Descoperă-ți adevăratele pasiuni!
ProEtica- Revistă Culturală
ISSN 2734-8954
ISSN-L 2734-8954
26.08.2022
Descoperă-ți adevăratele pasiuni!
Aniţulesei Denisa-Andreea
Facultatea de Drept
Județul Neamț
Bună ziua, dragi cititori,
Mă numesc Anițulesei Denisa-Andreea, am 20 de ani și sunt studentă la Facultatea de Drept. Îmi doresc să împărtășesc cu voi cum să vă urmați visurile, indiferent de obstacolele vieții, sau chiar, de barierele pe care voi înșivă vi le impuneți. Pentru început, vă ofer câteva detalii despre mine. Sunt o fire ambițioasă, puternică, muncitoare, care întotdeauna a realizat ceea ce și-a dorit. Am o familie minunată, sunt singură la părinți și iubesc animalele, cititul și cărțile de dezvoltare personală. Cam atât, nu îmi place să vorbesc foarte mult despre mine ☺. Voi sunteți cei importanți aici, deoarece dacă ați deschis acest articol sunteți dornici să aflați cum să vă urmați visurile, iar eu o să vă îndemn în această direcție.
Pentru început vom avea în vizor terminologia cuvântului vis. Din păcate, foarte multe persoane confundă sau nu știu să folosească corect pluralul cuvântului vis. Din această perspectivă, am ales acest titlu sugestiv care să vă incite la o lectură profundă.
Apoi, ne vom concentra asupra valorilor pe care ar trebui să puneți accent dacă doriți să vă urmați visurile și să reușiți să atingeți ceea ce vă propuneți. Valorile importate de care trebuie să țineți cont sunt respectul, prietenia, integritatea, credința, iubirea, încrederea, sinceritatea și multe altele de care vă voi vorbi în cele de urmează. De asemenea, cel mai important pas spre a vă atinge idealurile este să respectaţi regulile. Nu uitați, ca oameni, respectarea unor reguli ne deosebesc de animale! Vă voi învăţa cum să aveți încredere în voi cu adevărat, cum să fiți voi înșivă, dar mai ales cum să fiți puternici și să depășiți chiar și cele mai grele momente ale vieții. La final, vă puteți delecta alături de citatele motivaționale, proprii, care să vă inspire zilnic.
Vise sau visuri? O greșeală frecventă. Dar oare este singura greșeală pe care o facem? Răspunsul este NU. Greșim în fiecare zi, voluntar sau involuntar, însă putem remedia asta dacă avem încredere în noi și localizăm problema. Concentrați-vă și spuneți-vă zilnic Eu pot! și Eu vreau, voi reuși! Schimbarea este în noi, însă noi nu dorim să o scoatem la iveală, de ce? Poate că ne este frică de părerile celor din jur sau chiar de noi înșine deoarece uneori ne suntem chiar noi dușmani. Gândurile negative, stresul, stările de tristețe, ni le inducem din păcate singuri. Așa că dacă veți găsi problema, o veți putea rezolva, dar trebuie să vă permiteți să o identificați. Trăim niște vremuri ciudate unde respectul e tot mai rar, prietenii trecători sau chiar inexistenți, vremuri în care stresul a devenit cel mai bun prieten al nostru. Nu renunțați la voi și la persoanele apropiate deoarece sunt tot mai rare... Și acum vine întrebarea, cum mă pot regăsi pe mine și să-mi urmez visurile?
Cuvântul vis are o formă dublă de plural, şi anume vise şi visuri. Foarte
multe persoane folosesc greşit forma de plural, poate din lipsa cunoştinţelor
sau chiar din neatenţie. Trebuie să înţelegem că felul în care vorbim, ne
comportăm şi relaţionăm cu persoanele din jurul nostru ne definesc ca persoană.
Trăim într-o lume în care foarte multe persoane judecă după copertă, cum
obişnuim noi să spunem. Această copertă poate însemna felul în care ne
îmbrăcăm, comportăm sau vorbim. Vom folosi pluralul vise doar atunci când ne referim la imaginile din timpul somnului,
ceea ce visăm în timpul nopţii. Iar pluralul visuri se foloseşte atunci când ne referim la aspiraţii, ceea ce
dorim să devenim, să realizăm. Confuzia
dintre cele două nu are la baza doar neştiinţa oamenilor de a folosi corect
forma de plural, ci şi legătura dintre cele două forme de plural. Aspiraţiile ,
aici referindu-ne la visurile noastre, se află în strânsă legătură uneori cu visele, deoarece de foarte multe
ori visăm ceea ce dorim să devenim. De fapt, un vis are la bază de foarte multe
ori o aspiraţie, o dorinţă profundă pe care o avem şi pe care dorim să o
atingem cu orice preţ. Vi s-a întâmplat să vă treziţi dimineaţa şi să vi se
pară normal că aţi visat că ajungeţi judecător, procuror sau medic? Probabil că
da.
