Condiţiile reuşitei în învăţarea citit-scrisului

ProEtica- Revistă Culturală

 ISSN 2734-8954

 ISSN-L 2734-8954

01.05.2022

Condiţiile reuşitei în învăţarea citit-scrisului

Prof. înv. primar Axene Ionica

Scoala Gimnazialǎ "General Dumitru Dǎmǎceanu"

Cosmeşti, jud. Galaţi

În perioada şcolară mică se dezvoltă caracteristici importante şi se realizează progrese în activitatea psihică, datorită conştientizării ca atare a procesului învăţării, intens solicitat de şcoală, care este obligatorie şi gratuită, învăţarea devine tipul fundamental de activitate. Aceasta înseamnă că activitatea şcolară va solicita intens intelectul şi are loc un proces gradat de achiziţii de cunoştinţe prevăzute în programele şcolii, astfel, copilului, i se va organiza şi dezvolta strategii de învăţare, i se va conştientiza rolul atenţiei şi repetiţiei, îşi va forma deprinderi de scris-citit şi calcul. Învăţare tinde tot mai mult să ocupe un loc major în viaţa de fiecare zi a copilului şcolar. Această condiţie nouă îşi modifică existenţa şi acţionează profund asupra personalităţii copilului. Ele se constituie în efecte directe asupra dezvoltării psihice, dar la rândul lor sunt secondate de efecte ale vieţii şcolare. Până la intrarea în şcoală, copilul învaţă vorbirea într-un anumit fel, mai mult spontan, iar de la această vârstă, conduita verbală a copiilor capătă o serie de caracteristici noi, datorită procesului de instruire verbală a formării culturii verbale.

Învăţătorul care a condus paşii mai multor generaţii de elevi, credem că e de acord cu următoarea afirmaţie: la intrarea în clasa I, nivelul cognitiv al şcolarului de azi este diferit de cel al şcolarului de acum 20 de ani. Majoritatea copiilor de acum, la intrarea în şcoală, cunosc literele de tipar parţial sau integral, mai ales majusculele, dovedesc abilităţi de comunicare şi manifestă o mare dorinţă de a vorbi, iar unii ştiu să citească / să scrie cu majuscule de tipar.

Acest fapt se datorează progresului din ultimii ani, schimbării condiţiilor din mediul în care trăieşte şi se dezvoltă copilul zilelor noastre. În mod involuntar/ voluntar acesta percepe literele aflate în câmpul lui vizual la tot pasul (în reclame/în nume de firme/ pe maşini,/ pe clădiri,/ pe tastele calculatorului,/ la televizor etc.)

Din cele prezentate până aici, dar mai ales din practica şcolară, se constată faptul că perioada prealfabetară care durează 5-6 săptămâni (în alternativa tradiţională) devine plictisitoare şi obositoare, în acelaşi timp, pentru majoritatea elevilor. Se ştie că scrierea semnelor grafice (scoasă din sarcina grădiniţei) este o activitate ce presupune un efort psihic şi mai ales fizic din parte elevului, activitate ce se cere a fi realizată într-o anumită unitate de timp (5-6 săptămâni). Totodată, sunt prea multe lecţiile de repetare a aceluiaşi element de construcţie a comunicării (propoziţie, cuvânt, silabă, sunet). Acestea devin la un moment dat monotone, neatractive, fiind mai sărace în conţinut decât cele de la grupa pregătitoare, în care copiii au fost familiarizaţi şi cu literele de tipar.

La începutul clasei I, după o perioadă de acomodare, fie ea şi prelungită, micul elev este "asaltat" de multiple conţinuturi noi - un însemnat număr de sunete/litere de tipar şi de mână, mari şi mici, desprinderea simultană a citirii şi a scrierii, numeraţia, adunarea şi scăderea. Toate acestea şi alte conţinuturi şi sarcini şcolare, pentru mulţi elevi devin copleşitoare pe la mijlocul semestrului I, determinând instalarea timpurie a oboselii. Dorinţa iniţială a copilului la intrarea în şcoală, de a învăţa să citească şi să scrie, se dovedeşte a fi insuficientă în acest moment pentru a putea depăşi dificultăţile întâmpinate. Astfel este posibilă compromiterea unui aşa-zis "început bun", ca factor important, de ordin afectiv-motivator, în formarea unei atitudini pozitive faţă de învăţare, în general şi nu doar în clasa I.

