ANTRENAMENTUL SPORTIV

ProEtica- Revistă Culturală

 ISSN 2734-8954

 ISSN-L 2734-8954

18.02.2022

ANTRENAMENTUL SPORTIV

Prof. Constantinescu Sorin Marcel

Școala Gimnazială Ungureni, Bacău

Antrenamentul are ca scop pregătirea sportivului pentru obţinerea rezultatelor maxime şi dezvoltarea personalităţii. Pentru realizarea acestor deziderate se folosesc mijloacele cele mai adecvate. Prin solicitările fizice, psihice şi intelectuale, pe care le reclamă procesul de antrenament, se dezvoltă capacităţi, deprinderi şi calităţi, care sunt deosebit de folositoare pentru activitatea social-productivă.

Prin acestea antrenamentul îşi aduce un aport substanţial la creşterea tinerei generaţii. Posibilităţile fizice depind în primul rând de natura şi valorificarea efortului.

Capacitatea de efort depinde de calităţile fizice, deprinderile tehnice, tactice, intelectuale, ca şi de experienţa acumulată.

O condiţie esenţială pentru obţinerea unei valori ridicate a efortului o constituie crearea unor capacităţi morale specifice. Toate influenţele pedagogice orientate spre creşterea capacităţii de efort se definesc din punct de vedere pedagogic ca procese formative de instruire, iar cele care contribuie la formarea personalităţii sportivului, procese de educaţie.

Antrenamentul are ca scop obţinerea performanţelor într-o anumită ramură. Nivelul actual al rezultatelor nu mai permite sportivilor pregătirea la mai multe ramuri deodată. Aceasta însă nu exclude folosirea sporturilor complementare.

Specializarea într-o ramură nu trebuie confundată cu pregătirea unilaterală. Dimpotrivă, în cadrul pregătirii pentru proba de concurs se vor alege exerciţii speciale şi exerciţii pentru dezvoltarea fizică generală, care direct sau indirect trebuie să contribuie la creşterea performanţelor.

Antrenamentul este un proces individual de instruire. Performanţa sportivă se compune din mai multe elemente, care diferă de la sportiv la sportiv, chiar dacă rezultatele obţinute în concurs sunt apropiate.

Lipsa de forţă se poate compensa printr-o tehnică foarte bună, viteza prin rezistenţă, iar deficienţele de tehnică pot fi suplinite temporar prin dorinţa de luptă. În lupta strânsă pentru recorduri şi victorii internaţionale contează câţiva centimetri sau câteva fracţiuni de secundă. Nu este neapărat necesar ca sportivul să se antreneze singur; dimpotrivă antrenamentul în grup este mai economicos şi este o condiţie importantă pentru educaţia în colectiv şi prin colectiv. Este recomandabil ca în cadrul antrenamentului în grup să se respecte particularităţile individuale, dozarea efortului, măsurile educative, ca şi participarea la un anumit număr şi gen de concursuri, în alcătuirea planului de antrenament ţinându-se seama de particularităţile individuale ale sportivilor.

Pentru mobilizarea tuturor posibilităţilor fizice şi psihice trebuie folosit în antrenament principiul solicitării maxime. În acest caz se va adapta modul de viată al sportivului la cerinţele antrenamentului şi ale activităţii de performanţă. Antrenamentul are influenţa asupra tuturor domeniilor vieţii sportivilor şi poate deveni în anumite perioade "factorul dominant".

Antrenamentul se distinge prin faptul că este planificat şi sistematic, trăsături care îl deosebesc radical de alte activitaţi care acţionează asupra individului. Activitatea planificată (a antrenamentului) este concretizată în planurile de antrenament, care asigură o pregătire sistematică şi conexă a sportivilor, finalizată prin obţinerea performanţelor.

O caracteristică tot mai evidentă este aceea că antrenamentul devine din ce în ce mai ştiinţific. Dacă în anii precedenţi sportivii talentaţi puteau obţine rezultate remarcabile numai pe baza experienţei acumulate de unii antrenori, azi antrenamentul este îndrumat şi ajutat de ştiinţele sociale şi biologice.

Pentru desfăşurarea ştiinţifică a antrenamentului de o deosebită importantă sunt psihologia sportivă, medicina sportivă, biomecanica, biochimia, ca şi ştiinţele economice şi sociale, cibernetica, matematica şi neuro-fiziologia. În acest sens mai poate fi folosită experienţa antrenorilor şi sportivilor de valoare amplificând-o în mod creator, generalizând-o şi adoptând-o la condiţiile specifice.

Antrenamentul, este caracterizat prin unitatea dintre ştiinţă şi educaţie. Un factor important îl constituie rolul conducător al antrenorului, care se manifestă în toate formele şi laturile antrenamentului. Rolul educativ al antrenorului trebuie să fie prezent şi în cadrul antrenamentului, corelându-se această răspundere şi cu ceilalţi factori educativi. Rolul conducător al antrenorului nu trebuie să se transforme în tutelare sau dădăceală. Nu se pot obţine performanţe mari fără participarea conştientă şi activă a sportivului. Aceste însuşiri sunt obligatorii pentru toţi sportivii fruntaşi. Munca antrenorului trebuie să fie îndreptată spre transformarea relaţiilor profesor-elev din perioada de iniţiere, în relaţii antrenor-sportiv, în cadrul pregătirii pentru înalta performanţă. Antrenorul trebuie să-i înarmeze pe sportivi cu cunoştinţele necesare pentru a se putea antrena şi singuri. Acest lucru este valabil în mod special pentru sporturile individuale, fără să excludă total rolul conducător al antrenorului care se va exercita în forme corespunzătoare.

Mijloacele antrenamentului sportiv sunt cele menţionate în didactica generală a educaţiei fizice şi antrenamentului sportiv, la care, potrivit specificului instruirii şi educării sportivilor, se impun numai unele precizări particulare. Dintre aceste precizări, o deosebită însemnătate o au mai ales cele referitoare la principalul mijloc, şi anume la exerciţiul fizic. În acest sens trebuie subliniat, în primul rând, caracterul foarte diversificat al exerciţiilor fizice, acesta diferenţiindu-se de la o ramură sau probă sportivă la alta.

Caracterul specializat al exerciţiilor fizice este de neînlăturat, exerciţiile constituind însuşi fondul instructiv caracteristic fiecărei ramuri de sport. Acest fond instructiv este concretizat în elemente şi procedee tehnice, în acţiuni tactice, în exerciţii de dezvoltare fizică sau de perfecţionare a calităţilor motrice, toate specifice sportului respectiv.

Diferenţierea acestor componente ale pregătirii sportivilor se manifestă chiar şi în cadrul aceleiaşi ramuri de sport, mai ales în procesul de instruire a copiilor şi juniorilor, unde particularităţile de vîrstă şi sex implică adesea limitarea sferei pregătirii acestora corespunzător capacităţii lor de muncă. Respectarea unei asemenea cerinţe este obligatorie în toate ramurile de sport, deoarece ignorarea chiar şi în mică măsură a particularităţilor dezvoltării fizice şi psihice ale tinerilor sportivi, a capacităţii lor reale de adaptare la efort se repercutează negativ nu numai asupra pregătirii curente, ci şi a celei de perspectivă.

Bibliografie:

Iaşi;

Sport-Turism, Bucureşti.