unor contexte de învăţare captivante şi provocatoare, în care implicarea personală, prezenţa celorlalţi şi continuitatea preocupărilor sînt definitorii .

Activitatea desfăşurată în astfel de condiţii relativizează reprezentările elevilor despre pedagog. Dată fiind natura activităţii, la lecţia de Educaţie tehnologică elevul nu "priveşte" numai spre pedagog, ci şi spre colegi, spre obiectele supuse analizei, spre materialele şi sculele pe care le foloseşte, spre modelul şi instrucţiunile specificate de fişa tehnologică, spre ceea ce au realizat colegii.

Pe de altă parte, nici pedagogul nu stă numai în faţa elevilor, ci şi lîngă ei, printre ei, împreună cu ei. Recunoaşte şi le demonstrează că nu este singura sursă de informare.

Le solicită părerea, le pune la încercare isteţimea cerîndu-le să imagineze şi alte modalităţi de lucru, de exprimare grafică, de soluţionare a unor probleme tehnice de interes personal. Îi încurajează să dea obiectelor şi spaţiilor construite funcţionalităţi sporite, să conştientizeze riscul mişcărilor pripite şi al nerespectării normelor de protecţie a muncii; le cultivă mîndria lucrului bine făcut, a raportării responsabile la mediul natural şi la comunitatea căreia îi aparţin. Şi, mai ales, le dezvoltă convingerea că cel mai important lucru pentru om nu este să aibă şi să ştie a folosi cel mai performant produs al tehnologiei moderne, ci să se întrebe cînd şi dacă să-l folosească. Este de învăţat nu doar modul de utilizare a unui obiect, ci şi sănătoasa şi adecvata utilizare a acestuia, cu luarea în considerare a impactului pe care decizia de a crea, de a produce, de a cumpăra sau de a utiliza un produs tehnologic îl are asupra individului respectiv, asupra celorlalţi şi asupra mediului.

https://clasamea5b.blogspot.com/2021/05/blog-post.html?view=flipcard

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE: