COMUNICAREA CU ELEVUL

ProEtica- Revistă Culturală

ISSN 2734-8954

ISSN-L 2734-8954

11.03.2022

COMUNICAREA CU ELEVUL

Prof. Roşu Alina, Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Dima'' Piteşti, judeţul Argeş

Comunicare reprezintă înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legatură. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentru comunicare. Deşi pare simplu înţelesul comunicarii este mult mai complex şi plin de substrat. Comunicarea are o mulţime de înţelesuri, o mulţime de scopuri şi cam tot atîtea metode de exprimare şi manifestare. Nu există o definiţie concretă a comunicării însă se poate spune cel puţin că, comunicarea înseamnă transmiterea intenţionată a datelor, a informaţiei.

Ce se înţelege prin comunicare:

- o provocare constantă pentru psihologia socială;

- o activitate;

- satisfacerea nevoile personale;

- legătura între oameni, etc.

Majoritatea comportamentelor, mai ales modul în care comunicăm, le-am învăţat cu toţii în timpul copilăriei, prin imitarea persoanelor pe care le-am considerat modele. Primele modele au fost părinţii, apoi profesorii. La fel ca şi noi, elevii învaţă să comunice observându-i pe cei din jur. Noi, profesorii, reprezentăm modele pentru mulţi dintre elevii noştri. Acest articol are drept scop conştientizarea unor modalităţi de comunicare prin care, pe de o parte, ne putem face mai bine înţeleşi de către elevi şi pe de altă parte, îi putem ajuta să se deschidă mai mult faţă de noi. În acelaşi timp, exersarea acestor modalităţi, de exemplu la orele de dirigenţie sau de consiliere, îi poate ajuta pe elevi să comunice mai eficient între ei, înlăturând conflictele cu colegii. Aceste modalităţi de comunicare sunt de altfel foarte simple, mulţi dintre noi utilizându-le în mod spontan.

Ascultarea este o verigă principală a actului de comunicare. Profesorii pe care îi preferă elevii şi cărora le comunică problemele pe care le au, sunt cei care ştiu să asculte. Unele probleme pe care le are elevul se pot rezolva la acest nivel, al ascultării, deoarece fiind ascultat, copilul are ocazia să-şi exprime dificultatea, s-o conştientizeze mai bine, s-o analizeze şi, în felul acesta, uneori, ajunge singur la soluţie.

Ascultarea poate fi de două tipuri:

semne prin care îi arătăm că îl ascultăm şi îl încurajăm să continue: ne uităm la el, ne aplecăm spre el, dăm aprobator din cap, spunem "da", "îhî", "continuă" etc. Se realizează prin:

Exemplu: Elevul: "Am mers pe terenul de sport ca să mă joc cu ceilalţi, dar nu m-a băgat nimeni în seamă şi m-am simţit singur"

Răspuns: "Deci te-ai simţit singur pe terenul de sport")

- Sumarizarea - redarea concisă a conţinuturilor exprimate de elev.

Exemplu: Elevul: "Ieri m-am trezit târziu, am întârziat la şcoală. Am luat doi de 4, iar dup-aceea m-am gândit că n-are rost să mai stau la şcoală, aşa că am plecat."

Răspuns: "Deci ieri ai avut o mulţime de încurcături la şcoală."

- Intrebările de clarificare : "Poţi să-mi spui mai multe despre asta?" "Unde?", "Când?", "Cum s-a întâmplat?"

Este preferabil să se evite întrebarea "De ce?" care determină o justificare şi nu cauza reală a comportamentului.

* Exerciţiu cu elevii: Elevii îşi povestesc în perechi câte o întâmplare personală. Timp de 5 minute povesteşte un elev, iar celălalt îl ascultă activ, apoi se schimbă rolurile. La sfârşit, elevii din fiecare pereche îşi spun cum s-au simţit în timp ce au vorbit şi ce aşteptări aveau de la cel care îi asculta.

Tonul vocii - dacă vorbim pe un ton calm avem mai multe şanse de a obţine un comportament dorit din partea elevului, decât dacă îi vorbim pe un ton ridicat. Se poate constata că unii copii, chiar şi atunci când doresc să comunice cu colegii lor, nu vorbesc, ci strigă. Aceşti copii acasă sunt certaţi frecvent şi, în felul acesta ei au învăţat că singura modalitate prin care se pot impune este prin ridicarea tonului. Vorbirea calmă aplanează conflictele.

* Exerciţiu cu elevii: Un elev exprimă o afirmaţie pe tonuri diferite, iar ceilalţi elevi comunică ce simt, ce gândesc şi ce reacţii le provoacă tonul cu care a fost rostită aceeaşi afirmaţie.

- Utilizarea de mesaje centrate pe propria persoană.

Exemple: "Eu nu pot să vă predau lecţia dacă faceţi zgomot."

"Mă enervează când vă plimbaţi prin clasă în timpul orei."

- Evitarea mesajelor centrate pe cealaltă persoană:

"Vorbiţi tot timpul!"

"Acum ai să te linişteşti, altfel te pun absent!"

- Exprimarea unui reproş cu ajutorul mesajelor centrate pe propria persoană se poate realiza prin specificarea următoarelor componente:

- Descrierea comportamentului nedorit al elevului + Efectul concret + Emoţia pe care o simţiţi. Exemplu: "Dacă mă întrerupeţi atunci când explic ceva, s-ar putea să uit lucruri importante, voi nu veţi înţelege corect, iar eu voi fi nemulţumit."

Este recomandabilă evitarea modalităţilor ineficiente de comunicare:

Ordinul, comanda: "Aruncă guma la gunoi!"; "Taci odată!"

Ameninţarea, avertizarea: "Dacă mai vorbeşti o dată neîntrebat, te ascult din recapitulare şi îţi dau nota 2!"

Moralizarea, predica: "Ar trebui să ştii că nu ai voie să faci asta!"

Oferirea de soluţii: "Eu în locul tău m-aş apuca de lucru."

Critica, blamarea, acuzarea: "Tu eşti întotdeauna cel care face gălăgie."; "Eşti prost crescut!"

Ridiculizarea, utilizarea de clişee: "Vă comportaţi ca sălbaticii!"

Interpretarea, analiza, diagnosticarea: "Faci asta numai ca să atragi atenţia!"; "Ai probleme psihice!"

În concluzie, comunicarea cu elevul presupune disponibilitate din partea profesorului, deschidere, abilităţi de ascultare şi exprimare verbală şi nonverbală a mesajelor.