Colaborarea familie – școală în educația copilului

17.06.2022

Colaborarea familie - școală în educația copilului

Prof.în înv.preșcolar Emilia Moldoveanu,

GPP Nr. 3, Buzău

Se cunosc numeroase moduri de a aprecia gradul de dezvoltare a unei societăți și mai ales, perspectivele acesteia. Ele sunt definite în funcție de unghiul de vedere din care se emit asemenea judecăți de valoare. Gradul de dezvoltare a unei societăți ar putea depinde de : nivelul de trai al populației, gradul de urbanizare, nivelul de cultură și civilizație , calitatea educației oferită populației etc.

"Educația constituie o componentă a existenței sociomane. Ea este un proces în desfășurare,(...) Nu înseamnă că ea se <topește > în conținutul celorlalte elemente ale sistemului, ci se implică în transformarea și evoluția lor." Nicola, I. (2003).Tratat de pedagogie școlară.București: Aramis

Societatea trebuie să manifeste o grijă sporită față de copii, față de creșterea și educarea generației tinere. Sunt de părere că procesul de educație debutează încă din primele secunde de viață ale copilului , de la naștere, și se încheie o dată cu sfărșitul vieții. În dezvoltarea sa plenară, copilul este influențat de factorii : ereditate, mediu și educație. De- a lungul întregii vieți , individul cunoaște diverse medii, cum ar fi : familia, cercul de prieteni, școala, colegii de muncă, și în fond toată societatea.

În societatea actuală se promovează respectul, egalitatea, toleranța și un climat familial afectuos. Ambii părinți încearcă să asigure sentimentul de confort și securitate, dezvoltând un mediu stimulativ, creativ , în care toți membrii să fie puși în valoare și să evolueze împreună, ca familie. O familie în care predomină armonia, este o familie în care se discută deschis despre toate problemele, individuale sau colective. Într-o familie ar trebui să avem de a face cu un mediu calm, liniștit, destins, cu responsabilități împărțite și asumate, respectul și considerația fiind arătate fiecăruia, încrederea și bunăvoința, fiind valabile pentru toți, iar comunicarea fiind prioritară. După părerea mea, acestea sunt premisele unei familii model.

După cum prea bine se știe, în mediul familial se pun bazele educației. Pentru copil, familia constituie primul său univers afectiv și social. În familie copilul învață sau ar trebui să învețe : deprinderile de bază, norme de conduită, concepții, mentalități, tradiții, stil de viață, forme de cultură materială, dar și spirituală etc. În acest mediu, copilul face primii pași pe drumul integrării sociale care se realizează printr-un proces continuu de adaptare la condițile vieții sociale și de asumare a normelor care guvernamentează relațiile dintre indivizi și dintre aceștia și societatea. Unele familii, nu toate - nu își propun sau nu reușesc, vor să creeze personalitatea copilului capabil să facă față tuturor cerințelor societății.

Chiar dacă unii părinți își doresc o școală modernă care să îi ajute să își educe copiii acest lucru nu se poate realiza momentan. Evoluția către o astfel de școală necesită un timp îndelungat de formare și implementare, care se va realiza o dată cu înțelegerea și acceptarea noilor strategii de predare - învățare - evaluare ale cadrelor didactice. Părinții trebuie să înțeleagă că școala tradițională care i-a ajutat la formarea și pregatirea profesionala și pentru viață este într-o continuă schimbare și încearcă să se adapteze noilor cerințe sociale și științifice pentru a exploata din plin nevoia de cunoaștere și întelegere a noilor orizonturi în toate ariile teoretice și practic- aplicative.

Colaborarea cadrelor didactice cu părinții reprezintă punctul de referință în încercarea de a găsi împreună modalitatea optimă de atingere a obiectivelor propuse în procesul educativ, făcându-l pe copil să își atingă potențialul maxim. Această colaborare este o recunoaștere a contribuției esențiale pe care o are mediul familial în cadrul formării personalității tinerei generații și a orientării acesteia către școală.

Chiar dacă școala, și implicit cadrele didactice își doresc o cât mai strânsă colaborare cu părinții nu același lucru putem spune și despre aceștia. În contradicție cu acei părinți care sunt deschiși către noile obiective urmărite în procesul educativ de către cadrele didactice, se află acei părinți care lasă pe seama școlii (cadrelor didactice) întreaga răspundere de educare și formare a elevilor. Acest tip de părinte nu înțelege aportul familial care îl poate oferi copilului în procesul de învățare. Aceștia se ascund în spatele pretextului lipsei de timp, sau pur și simplu din neglijență su comoditate.

Această implicare a părintelui în viața școlară a copilului este uneori înțeleasă greșit, deoarece aceștia aleg să facă tema sau să rezolve problemele la diferite materii în locul copilului, fără să își dea seama ca aceastaforma de ajutor încurajeaza o atitudine delăsătoare din partea elevului. Copilul trebuie ajutat doar atât cât să îi stimulăm gândirea și să îl determinăm să facă efortul de a judeca pentru a putea înțelege singur modul de rezolvare a problemelor.

În concluzie , părinții trebuie să înțeleagă rolul determinant pe care îl au în creșterea și dezvoltarea intelectuală a copiilor și să accepte colaborarea cu cadrele didactice, care nu-și doresc decât educarea cât mai bună a noii generații.

Bibliografie :

• Nicola, I. (2003).Tratat de pedagogie școlară.București: Aramis.pagina: 18 -19;
• Dima,S.(2007).Revista învățământului preșcolar.București:Coresi.pagina:34-43;