"Nu-i place copilului să citească!" - este observaţia multor părinţi şi dascăli, nu numai acum, în "epoca televizorului şi a calculatorului", când acestea ar putea fi cauza lipsei de interes pentru lectură. Poate că îi lipseşte copilului dorinţa de a citi tocmai pentru că lipseşte din amintirea sau din subconştientul lui acel început bun, când "dorinţa iniţială" a fost frântă de greutatea primilor paşi, de dificultatea debutului în învăţarea simultană a citirii şi a scrierii. Desfăşurarea în paralel a proceselor de formare a acestor deprinderi, îl angajează pe elev într-un susţinut efort intelectual şi fizic, iar insuccesul în învăţarea citirii, determină insuccesul şi în învăţarea scrierii. Această afirmaţie nu e doar o constatare de la catedră, ci poate fi argumentată printr-o analiză a corelaţiei care există între actul citirii şi cel al scrierii. Legătura dintre citire şi scriere este de condiţionare unilaterală, adică acţiunea de a citi nu depinde de faptul că ştii sau nu ştii scrie. În schimb, a scrie corect şi conştient (nu prin imitaţie) este cu neputinţă, dacă nu se stăpâneşte tehnica citirii. Aşa cum s-a mai arătat citirea de autocontrol este parte componentă a actului de scriere. Mai mult decât atât, în activităţile de transcriere/copiere rolul citirii este evident.

Iarăşi se impune să menţionăm oportunitatea alternativei "2 PAŞI" în ceea ce priveşte obţinerea succesului de către elevi, mai întâi la citit, apoi la scris. După 10 săptămâni de şcoală, micii şcolari au sentimentul reuşitei, încrederea şi satisfacţia că ştiu să citească, chiar dacă până la acel moment nu au scris nici o literă de mână ( numai semne grafice) şi cunosc doar jumătatea alfabetului. În etapa ce urmează are loc învăţarea scrierii - prilej de satisfacţie pentru şcolari, care devin nerăbdători să înceapă această activitate, poate tocmai din cauză că acest moment a fost întârziat prin prelungirea perioadei pregătitoare pentru scris. În această fază iniţială, a deprinderii de scriere, elevii au un start bun, fiind create condiţiile de bază ale reuşitei actului de scriere: auz fonematic, capacităţi motrice, coordonare vizual - motorie, însuşirea semnelor grafice, stăpânirea elementelor de construcţie a comunicării şi nu în ultimul rând tehnica citirii pe care o posedă.

Prin însuşirea succesivă a tehnicii citirii, respectiv a scrierii, în prima jumătate a perioadei alfabetare, printr-un parcurs didactic ponderat şi flexibil, efortul intelectual şi fizic al elevilor este echilibrat, pe măsura disponibilităţilor proprii. Elevii pot constata că cititul şi scrisul sunt "îndeletniciri" plăcute şi accesibile, fapt care le provoacă atitudini pozitive şi motivaţie pentru învăţare. La aceasta contribuie în bună măsură şi jocurile variate, interesante, cu grade diferite de dificultate, cuprinse în Abecedar şi în caietul de scriere. "AMICU'" (mascota manualului şi caietului-litera a mic de tipar, umanizată) şi "A Mare Împărat" îi "invită" pe elevi să parcurgă împreună paginile frumos ilustrate, în care se găsesc la tot pasul secvenţe de învăţare ludică, ingenioase, antrenante şi atractive care stârnesc interesul elevilor.

Respectarea tuturor condiţiilor şi criteriilor arătate mai sus, pe baza cărora este concepută alternativa "2 PAŞI", pentru a înlesni formarea deprinderilor de citire şi de scriere, este posibilă datorită disocierii acţiunilor didactice specifice fiecărei deprinderi. Această alternativă face să crească randamentul elevilor în activitatea de învăţare a citit-scrisului - fapt verificat şi adeverit la multe clase de nivel diferit, din mediul urban şi rural, acolo unde învăţătorul a optat pentru acest abecedar alternativ, pe coperta căruia stă desenat un copil, muşchetarul ARAMIS împreună cu un AMIC (a mic de tipar), aşteptând să-i invite pe micii şcolari în împărăţia Literelor, unde îi va primi A - Mare - Împărat.