Este firesc să visăm și ceea ce dorim să profesăm în viitor și trebuie să muncim din greu ca să ajungem acolo unde ne dorim. Niciodată nu vom ajunge cât mai sus dacă efortul depus de noi este unul minim, doar cu un efort considerabil vom putea atinge culmile succesului și chiar să ne redescoperim pe noi înșine. Acum că știm care este forma de plural a acestui cuvânt și gândindu-ne în același timp și la persoanele care judecă după aparențe, care consideră o persoană neștiitoare de carte doar pentru că nu a știut un anumit cuvânt sau din grabă l-a folosit într-un context greșit...să vă spun ceva. Este foarte bine și necesar să știm limba română, să fim pregătiți, să citim, să ne documentăm, însă dacă pentru noi contează ce părere au persoanele din jurul nostru despre noi, nu vom realiza prea multe în viață. Oamenii își creează păreri bune sau mai puțin bune indiferent că suntem olimpici sau fără cunoștințe, pentru că da, lumea vorbește indiferent de situație, iar toți suntem diferiți. Cum ar fi fost să fim toți la fel? Fiecare dintre noi ne distingem și asta este de fapt plăcerea, să ne completăm. Ce nu ai tu și am eu să îți ofer și ție, iar ce nu știu eu, dar tu știi, să mă înveți și pe mine. Nu lăsați persoanele negative să vă oprească din a visa și să vă atingeți visurile. Oamenii vin și pleacă, uneori chiar și prietenii ne dezamăgesc, dar nu trebuie să ne dăm bătuți, ci să continuăm să fim noi înșine, să fim puternici. Vom analiza mai multe aspecte ce țin de valorile asupra cărora ar trebui să ne focusăm mai mult. La final, veți rămâne surprinși când veți râmâne doar voi și visul vostru.
În fiecare zi când ies pe stradă
observ oameni nefericiţi, oameni care se plâng la orice pas, motive sunt,
desigur, dar oare dacă ne plângem problemele noastre vor dispărea? Nu vor dispărea,
nimic nu se va schimba, tot ceea ce putea noi să facem este să evoluăm constant
în viață, să îndepărtăm persoanele care ne țin pe loc și care ne afundă într-o
involuție. După cum v-am spus, avem anumite valori pe care trebuie să le
scoatem la iveală. Respectul este prima noastră valoare și nu trebuie să ni-l
pierdem. Dacă o persoană și-a pierdut respectul pentru noi, noi nu trebuie să
facem ca respectiva persoană, păstrăm distanța, dar respectul nu dispare. Să
spunem că ați avut un prieten bun care s-a întâmplat să vă dezamăgească și nu
mai păstrați legătura, în regulă, dar ce pierdeți dacă îl respectați în
continuare? Nu uitați că o persoană care își pierde respectul pentru alte
persoane, și-l pierde și față de el însuși deoarece toate acțiunile pe care le
realizăm ne definesc pe noi și prin respectul oferit cuiva, ne respectăm de
fapt pe noi înșine. Niciodată să nu uitați de unde ați plecat, să vă respectați
prietenii și peste ani și ani indiferent de domeniul în care activează, fie că
stau la țară sau la oraș, cândva au fost lângă voi pe o bancă lângă liceu. Cât
despre credință, să nu o pierdeți niciodată, un om fără Dumnezeu, nu are nimic.
Chiar dacă uneori ne întrebăm de ce trecem prin perioade grele, mai bine analizăm și ne spunem Există un motiv pentru care trec prin perioada asta. Un om sincer este un om de valoare, sinceritatea trebuie privită ca cea mai frumoasă trăsătură a unui om. Un om sincer cu el însuși va fi cu siguranță și sincer cu cei din jur. Chiar dacă sinceritatea poate fi considerată de unele persoane un defect și se îndepărtează de voi, este foarte bine, nu aveți nevoie de oameni care nu respectă adevărul și caută în permanență să-l ascundă. În fiecare dimineață când vă treziți să fiți fericiți că s-a întâmplat asta, că ați văzut lumina zilei, că a venit lângă voi o persoană dragă și că această persoană este lângă voi. Și ceea ce este cel mai important, pentru că foarte mulți tineri trec prin perioade grele în viață din cauza relațiilor, este să vă uitați în oglindă și să vă intrebați Ce merit eu? . Nu există om să nu sufere, indiferent că ești un om foarte puternic, sentimente avem toți. Să nu uitați niciodată că o persoană care nu este lângă voi și vă părăsește voit, indiferent de motiv, chiar dacă știe că voi suferiți, nu vă este aproapele.Cum voi nu puteți să renunțați la o persoană indiferent de motivele pe care vi le oferă, însă persoana respectivă o face cu ușurință, de aici rezultă că nu meritați asta și trebuie să vă reorientați. Cine vrea să fie lângă voi va fi mereu, cine nu, va pleca. Chiar dacă tratăm superficial aceste aspecte, cândva o să ne coste. Așa că puneți-vă fericirea pe primul loc. Vă puteți construi o piramidă care să cuprindă valorile pe care le dețineți, care sunt multe cu siguranță, alături de obiectivele pe care doriți să le atingeți și începeți, atât de simplu este. Aveți încredere în voi și mai puțin în persoanele din jur, fiți sinceri, asumați și niciodată să nu vă pierdeți demnitatea!
- Fiți voi înșivă și luptați pentru visurile voastre!
- Citiți o carte, documentați-vă, trăiți inteligent!
- Iubiți-vă pe voi și între voi, evoluați constant!
- Gândiți înainte să vorbiți și nu spuneți vorbe la mânie!
- Nu judecați pe nimeni, toți suntem la fel deoarece avem același Tată!
- Fiți sinceri mereu, sinceritatea este cea mai de preț avere.
- Bunătatea oferită din inimă nu se compară cu cea oferită de nevoie.
- Nu lăsați ca persoanele din jurul vostru să vă distrugă aspirațiile!
- O dietă nu e de ajuns să trăim sănătos, cât gândim bolnav.
- Mergeți doar înainte, înapoi niciodată!